Bulgaria a început sacrificarea porcilor în apropierea graniţei cu România

Bulgaria a început miercuri sacrificarea porcilor în districtul Ruse, la graniţa cu România, după confirmarea pestei porcine africane la unele gospodării din regiune, transmit Sofia Globe şi Reuters, potrivit Agerpres. 
Economica.net - mie, 17 iul. 2019, 14:09

În iulie, statul balcanic a raportat 30 de cazuri de pestă porcină africană în câteva regiuni, inclusiv în oraşele Plevna şi Belene, cel din urmă situat aproape de graniţa cu România.

Bulgaria intensifică măsurile de prevenire a răspândirii pestei porcine africane şi de protejare a industriei de creştere a porcilor, evaluată la 600 milioane de leva (344 milioane de dolari), a anunţat miercuri ministrul Agriculturii, Desislava Taneva. „Această industrie competitivă acoperă 40% din consumul intern de carne de porc”.

Companiile din silvicultură vor plăti 150 de leva pentru fiecare mistreţ ucis, în condiţiile în care autorităţile bulgare vor să reducă semnificativ densitatea populaţiei de porci mistreţi în zonele aflate de 20 de kilometri de focarele de pestă porcină africană, a anunţat la o conferinţă de presă Desislava Taneva. Oficialul a adăugat că vor fi adoptate măsuri de control a traficului în zonele afectate şi la frontieră, cu ajutorul poliţiei şi al armatei, vor fi dezinfectate fermele şi va fi restricţionată vânzarea cărnii de porc şi a celei procesate.

Şeful Agenţiei pentru Siguranţa Alimentelor din Bulgaria (BFSA), Damyan Iliev, aprecia săptămâna trecută că valoarea pagubelor provocate în cazul în care ţara nu reuşeşte să stopeze epidemia se va ridica la două miliarde de leva.

Guvernul de la Sofia a alocat 3,7 miliarde de leva pentru combaterea pestei porcine africane, în condiţiile în care în Bulgaria sunt 1,2 milioane de porci crescuţi în ferme.

Pesta porcină africană este o boală virală a porcinelor domestice şi sălbatice, cu evoluţie rapidă şi mortalitate de până la 100% pentru porcii care se îmbolnăvesc. Pesta porcină africană nu afectează omul, ci doar porcii domestici şi mistreţii.

Te-ar mai putea interesa și
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul de muncă vor face obiectul unor exigenţe stricte în ceea ce priveşte......
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica ...
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare ...