UNNPR: Liberalizarea onorariilor percepute de notari nu înseamnă că tarifele vor scădea

Purtătorul de cuvânt al Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România, Laura Badiu, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că liberalizarea onorariilor percepute de notari nu înseamnă că tarifele vor scădea, iar interesul notarilor nu este acela de a creşte tarifele pentru serviciile prestate şi a transforma serviciile notariale într-un serviciu prohibitiv pentru cetăţean.  
Economica.net - mar, 21 feb. 2012, 19:24
UNNPR: Liberalizarea onorariilor percepute de notari nu înseamnă că tarifele vor scădea

„Nu este interesul nostru să fim scumpi, inaccesibili. Tariful stabilit până acum de Ministerul Justiţiei vine şi pentru protecţia cetăţeanului. Este important de văzut dacă o astfel de măsură va duce la scăderea tarifelor. Proiectul-pilot de liberalizare a tarifelor trebuie privit şi pe fondul crizei economice şi al unei pieţe atipice. În Olanda, de exemplu, scoaterea reglementării a dus la scumpirea serviciilor notariale”, a spus Laura Badiu.

Aceasta a precizat totuşi că notarii nu sunt împotriva proiectului-pilot şi că vor colabora cu Ministerul Justiţiei pentru un proiect care să vină în interesul cetăţeanului.

„Noi prestăm un serviciu public şi trebuie să primeze protecţia cetăţeanului. Onorariile noastre sunt sunt mai mici decât la nivel european. De exemplu, o procură costă 30 de lei, echivalentul a 8 euro, nu cred că undeva în Europa se mai practică acest tarif”, a susţinut purtătorul de cuvânt al notarilor publici.

O altă temă abordată în conferinţă s-a referit la influenţa asupra preţului imobilelor prin aplicarea noului „Ghid al valorilor orientative ale proprietăţilor imobiliare destinat birourilor notariale”.

„Dacă în anul trecut criticile vizau faptul că valorile orientative ar fi mai mici decât preţul real şi, prin aceasta, ar bloca piaţa imobiliară, în acest an criticile privesc faptul că valorile orientative ar fi mai mari decât preţul de tranzacţionare, şi în acest caz ducând la blocarea pieţei imobiliare!”, se arată într-un comunicat al notarilor.

Acesta precizează că „Ghidul privind valorile orientative ale proprietăţilor imobiliare destinat birourilor notariale” este întocmit de experţi evaluatori, în baza Standardelor Internaţionale de Evaluare, adoptate de ANEVAR drept standarde naţionale de evaluare, iar acest Ghid nu reprezintă pentru notari decât un instrument de lucru, numai pentru stabilirea taxelor aferente înstrăinărilor imobiliare atunci când preţul declarat de părţi nu depăşeşte valorile orientative, precum şi pentru alte proceduri notariale.

„Notarii publici nu pot influenţa concluziile acestor lucrări de evaluare, iar autorii Ghidului subliniază că acesta nu se poate folosi ca referinţă în rapoartele de evaluare sau ca justificare a preţului unor tranzacţii imobiliare”, se precizează în comunicat.

Guvernul a aprobat marţi un proiect-pilot de liberalizare a onorariilor percepute de notari, care se va desfăşura pe parcursul unui an şi vizează elaborarea unui proiect de lege.

„Astăzi (n.r. – marţi), la propunerea Ministerului Justiţiei, Guvernul a aprobat un proiect-pilot de liberalizare a onorariilor notariale cu scopul de a scădea aceste onorarii şi de a provoca o competiţie mai puternică între cabinetele notariale. Proiectul-pilot constă în identificarea unor categorii de lucrări şi acte notariale care să nu mai fie supuse onorariului minim fix stabilit de ministrul Justiţiei la propunea Uniunii Notarilor”, a afirmat ministrul de resort, Cătălin Predoiu, la finalul şedinţei de guvern.

El a arătat că acest proiect-pilot se va desfăşura pe parcursul unui an şi constă în elaborarea unui proiect de lege care să vizeze liberalizarea onorariilor percepute de notari.

„Proiectul-pilot se desfăşoară pe parcursul unui an şi constă în elaborarea unui proiect de lege pe baza imputului pe care îl primim din partea cabinetelor notariale, a ONG-ului şi a cetăţenilor în legătură cu această măsură a selectării unor acte şi lucrări notariale care să nu mai fie cotate după un onorariu fix impus pieţei fără concurenţi. Dacă semnalele pe care le vom primi vor fi pozitive şi cele pe care le anticipăm, se va trece treptat la o generalizare sau o extindere a acestei metode şi pentru acte şi lucrări notariale care nu au fost incluse în proiectul-pilot iniţial”, a precizat ministrul Justiţiei.

El a arătat că până pe 6 martie vor fi identificate actele şi lucrările notariale care vor face parte din acest proiect-pilot, menţionând ca posibile exemple contractele de vânzare-cumpărare, de donaţie sau de schimb, iar din aprilie se va trece la redactarea unui proiect de lege.

„Acest proiect de lege va fi actualizat pe măsură ce vom primi în următoarele 6-12 luni informaţii şi reacţii pe baza unor chestionare standard ce urmează să fie distribuite notarilor şi cetăţenilor cu privire la măsura pe care intenţionăm să o testăm în acest fel”, a explicat Predoiu.

Ministrul Justiţiei a afirmat că proiectul-pilot realizat împreună cu Consiliul Concurenţei şi Uniunea Notarilor şi aprobat de Guvern sub forma unui memorandum vizează modernizarea şi flexibilizarea profesiei notarilor, dar fără a perturba activitatea acestora.

„Anticipăm că eliminarea tarifului minim impus pe cale administrativă ar putea conduce la o concurenţă între cabinetele notariale de a oferi acel serviciu cetăţenilor la preţuri mai mici”, a subliniat Predoiu.

Te-ar mai putea interesa și
Important pentru toți proprietarii din România. Firma care vinde asigurările obligatorii de locuință aduce bani. Care este explicația
Important pentru toți proprietarii din România. Firma care vinde asigurările obligatorii de locuință aduce bani. Care ...
Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor(PAID) și-a majorat capitalul social prin înglobarea rezervelor . ...
CFR: Traficul feroviar se desfășoară în condiții de iarnă, în special pe raza Sucursalelor Regionale Iaşi şi Braşov
CFR: Traficul feroviar se desfășoară în condiții de iarnă, în special pe raza Sucursalelor Regionale Iaşi şi Braşov
Traficul feroviar se desfăşoară sâmbătă în condiţii de iarnă, în special pe raza Sucursalelor Regionale CF Iaşi ...
Directorul general al Volkswagen, Thomas Schäfer, nu renunță la planul de a închide fabrici în Germania, în ciuda grevei anunțate de sindicate
Directorul general al Volkswagen, Thomas Schäfer, nu renunță la planul de a închide fabrici în Germania, în ciuda grevei ...
Volkswagen nu renunţă la planurile sale privind închiderile de fabrici în Germania, chiar dacă sindicatul a votat să ...
Agenția Fitch a îmbunătățit ratingul Garanti Bank la „BB”, cu perspectivă stabilă
Agenția Fitch a îmbunătățit ratingul Garanti Bank la „BB”, cu perspectivă stabilă
Fitch Ratings a revizuit în creştere ratingul pentru datoriile pe termen lung al băncii româneşti Garanti Bank S.A. ...