Autobuzele din Bucureşti vor merge cu motorină de la Rompetrol în următorii doi ani

KMG International  (Grupul Rompetrol) a câştigat licitaţia organizată de Societatea de Transport Bucureşti (STB) pentru furnizarea de carburant necesar parcului de autovehicule al companiei, potrivit datelor publicate în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice.
Mihai Nicuţ - mar, 16 iul. 2019, 08:24
Autobuzele din Bucureşti vor merge cu motorină de la Rompetrol în următorii doi ani

Rompetrol Downstream va furniza STB până la 75,4 milioane de litri de motorină euro 5 şi până la 42.000 de litri de benzină, pentru următorii doi ani, după ce a câştigat licitaţia organizată de STB.

Valoarea totală a contractului este de 290,6 milioane de lei, potrivit datelor din anunţul de atribuire, mai mică decât valoarea estimată iniţial de STB, 317,1 milioane de lei. Preţul carburanţilor poate fi ajustat ăe durata derulării contractului, funcţie de cotaţiile produselor petroliere, cursul valutar sau evoluţia accizei, dar compania petrolieră este obligată prin contract să aibă aceeaşi marjă de profit, in termeni valorici, pentru carburanţii livraţi pe toată perioada contractuală.

Motorina pentru autobuze va fi livrată direct în nouă locaţii din autobazele STB (în viitor zece), acolo unde Rompetrol aduce carburanţii şi a instalat deja pompe de alimentare . Practic, fiecare autobuz este alimentat direct din autobaza societăţii de transport, cu un sistem computerizat de gestionare a alimentării fiecărui vehicul.

La finalul anului trecut, Rompetrol Downstream opera la nivel naţional o rețea de distribuție carburanți formată din 918 unităţi de puncte de alimentare (staţii proprii, staţii partener, staţii mobile: expres, baze interne de 5, 9 şi 20 metri cubi), în creștere cu 14% față de nivelul din 2017.  La acestea se adaugă şase depozite de carburanți (Arad, Craiova, Mogoșoaia, Simleul Silvaniei, Vatra Dornei și Zărnești) și trei stații de îmbuteliere a gazului petrolier lichefiat (Bacău, Arad și Pantelimon).

Vânzările totale de carburanti ale Rompetrol Downstream şi Rompetrol Gas au atins anul trecut un nivel de 2,38 milioane tone (benzine, motorine, gaz petrolier lichefiat), în crestere cu 6% față de volumul obtinut în 2017.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...