Amenzi de peste un milion de lei „cazinourile” de cartier, „păcănele” şi case de pariuri – IGPR

Poliţiştii au efectuat timp de o lună, la nivelul întregii ţări, controale la sălile şi incintele de exploatare a jocurilor de noroc cu achitarea premiilor pe loc şi, urma neregulilor constatate, au aplicat 653 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste un milion de lei, informează duminică Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).
Economica.net - Dum, 14 iul. 2019, 11:18
Amenzi de peste un milion de lei

Organizarea şi realizarea pazei şi protecţiei bunurilor, verificarea sistemelor tehnice de protecţie şi de alarmare împotriva efracţiei, dar şi respectarea cerinţelor minimale de securitate au fost doar câteva dintre obiectivele planului de acţiune organizat de Poliţia Română, arată IGPR într-un comunicat.

Astfel, poliţiştii de ordine publică au verificat 5.281 de unităţi cu acest profil din întreaga ţară şi au descoperit că 69% dintre acestea sunt neasigurate cu pază umană.

În plus, 437 de obiective nu depozitează valorile monetare sau de altă natură în seifuri certificate, cu rezistenţă ridicată în cazul efracţiilor, conform instrucţiunilor legale.

De asemenea, în lipsa pazei fizice permanente, 8% dintre sălile verificate nu aveau conectat sistemul de alarmare împotriva efracţiei la un dispecerat de monitorizare a alarmelor şi intervenţie.

La 77 dintre unităţile verificate, poliţiştii au constatat că sistemele electronice erau nefuncţionale şi, totodată, în 72 dintre cazuri, echipajele dispeceratelor de monitorizare nu au respectat timpii de intervenţie.

La finalul verificărilor, a reieşit faptul că 4% dintre sălile de jocuri de noroc nu asigură stocarea imaginilor pentru 20 de zile, iar la 2% dintre obiectivele controlate, imaginile înregistrate nu au calitatea necesară pentru recunoaşterea persoanelor, arată sursa citată.

În cadrul acţiunii, poliţiştii au aplicat 653 de sancţiuni contravenţionale (562 conducătorilor de obiective şi 91 prestatorilor de servicii), conform Legii 333/2003, privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor şi H.G. 301/2012, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003.

Te-ar mai putea interesa și
COP29 – Principalele puncte ale acordului istoric încheiat la Baku
COP29 – Principalele puncte ale acordului istoric încheiat la Baku
Cea de-a 29-a Conferinţă a Organizaţiei Naţiunilor Unite privind schimbările climatice a adoptat o serie de decizii, principala fiind aceea că ţările bogate trebuie să finanţeze 300 de......
Nicolae Ciucă: Am votat pentru securitate, prosperitate şi democraţie
Nicolae Ciucă: Am votat pentru securitate, prosperitate şi democraţie
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat la prezidenţiale, a votat duminică dimineaţa "pentru securitate, prosperitate ...
Referendum Bucureşti – Trei întrebări, 1.300 de secţii de votare pentru locuitorii din Capitală
Referendum Bucureşti – Trei întrebări, 1.300 de secţii de votare pentru locuitorii din Capitală
Bucureştenii cu drept de vot sunt chemaţi duminică să îşi spună părerea referitor la dezvoltarea Capitalei, la referendumul ...
Alegeri prezidenţiale 2024. A început votul – Prezenţa la vot LIVE, ora 11
Alegeri prezidenţiale 2024. A început votul – Prezenţa la vot LIVE, ora 11
Alegeri prezidenţiale 2024 - Peste 18 milioane de alegători sunt aşteptaţi duminică la urne, în cele aproape 19.000 ...