Control de amploare în Complexul Europa din Bucureşti: Aproape 700 de poliţişti şi 250 de jandarmi participă la acţiune

Aproximativ 700 de poliţişti şi 250 de jandarmi participă, miercuri, la un control în Complexul Europa din Bucureşti, fiind vizate infracţiuni de natură economică şi judiciară. Percheziţii au loc şi la locaţii din judeţele Ilfov şi Ialomiţa. Activitatea infracţională a fost monitorizată încă din luna februarie, iar o sută de persoane vor fi duse la audieri, scrie News.ro.
Economica.net - mie, 31 iul. 2019, 07:53
Control de amploare în Complexul Europa din Bucureşti: Aproape 700 de poliţişti şi 250 de jandarmi participă la acţiune

Aproximativ 700 de poliţişti, din toate structurile Poliţiei Capitalei, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, acţionează într-un complex comercial situat pe raza sectorului 2. Acţiunea are loc în cadrul unui dosar ce vizează săvârşirea mai multor infracţiuni, atât de natură economică, cât şi judiciară”, a transmis, miercuri, Poliţia Capitalei, citată de News.ro.

Sursa citată a precizat că sunt puse în aplicare peste 40 de autorizaţii de percheziţie în municipiul Bucureşti şi judeţele Ilfov şi Ialomiţa, precum şi mandate de aducere emise pe numele a peste 100 de persoane, suspecţi şi martori.

Persoanele urmează a fi audiate în sedii ale subunităţilor de poliţie de pe raza întregului municipiu.

„Întreaga activitate beneficiază de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale şi al Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale. Alături de poliţişti, participă şi peste 250 de jandarmi din cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti. Acţiunea are şi suportul aerian asigurat de Inspectoratul General de Aviaţie din cadrul M.A.I”, a mai transmis Poliţia Capitalei.

Sursa citată a precizat că documentarea infracţiunilor cercetate a început în luna februarie, activitatea din această zi fiind programată încă de la începutul lunii iulie.

Surse judiciare au precizat, pentru News.ro, că este vizat Complexul Europa.

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză în luna august, după ce forţele ruse au organizat mai multe valuri de......
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Mercosur
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită autorităţilor române blocarea semnării tratatului comercial ...
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva semnării acordului comercial dintre UE și Mercosur
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva ...
Fermierii polonezi au blocat sâmbătă un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta împotriva ...
Investițiile străine directe în Bulgaria au scăzut cu peste 63% în primele nouă luni din 2024
Investițiile străine directe în Bulgaria au scăzut cu peste 63% în primele nouă luni din 2024
Investiţiile străine directe (FDI) în Bulgaria au înregistrat în primele nouă luni din 2024 un flux pozitiv net de ...