Sindicatul poliţiştilor salută decizia Poliţiei române de a recruta 1.800 de ofiţeri din rândul agenţilor de poliţie

Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie (SNAP) salută decizia conducerii Poliţiei Române de a recruta 1800 de ofiţeri din rândul agenţilor de poliţie, adică doar din sursă internă, se menţionează într-un comunicat transmis vineri de SNAP, potrivit Agerpres. 
Economica.net - vin, 26 iul. 2019, 12:32
Sindicatul poliţiştilor salută decizia Poliţiei române de a recruta 1.800 de ofiţeri din rândul agenţilor de poliţie

„În sfârşit, conducerea Poliţiei Române – inspectorul general Ioan Buda a dispus recrutarea a 1800 de ofiţeri doar din sursă internă, din rândul agenţilor de poliţie cu studii superioare, o măsură normală care ar fi trebuit iniţiată de mult timp”, se precizează în document.

Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie atrage însă atenţia că Poliţia rămâne în continuare deficitară la capitolul ofiţeri.

„Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie, întotdeauna departe de ipocrizie, a salutat măsurile angajatorului prin care li s-au acordat drepturile agenţilor. În anul 2017, Poliţia Română se confrunta cu un deficit enorm de agenţi. Tot atunci, a avut loc întâlnirea dintre premierul Mihai Tudose şi Iulian Surugiu, întâlnire în cadrul căreia s-au dispus măsuri care au diminuat problemele de personal. Poliţia Română rămâne deficitară la capitolul ofiţeri, iar pentru optimizarea activităţii este nevoie de încă 2.900 de ofiţeri (420 doar în Bucureşti), aceasta pe lângă nevoia de 900 de agenţi”, se menţionează în comunicatul sindicatului.

SNAP recomandă agenţilor de poliţie să se apuce de învăţat, pentru a putea promova examenele de ofiţer.

„Fiecare manager trebuie să caute soluţii întâi în „pepiniera proprie” şi abia apoi să apeleze la sursa externă. Acum, tot ce mai rămâne este ca agenţii de poliţie să se apuce de învăţat pentru examene şi să-şi clădească o carieră de ofiţer. Agenţii care doresc să participe la examen nu trebuie să mai depună toate documentele (fişa medicală, cazier, etc.) ori să susţină alte probe, întrucât ei sunt deja angajaţi ai Ministerului Afacerilor de Interne”, se încheie mesajul publicat de sindicatul agenţilor de Poliţie.

Te-ar mai putea interesa și
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților celor două camere se va putea face și guvernul
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților ...
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut declarații după consultările pe care le-a avut la Palatul Cotroceni cu partidele parlamentare. După consultările de astăzi de la Cotroceni, el speră că......
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie ...
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...