Investitorii Metro refuză oferta de preluare din partea EP Global Commerce (Reuters)

Investitorii s-au abţinut până acum să accepte oferta de preluare a retailerului german Metro AG de către EP Global Commerce, pe care compania şi unii acţionari importanţi au respins-o, transmite Reuters. 
Economica.net - mie, 31 iul. 2019, 17:09
Investitorii Metro refuză oferta de preluare din partea EP Global Commerce (Reuters)

Conform unui document publicat miercuri, până pe 30 iulie, doar 0,46% din acţiuni au fost oferite de investitorii care în prealabil refuzaseră să vândă. Incluzând acţiunile deţinute deja de EP Global Commerce şi pe cele care pot fi achiziţionate utilizând opţiuni, participaţia totală se ridică la 33,18%.

EP Global Commerce a stabilit un plafon minim de acceptare de 67,5% pentru ofertă, care se derulează până în 7 august.

Miercuri la prânz, acţiunile Metro înregistrau la Bursa din Frankfurt un declin de 2,4%, la 14,21 euro.

Metro AG recomandă acţionarilor să respingă oferta de preluare de 5,8 miliarde de euro

Săptămâna trecută, Metro AG a recomandat miercuri acţionarilor săi să refuze oferta de preluarea din partea EP Global Commerce deoarece aceasta subevaluează substanţial retailerul german.

EP Global Commerce, vehiculul de investiţii deţinut în proporţie de 53% de miliardarul ceh Daniel Kretinsky şi de 47% de investitorul slovac Patrik Tkac (cofondatorul grupului de companii J&T), a lansat luna trecută o ofertă de preluare a Metro AG, care evaluează retailerul german la 5,8 miliarde de euro (6,5 miliarde de dolari).

Cei doi susţin că oferta „reprezintă o oportunitate unică pentru acţionari”, ţinând cont de condiţiile dificile de pe piaţă şi de dificultăţile cu care se confruntă Metro. Ofertanţii au indicat că sunt necesare noi schimbări la Metro, deşi au dat asigurări că nu vor închide magazine în Germania şi pe pieţele de bază şi nici nu vor face concedieri substanţiale.

Totuşi, Metro a precizat că atât conducerea cât şi Consiliul de supervizare recomandă acţionarilor să nu accepte oferta.

„Considerăm preţul oferit de EPGC ca fiind inadecvat deoarece subevaluează substanţial Metro şi, chiar după revizuirea condiţiilor, recomand acţionarilor să nu o accepte”, a afirmat directorul general al retailerului german, Olaf Koch.

Metro operează în 26 de ţări, având 771 de magazine şi 150.000 de angajaţi.

Conducerea retailerului susţine că au fost ignorate progresele înregistrate cu planul de transformare, inclusiv planificata vânzare a lanţului de hipermarketuri Real şi căutarea unor potenţiali parteneri pentru subsidiara din China.

EP Global Commerce, care deţine deja o participaţie de aproape 11% în Metro, a oferit 16 euro pentru fiecare acţiune obişnuită şi 13,80 pentru fiecare acţiune preferenţială, reprezentând o primă de 34,5% faţă de august 2018, când Global Commerce a făcut investiţia sa iniţială.

Kretinsky, a cărui avere este estimată de Forbes la 2,3 miliarde de euro, a făcut multe achiziţii în Europa în ultimii ani, în special în energie, şi a preluat o parte din posturile de radio din Europa de Est aparţinând grupului francez de media Lagardere. El deţine şi clubul de fotbal Sparta Praga.

Anul trecut, principalul acţionar al Metro, grupul german Haniel, a anunţat că a ajuns la un acord pentru a-şi vinde o participaţie de 7,3% din capitalul Metro către vehiculul de investiţii EP Investment, care dispune de o opţiune de a prelua şi restul acţiunilor deţinute de Haniel la Metro, la o dată ulterioară.

De asemenea, miliardarul ceh Daniel Kretinsky, care conduce şi grupul energetic ceh EPH, s-a declarat convins că poate juca un rol pozitiv în dezvoltarea Metro. După ce a transformat EPH într-unul dintre cele mai mari grupuri energetice din Europa, Kretinsky a făcut şi alte investiţii în ultimii ani, cea mai recentă fiind preluarea unei părţi din posturile de radio din Europa de Est aparţinând grupului francez de media Lagardere.

Divizia Metro Cash & Carry s-a lansat oficial în România în luna octombrie 1996, când a deschis primul magazin din Bucureşti. Astăzi, reţeaua numără 32 de magazine în 24 de oraşe.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...