Turcia a fost retrogradată de Fitch după demiterea guvernatorului băncii centrale

Agenţia de evaluare financiară Agenţia de evaluare financiară a revizuit în scădere, de la "BB" la "BB minus", ratingul suveran al Turciei, apreciind că demiterea guvernatorului Băncii Centrale, Murat Cetinkaya, scoate în evidenţă deteriorarea independenţei instituţionale, a coerenţei politicii economice şi a credibilităţii, transmite Reuters citat de Agerpres.
Economica.net - Dum, 14 iul. 2019, 05:37
Turcia a fost retrogradată de Fitch după demiterea guvernatorului băncii centrale

Murat Cetinkaya a fost concediat în 6 iulie, iar preşedintele Tayyip Erdogan a declarat miercuri că l-a demis deoarece guvernatorul nu i-a urmat instrucţiunile privind ratele dobânzilor, în timp ce Banca Centrală a Turciei nu şi-a îndeplinit în mod adecvat rolul său.

Analiştii consideră că demiterea a venit în urma declinului economiei, a volatilităţii lirei turceşti şi inflaţiei ridicate, care au adâncit diferenţele de politică între Guvern şi instituţia financiară.

De asemenea, Fitch a anunţat că perspectiva de rating a Turciei este negativă, ceea ce înseamnă că ar putea urma şi alte revizuiri în scădere. „Riscurile afectează deja încrederea pe plan intern (evidenţiată de sporirea dolarizării) şi reduc fluxurile de capital străin de care are nevoie Turcia pentru a-şi îndeplini cerinţele masive de finanţare, pe fondul declinului economiei”, se arată în comunicatul agenţiei de evaluare financiară.

Demiterea guvernatorului Băncii Centrale a Turciei „se adaugă de asemenea incertitudinilor privind perspectivele reformelor structurale şi gestionarea finanţelor în sectorul public”, consideră Fitch.

Murat Cetinkaya, care ar fi trebuit să ocupe funcţia de guvernator în perioada 2016 – 2020, a fost înlocuit cu adjunctul său, Murat Uysal, arată un decret prezidenţial publicat în Monitorul Oficial. Nu a fost prezentat motivul oficial al demiterii, dar pieţele au speculat în ultimele săptămâni că Cetinkaya ar putea fi înlăturat deoarece se opune reducerii ratelor dobânzilor.

Banca Centrală a Turciei s-a confruntat cu presiuni din partea preşedintelui Tayyip Erdogan pentru a reduce ratele dobânzilor, în încercarea de a redresa economia, care anul acesta a intrat în recesiune.

Surse guvernamentale care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că diferenţele între Guvern şi guvernator privind politica monetară s-au adâncit în ultimele luni.

„Preşedintele şi ministrul de Finanţe au cerut demisia guvernatorului, dar Cetinkaya le-a reamintit că Banca Centrală este independentă şi a refuzat să demisioneze”, susţin sursele.

Anul trecut, Banca Centrală a Turciei a majorat semnificativ dobânda de bază, de la 17,75% la 24%, pentru a ţine sub control deprecierea lirei. De atunci, costul creditului nu a fost modificat.

Analiştii estimează că Banca Centrală a Turciei ar putea demara o politică monetară relaxată la şedinţa din 25 iulie.

Lira turcească s-a depreciat anul acesta cu 10%, după ce anul trecut a pierdut 30% din valoare în raport cu dolarul, pe fondul îngrijorărilor cu privire la efectele influenţei preşedintelui Tayyip Erdogan asupra economiei, al apelurilor sale repetate pentru dobânzi mai mici şi al înrăutăţirii relaţiilor cu SUA.

Deprecierea monedei Turciei a dus la majorarea preţurilor şi a erodat încrederea investitorilor în ceea ce odată era percepută drept o piaţă emergentă ambiţioasă.

 

Te-ar mai putea interesa și
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
Ţările bogate şi cele în curs de dezvoltare nu s-au apropiat de un acord joi, în cadrul conferinţei privind schimbările climatice COP29 de la Baku, după publicarea unui proiect ce a fost......
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la ...
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...