Sindicaliştii din TVR anunţă posibilitatea intrării în „grevă prin exces de zel” din 2 septembrie

Membrii MediaSind din TVR au decis să declanşeze grevă prin exces de zel, începând din data de 2 septembrie 2019, "în urma situaţiei deosebit de grave din SRTV", în cazul în care discuţiile programate în perioada următoare cu autorităţile statului nu vor duce la rezultate, potrivit unui comunicat transmis miercuri AGERPRES de Sindicatul Român al Jurnaliştilor - Filiala MediaSind TVR.
Economica.net - mie, 17 iul. 2019, 14:19
Sindicaliştii din TVR anunţă posibilitatea intrării în

Sindicaliştii din TVR solicită demiterea de urgenţă a preşedintelui director general al SRTV, Doina Gradea, precum şi a directorilor Departamentelor Resurse Umane şi Juridic.

„Opinia publică din România a putut constata că, în ultimii doi ani, umilinţele la care au fost supuşi angajaţii Televiziunii Naţionale au fost de neînchipuit, aceştia fiind trataţi de preşedintele director-general Doina Gradea cu aroganţă şi cu lipsă de respect faţă de profesionişti; dialogul social din TVR s-a depreciat în mod considerabil, iar organizaţiei sindicale reprezentative nu i s-a recunoscut calitatea de partener social, conform legislaţiei interne, a directivelor şi convenţiilor internaţionale din domeniul relaţiilor de muncă; fondurile publice sunt cheltuite în mod discreţionar, ignorând normele legale de transparenţă, fiind aduse, astfel, grave prejudicii instituţiei, insecurizând, totodată, veniturile angajaţilor SRTV”, se menţionează în rezoluţia adoptată miercuri de membrii Adunării Generale a Sindicatului Român al Jurnaliştilor – Filiala MediaSind TVR.

Potrivit sursei citate, au fost constatate repetate încălcări ale Legii nr. 544/2019 privind informaţiile de interes public şi a HG 714/2018 privind deplasările interne De asemenea, la SRTV au fost organizate concursuri cu vicii procedurale şi de legalitate, pentru că s-au desfăşurat în lipsa reprezentanţilor organizaţiei reprezentative, iar în această situaţie angajarea unor persoane din Consiliul de Administraţie şi Comisia de Etică şi Arbitraj a avut loc în condiţii cel puţin suspecte.

„Ignorând regulile jocului democratic ale statului de drept, au fost lansate atacuri, inclusiv în justiţie, asupra membrilor Comisiei de Etică şi Arbitraj; au fost pierdute contracte extrem de importante privind organizarea unor evenimente etalon pentru Televiziunea Română, în favoarea unor entităţi şi grupuri de interese private”, mai acuză membrii Sindicatului Român al Jurnaliştilor – Filiala MediaSind TVR.

Aceştia intenţionează să sesizeze imediat Guvernul, Parlamentul şi Preşedinţia cu privire la situaţia din TVR.

„Având în vedere situaţia deosebit de gravă din SRTV, descrisă de motivele de mai sus, delegaţii prezenţi la Adunarea Generală a Sindicatului Român al Jurnaliştilor – MediaSind TVR, întruniţi în sesiune extraordinară, au votat următoarele: 1. sesizarea imediată a Guvernului, Parlamentului şi Preşedinţiei cu privire la situaţia dramatică în care se află cea mai mare instituţie publică de presă. Iniţierea unor întâlniri cu reprezentanţii acestor instituţii la care să participe profesionişti din TVR, în vederea dezamorsării situaţiei conflictuale din Televiziunea Română; 2. În funcţie de rezultatul discuţiilor cu reprezentanţii instituţiilor statului, declanşarea unor acţiuni greviste pentru demiterea, în regim de urgenţă, a preşedintelui director general al SRTV, precum şi a directorilor Departamentelor Resurse Umane şi Juridic”, se precizează în comunicatul sindicaliştilor din TVR.

În cazul eşecului discuţiilor cu autorităţile statului, aceştia intenţionează să intre în grevă japoneză pe perioada festivalului Cerbul de Aur, desfăşurat în perioada 22-25 august 2019.

„Având în vedere că, potrivit Legii nr. 62/2011, pe perioada existenţei în vigoare a unui Contract Colectiv de Muncă este interzisă declanşarea grevei propriu-zise, până la expirarea acestui contract, 31 decembrie 2019, membrii MediaSind TVR vor apela la alte forme de protest permise de lege. Astfel, pe perioada festivalului Cerbul de Aur, ce va avea loc în perioada 22-25 august 2019 în Piaţa Sfatului din Braşov, membrii MediaSind TVR prezenţi la eveniment vor protesta printr-o grevă japoneză, prin purtarea de banderole şi alte însemne distinctive”, se menţionează în document.

Ulterior, sindicaliştii din TVR ar putea intra în grevă prin exces de zel, din 2 septembrie 2019.

„Începând cu data de 2 septembrie 2019, când începe sesiunea parlamentară, membrii MediaSind vor declanşa greva prin exces de zel, ceea ce presupune pentru personalul redacţional verificarea cu o atenţie sporită şi îndelungată a mai multor surse de informare decât se face în mod uzual, documentarea cu mai multă minuţiozitate etc., iar pentru personalul tehnic respectarea cu stricteţe a protocoalelor de lucru, a normelor de protecţie a muncii şi a celor privind securitatea şi sănătatea în muncă”, se precizează în comunicat.

De asemenea, Filiala MediaSind TVR anunţă „mandatarea Casei de avocatură a SRJ MediaSind pentru depunerea unor sesizări penale împotriva conducerii SRTV la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (instituţia abilitată în cazul demnitarilor şi persoanelor asimilate acestora) pentru a cerceta mai multe fapte suspecte de corupţie”.

Te-ar mai putea interesa și
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria şi-a arătat vineri disponibilitatea de a ridica dreptul de veto în privinţa aderării complete a României şi Bulgariei în spaţiul de liberă circulaţie Schengen, ultimul obstacol......
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane de clienți și a lansat un card special din metal
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane ...
Pentru 2025, Revolut a pregătit lansarea creditului ipotecar, integral digitalizat, a propriei rețele de bancomate și ...
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Rusia a furnizat Coreei de Nord rachete antiaeriene în schimbul trimiterii a mii de soldaţi pentru a sprijini războiul ...
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul Energetic Naţional
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul ...
Capacităţile de producţie a energiei electrice puse în funcţiune până la această dată totalizează 900 MW şi ne ...