TurkStream va trece prin Bulgaria, către Serbia şi Ungaria (ministrul rus al Energiei)

A doua linie a gazoductului TurkStream este planificată să treacă prin Bulgaria, Serbia şi Ungaria, a anunţat ministrul rus al Energiei, Alexander Novak, transmite Reuters, citat de Agerpres. Conducta TurkStream, construită în prezent între Rusia şi Turcia via Marea Neagră, face parte din eforturile Rusiei de a ocoli Ucraina în livrările sale de gaze naturale spre Europa.
Economica.net - lun, 29 iul. 2019, 07:45
TurkStream va trece prin Bulgaria, către Serbia şi Ungaria (ministrul rus al Energiei)

Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că Rusia vrea să ajungă la un acord pe termen scurt cu Kievul privind tranzitul gazelor ruseşti spre Europa pentru a câştiga timp până la finalizarea gazoductului care va ocoli Ucraina. Actualul acord pe 10 ani cu Ucraina expiră la finalul acestui an.

Prima linie a conductei TurkStream, cu o capacitate de 15,75 miliarde metri cubi pe an, ar urma să aprovizioneze exclusiv piaţa locală din Turcia de la 1 ianuarie 2020. Cea de-a doua linie, cu o capacitate similară, este destinată aprovizionării clienţilor din Europa de Sud-Est.

Grupul rus Gazprom trebuia să aleagă una din cele două posibile rute pentru cea de-a doua linie a TurkStream: prin Bulgaria sau Grecia. Conform declaraţiei ministrului rus al Energiei, a doua linie a gazoductului TurkStream va trece prin Bulgaria, către Serbia şi Ungaria.

Novak nu a precizat cum se va continua linia din Ungaria. „Lansarea celei de-a doua linii depinde de implementarea de către partenerii noştri europeni a infrastructurii legate de gazele naturale”, a declarat oficialul rus.

Luna trecută, preşedintele Parlamentului bulgar, Tsveta Karayancheva, a declarat că ţara vecină intenţionează să finalizeze, în 2020, construcţia gazoductului Balkan Stream, o ramură a gazoductului TurkStream care ar urma să transporte, în principal, gaze naturale ruseşti către Serbia, de la graniţa Bulgariei cu Turcia.

„În conformitate cu directivele europene, am început construcţia unei ramuri a TurkStream. Nu ocolim promisiunile pe care le-am făcut cetăţenilor noştri. În legătură cu aceasta am făcut modificări la strategia noastră energetică. Până la finele lui 2020, şi în deplină conformitate cu directivele europene, va fi finalizată construcţia unei conducte, denumită Balkan Stream, care va permite furnizarea de gaze către alte state europene”, a declarat Tsveta Karayancheva cu ocazia unei întâlniri cu preşedintele Dumei de Stat, camera inferioară a Parlamentului rus, Viaceslav Volodin.

Gazprom asigură o treime din necesarul de gaze naturale al Europei. Grupul rus aprovizionează Europa cu gaze naturale prin trei rute principale: conductele din Ucraina, ruta Yamal – Europe, via Belarus şi Polonia, precum şi gazoductul Nord Stream, care face legătura între Rusia şi Germania, via Marea Baltică.

Te-ar mai putea interesa și
Călin Georgescu: Nu vom mai lăsa hipermarketul, micromarketul şi alţi răspânditori de otrăvuri (junk-food şi fast-food) să ne hrănească familiile
Călin Georgescu: Nu vom mai lăsa hipermarketul, micromarketul şi alţi răspânditori de otrăvuri (junk-food şi fast-food) ...
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din ţara noastră. Georgescu spune în cartea sa "Cumpăna României"......
Care a fost motivul „divorțului” dintre Austria şi Gazprom, o relaţie veche de peste 50 de ani – Reuters
Care a fost motivul „divorțului” dintre Austria şi Gazprom, o relaţie veche de peste 50 de ani – Reuters
Factorul declanşator care a pus capăt unei relaţii de peste 50 de ani între grupul rus Gazprom şi cel austriac OMV la ...
China vrea să fie un „asociat, nu un rival” al Uniuniii Europene şi cere independenţă Bruxelles-ului
China vrea să fie un „asociat, nu un rival” al Uniuniii Europene şi cere independenţă Bruxelles-ului
Ministrul chinez de externe, Wang Yi, a declarat luni, la Beijing, că Uniunea Europeană şi China "sunt parteneri, nu adversari" ...
Ce spune Rusia despre viziunea politică a lui Călin Georgescu faţă de Kremlin
Ce spune Rusia despre viziunea politică a lui Călin Georgescu faţă de Kremlin
Kremlinul a reacţionat luni în mod reţinut la victoria lui Călin Georgescu, în primul tur al alegerilor prezidenţiale ...