Ministerul Agriculturii: Legumele şi fructele autohtone din pieţele agroalimentare sunt sigure pentru consum

Legumele şi fructele din producţia autohtonă, comercializate în pieţele agroalimentare din întreaga ţară, sunt sigure pentru consum, iar analizele realizate pentru depistarea depăşirilor de reziduuri de pesticide nu au relevat depăşiri ale limitelor maxime admise, informează marţi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
Economica.net - mar, 23 iul. 2019, 08:40
Ministerul Agriculturii: Legumele şi fructele autohtone din pieţele agroalimentare sunt sigure pentru consum

„În cadrul Planului Naţional de Monitorizare a reziduurilor de pesticide din legume, fructe şi cereale, Autoritatea Naţională Fitosanitară a prelevat până în prezent la nivel naţional 1.790 de probe, din care au fost analizate 1.696 de probe, în vederea depistării depăşirilor de reziduuri de pesticide. Rezultatele analizelor de laborator confirmă faptul că legumele şi fructele din producţia autohtonă îndeplinesc standardele de calitate şi nu prezintă risc pentru consumatori”, precizează MADR într-un comunicat remis AGERPRES.

MADR şi Direcţiile pentru Agricultură Judeţene (DAJ) efectuează controale permanente în toate pieţele agroalimentare din Bucureşti şi din celelalte municipii din ţară, punând accent pe indicarea corectă a localităţii de producţie şi a datei recoltării pentru toate produsele autohtone cât şi a ţării de origine pentru produsele provenite din import.

„Acţiunile MADR şi ale DAJ realizate până la jumătatea lunii iulie în Municipiul Bucureşti precum şi în toate judeţele din ţară au constatat în verificarea tuturor pieţelor agroalimentare, precum şi a majorităţii hypermarket-urilor şi a depozitelor en-gros de legume şi fructe şi s-au concretizat în aplicarea de amenzi contravenţionale în valoare totală de 91.340 lei, pentru abaterile constatate şi a unui număr de 302 avertismente cu planuri de remediere, conform Legii nr.270/2017”, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, reprezentanţii MADR colaborează în permanenţă cu administraţiile pieţelor agroalimentare, astfel încât producătorii agricoli autohtoni să-şi comercializeze producţia în cele mai bune condiţii, iar consumatorii să beneficieze de produse proaspete şi de calitate, la preţuri avantajoase.

Principalele obiective de control ale inspectorilor MADR vizează asigurarea unui spaţiu distinct şi semnalizat vizibil de minimum 40% din numărul total de tarabe din pieţele agroalimentare pentru producătorii agricoli autohtoni, persoane fizice, în special, sau producători agricoli organizaţi conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008; depistarea şi sancţionarea fenomenului de substituire a legumelor şi fructelor autohtone cu cele provenite din import sau comerţ intracomunitar; etichetarea corectă a produselor, legume şi fructe, expuse la comercializare prin indicarea locului de producţie, a denumirii cultivatorului, a datei recoltării şi a preţului, pentru a se distinge producţia autohtonă de cea provenită din import sau spaţiul intracomunitar; trasabilitatea loturilor de legume şi fructe provenite din import sau comerţ intracomunitar prin indicarea corectă pe documentele însoţitoare (facturi fiscale) a ţării de origine, documente ce sunt emise de depozitari către comercianţii de legume şi fructe cu amănuntul.

Sursa: AGERPRES

Te-ar mai putea interesa și
Avertismentul Fitch, uvertura unui coșmar al finanțării, probabilitatea unui acord cu FMI crește
Avertismentul Fitch, uvertura unui coșmar al finanțării, probabilitatea unui acord cu FMI crește
Am văzut spicuiri din așa-zisul program de guvernare. Nimic de acolo nu este notabil, convingător, în contextul dezastrului bugetar....
Vânzările Dacia în Europa au depășit 500.000 de unități în primele 11 luni din 2024
Vânzările Dacia în Europa au depășit 500.000 de unități în primele 11 luni din 2024
Europenii au înmatriculat în primele 11 luni din acest an 522.013 mașini ale mărcii Dacia, cu 2% mai multe decât în ...
Tranzacțiile imobiliare și schimburile valutare peste 2.000 de euro, riguros monitorizate
Tranzacțiile imobiliare și schimburile valutare peste 2.000 de euro, riguros monitorizate
Executivul a aprobat în ședința din 18 decembrie proiectul de lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 129/2019 ...
Companiile auto din Europa, depășite net de cele asiatice în domeniul digitalizării – studiu
Companiile auto din Europa, depășite net de cele asiatice în domeniul digitalizării – studiu
Marile companii auto asiatice devansează competitorii lor europeni în materie de digitalizare a producției în mare parte ...