Metro AG recomandă acţionarilor să respingă oferta de preluare de 5,8 miliarde euro

Metro AG a recomandat miercuri acţionarilor săi să refuze oferta de preluarea din partea EP Global Commerce deoarece aceasta subevaluează substanţial retailerul german, transmite Reuters.
Economica.net - mie, 24 iul. 2019, 13:12
Metro AG recomandă acţionarilor să respingă oferta de preluare de 5,8 miliarde euro

EP Global Commerce, vehiculul de investiţii deţinut în proporţie de 53% de miliardarul ceh Daniel Kretinsky şi de 47% de investitorul slovac Patrik Tkac (cofondatorul grupului de companii J&T), a lansat luna trecută o ofertă de preluare a Metro AG, care evaluează retailerul german la 5,8 miliarde de euro (6,5 miliarde de dolari).

Cei doi susţin că oferta „reprezintă o oportunitate unică pentru acţionari”, ţinând cont de condiţiile dificile de pe piaţă şi de dificultăţile cu care se confruntă Metro. Ofertanţii au indicat că sunt necesare noi schimbări la Metro, deşi au dat asigurări că nu vor închide magazine în Germania şi pe pieţele de bază şi nici nu vor face concedieri substanţiale.

Totuşi, Metro a precizat că atât conducerea cât şi Consiliul de supervizare recomandă acţionarilor să nu accepte oferta.

„Considerăm preţul oferit de EPGC ca fiind inadecvat deoarece subevaluează substanţial Metro şi, chiar după revizuirea condiţiilor, recomand acţionarilor să nu o accepte”, a afirmat directorul general al retailerului german, Olaf Koch.

La Bursa din Frankfurt, acţiunile Metro înregistrau, miercuri dimineaţa, un declin de 0,7%, la 15,41 euro.

Metro operează în 26 de ţări, având 771 de magazine şi 150.000 de angajaţi.

Conducerea retailerului susţine că au fost ignorate progresele înregistrate cu planul de transformare, inclusiv planificata vânzare a lanţului de hipermarketuri Real şi căutarea unor potenţiali parteneri pentru subsidiara din China.

EP Global Commerce, care deţine deja o participaţie de aproape 11% în Metro, a oferit 16 euro pentru fiecare acţiune obişnuită şi 13,80 pentru fiecare acţiune preferenţială, reprezentând o primă de 34,5% faţă de august 2018, când Global Commerce a făcut investiţia sa iniţială.

Kretinsky, a cărui avere este estimată de Forbes la 2,3 miliarde de euro, a făcut multe achiziţii în Europa în ultimii ani, în special în energie, şi a preluat o parte din posturile de radio din Europa de Est aparţinând grupului francez de media Lagardere. El deţine şi clubul de fotbal Sparta Praga.

Anul trecut, principalul acţionar al Metro, grupul german Haniel, a anunţat că a ajuns la un acord pentru a-şi vinde o participaţie de 7,3% din capitalul Metro către vehiculul de investiţii EP Investment, care dispune de o opţiune de a prelua şi restul acţiunilor deţinute de Haniel la Metro, la o dată ulterioară.

De asemenea, miliardarul ceh Daniel Kretinsky, care conduce şi grupul energetic ceh EPH, s-a declarat convins că poate juca un rol pozitiv în dezvoltarea Metro. După ce a transformat EPH într-unul dintre cele mai mari grupuri energetice din Europa, Kretinsky a făcut şi alte investiţii în ultimii ani, cea mai recentă fiind preluarea unei părţi din posturile de radio din Europa de Est aparţinând grupului francez de media Lagardere.

Divizia Metro Cash & Carry s-a lansat oficial în România în luna octombrie 1996, când a deschis primul magazin din Bucureşti. Astăzi, reţeaua numără 32 de magazine în 24 de oraşe.

Te-ar mai putea interesa și
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
Elena Lasconi a trecut pe poziția a doua în clasamentul rezultatelor primului tur al alegerilor prezidențiale din România...
Presa internațională pare șocată de victoria din turul I a lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale
Presa internațională pare șocată de victoria din turul I a lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale
Cum vede presa internațională victoria neașteptată a lui Călin Georgescu în fața rivalilor săi.
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Privatul nu este egalul Statului, susține Dragoș Anastasiu, președintele Rethink, un think tank dedicat transformării ...
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe Joerg Kukies a declarat duminică că nu se aștepta ca UniCredit va merge mai departe cu planurile ...