Vodafone România are o noua echipă executivă după finalizarea preluării UPC

Vodafone România a anunţat noua echipă executivă pentru Vodafone şi UPC România, ca urmare a aprobării primite din partea Comisiei Europene pentru tranzacţia dintre cele două companii, iar Murielle Lorilloux este CEO al celor două companii. 
Lidia Neagu - lun, 29 iul. 2019, 07:31
Vodafone România are o noua echipă executivă după finalizarea preluării UPC

Potrivit unui comunicat al Vodafone, noua structură va intra în vigoare de la 1 august 2019, când este estimată finalizarea tranzacţiei.

Murielle Lorilloux a fost numită CEO Vodafone România în 2017. Ea s-a alăturat Vodafone Group în 2013 ca Chief Commercial Officer al Vodacom DRC, fiind ulterior numită CEO al aceleiaşi companii în 2014. Înainte de Vodafone, Murielle Lorilloux a deţinut diferite poziţii de management în cadrul Orascom Telecom Algeria, Wana Corporate şi Capgemini.

Mostafa El Beltagy va fi numit Director Consumer Business Unit. El s-a alăturat echipei Vodafone Egipt în 2009 şi a deţinut o serie de roluri de conducere, inclusiv Director Customer Value Management, Pricing & Commercial Strategy în Egipt, precum şi Director Prepaid Segment în Vodacom, Africa de Sud. În martie 2018, Mostafa El Beltagy s-a alăturat echipei Vodafone România în rolul de Consumer Business Unit Director.

Mihnea Rădulescu, în prezent CEO UPC România, va prelua rolul de Director Vodafone Business Unit. Anterior, acesta a fost Vice-preşedinte pentru operaţiunile B2B din UPC CEE, coordonând activităţile pentru divizia business din România, Ungaria, Polonia, Slovacia şi Cehia.

Cătălin Buliga va fi numit Technology Director. El are o experienţă de 30 de ani în industria telecom, în 3 multinaţionale: Telekom (9 ani), Liberty Global (7 ani) şi Vodafone (14 ani).

Ioana Mihăilescu va fi desemnată Director Customer Operations. Ea s-a alăturat echipei Vodafone în februarie 2012 în rolul de Director Customer Operations Support. În 2014, a fost numită Director Customer Value Management & Channel Management şi, după o perioadă de patru ani, a fost promovată în postul de Director Customer Operations.

Sibaji Biswas va fi numit Director Finance. El s-a alăturat echipei Vodafone India în 2011, unde a ocupat o serie de roluri în Corporate Finance şi Supply Chain Management fiind, de asemenea, parte a echipei de M&A care a implementat cu succes fuziunea Vodafone Idea. Ulterior, s-a alăturat echipei Vodafone România în aprilie 2017, preluând rolul de Director Finance.

Fragiski Melissa va fi numită Director HR & Property. Aceasta s-a alăturat Vodafone în 2012 în rolul de Director de Resurse Umane pentru Vodafone Grecia. În septembrie 2018, s-a mutat în România preluând rolul de Director Resurse Umane în Vodafone România.

Livia Dumitrescu va fi numită Director Legal & External Affairs. Ea s-a alăturat Vodafone România în februarie 2019. Anterior acestei poziţii, a avut o serie de roluri în domeniul oil & gas şi cel bancar din România, precum şi în firme de avocatură internaţionale în New York şi Londra şi în organizaţii internaţionale.

Răzvan Bogasiu va prelua rolul de Senior Manager, Strategy & Wholesale. El s-a alăturat echipei Vodafone România în 2014 ca Business Development & Strategy Manager. De asemenea, Răzvan Bogasiu deţine şi rolul de Integration Leader, poziţie din care va coordona toate activităţile de integrare, guvernanţă şi urmărirea rezultatelor pe parcursul implementării.

Valeriu Nistor, în prezent Director Enterprise Business Unit, a decis să părăsească Vodafone România la data 31 iulie.

Comisia Europeană a aprobat, în 18 iulie, tranzacţia de 22 de miliarde de dolari în urma căreia operatorul britanic de telefonie mobilă Vodafone Group Plc va prelua operaţiunile de cablu ale Liberty Global Plc din Cehia, Germania, Ungaria şi România.

În luna mai 2018, operatorul britanic de telefonie mobilă Vodafone a acceptat să plătească 21,8 miliarde de dolari pentru a cumpăra o parte din activele Liberty Global din Europa. Tranzacţia ar urma să facă din Vodafone cel mai mare furnizor de servicii broadband, cablu şi telefonie mobilă din Europa cu 54 de milioane de consumatori şi o acoperire de 110 milioane case şi companii.

Vodafone Group are divizii în 25 de ţări, 41 de reţele mobile partenere şi operaţiuni de broadband fix în 19 ţări. La 30 iunie 2019, Vodafone Group avea 640 milioane de utilizatori ai serviciilor mobile şi 21 milioane de utilizatori ai serviciilor broadband fix şi 14 milioane de clienţi ai serviciilor TV, incluzând toţi clienţii Vodafone din entităţile create în urma unor fuziuni şi asocieri.

Te-ar mai putea interesa și
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ca acesta să preia conducerea PNL, arătând, însă, că "decizia va fi......
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica ...