London Partners a mai dezvoltat, în România, proiectul rezidențial Soho Unirii de 236 apartamente în care a investit 28 de milioane de euro și e vândut în proporție de 70%.
Belvedere Residences e primul mare proiect în care London Partners se implică și va include, în total, 1.500 de apartamente dintre care în primele două faze, dezvoltate de Puiu Popoviciu, sunt incluse 650 de apartamente, vândute în totalitate, în vreme ce fazele a treia și a patra vor avea 966 de unități.
„Tranzacția pentru fazele trei și patru ale Belvedere Residences e un asset deal, am cumpărat terenul de peste 24.000 mp. Fazele unu și doi sunt prima gata și a doua se va termina în aceasta vară. Acest proiect era în linie cu valorile noastre și poziționat corect. În plus, fazele pe care le vom dezvolta includ și 4.500 mp de spații comerciale. Proiectul continuă dezvoltarea zonei care încă e slab ofertantă rezidențial. E o oportunitate. Are valoare și un design optim. Întregul proiect e vândut în proporție de 45%”, spune Richard McLaughlin-Duane, CEO-ul companiei.
Faza a treia a fost demarata și va include circa 480 de apartamente. Livrarea se va face în vara lui 2021.
„Am decis să nu schimbăm esențial proiectul Belvedere, ceva care merge nu are rost sa fie schimbat. Cât despre cumpărători, majoritatea lucrează în zonă. Preturile în Belvedere vor creste, in primul rand din cauza majorării costurilor de construcție, dar și a veniturilor. Ne plac zonele centrale, care au nevoie de produse noi cum e strada Fabrica de Glucoză, dar am cumpărat un și nou teren pe Bulevardul Expoziției de 2,8 hectare, prin Sanro Capital. De altfel, am oferit prețuri cu două cifre pentru ambele terenuri, cel din Fabica de Glucoză și cel din Expoziției, unde vom dezvolta un proiect mixt care va începe anul viitor”, continuă McLaughlin-Duane.
Deocamdată compania nu s-a decis, încă lucrează la concept, dar va include rezidențial și probabil office și comercial.
Compania a cumpărat terenul din Expoziției de la Conpref Carpați Imobiliare. London Partners cumpără terenurile din banii proprii, iar în prezent negociază pentru alt teren în București, dar este tentată și de un proiect în unul dintre mrașele regionale ale României.
„De obicei negocierile durează între 6 luni și 12 luni. Am vrea sa ieșim din București. Capitala e cea mai mare și mai dinamica piața, și punctul de plecare. Clujul e un oraș interesant. Ne uitam dincolo, de piața rezidențială, dar și dincolo de București”, conchide CEO London Partners.
Deși yieldurile nu mai sunt atât de bune ca atunci când compania a intrat pe piața românească, compania britanincă și-a acclerat investițiile în România.