Doi elevi români au devenit campioni mondiali la Word şi Excel la Campionatul Mondial Microsoft Office 2019

Doi elevi români au câştigat medalii de aur la Campionatul Mondial Microsoft Office Specialist 2019, iar un al treilea a câştigat medalia de bronz, informează Microsoft România într-un comunicat remis joi şi preluat de Agerpres.
Economica.net - joi, 01 aug. 2019, 09:03
Doi elevi români au devenit campioni mondiali la Word şi Excel la Campionatul Mondial Microsoft Office 2019
Astfel, la categoria „Word 2016”, locul 1 mondial a fost câştigat de elevul Adrian Boier, de la Liceul de Informatică Tiberiu Popoviciu din Cluj-Napoca, iar la categoria „Excel 2016”, locul 1 mondial a fost adjudecat de Mihaela Florea de la Colegiul Naţional Gh. M. Murgoci din Brăila. 

De asemenea, elevul Adrian Muntean de la Liceul de Informatică Tiberiu Popoviciu din Cluj-Napoca a obţinut locul 3 mondial la categoria „PowerPoint 2016”. 

La finala mondială a competiţiei Microsoft au participat 155 de tineri din 52 de ţări. În cadrul concursurilor care au precedat faza finală au participat 880.000 de candidaţi, din 123 de ţări. 

Reprezentanţii României s-au calificat la finala mondială în urma competiţiei naţionale care a avut loc în data de 10 mai 2019, la sediul Microsoft România din Bucureşti. 

Managerul general al Microsoft România, Violeta Luca, a salutat rezultatul celor trei elevi români. 

„Ne bucurăm să vedem că efortul depus de cei trei liceeni care au reprezentat România la Campionatul Mondial Microsoft Office Specialist, la New York, vine cu rezultate pe măsură. Vreau să îi felicit pentru premiile deosebite obţinute şi sunt sigură că acest succes reprezintă doar începutul unor cariere de excepţie”, a comentat reprezentanta Microsoft România. 

Campionatul Mondial Microsoft Office Specialist este o competiţie globală organizată de Certiport, Inc. şi susţinută de Microsoft, în cadrul căreia sunt testate competenţele de utilizare ale produselor Microsoft Office Word, Excel şi PowerPoint ale elevilor şi studenţilor din întreaga lume. 

Competenţele de Microsoft Office reprezintă unul dintre cele mai importante criterii atunci când vine vorba de parcursul profesional, după ce un studiu realizat în 2018 de compania IDC plasează competenţele de Office drept cele mai căutate competenţe aplicate, pe locul patru după „comunicare”, „problem-solving” şi „integritate”. 

Te-ar mai putea interesa și
SOCAR vrea să-şi vândă participaţiile deţinute la firmele Bursagaz şi Kayserigaz din Turcia
SOCAR vrea să-şi vândă participaţiile deţinute la firmele Bursagaz şi Kayserigaz din Turcia
SOCAR, firma energetică de stat din Azerbaidjan, este în negocieri cu potenţiali cumpărători pentru vânzarea participaţiilor pe care le deţine la operatorii de reţele de gaze Bursagaz şi......
Ciucă: Am pierdut politic fiindcă am format o coaliţie cu PSD
Ciucă: Am pierdut politic fiindcă am format o coaliţie cu PSD
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, ...
Ciucă: PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale
Ciucă: PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, ...
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de management al situațiilor de urgență
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de ...
AROBS Engineering, parte a grupului AROBS, cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, anunță ...