UE nu a ajuns încă la un consens asupra candidatului său la succesiunea lui Christine Lagarde la conducerea FMI

Guvernele Uniunii Europene (UE), care şi-au dat termen până la sfârşitul lui iulie să desemneze un candidat la FMI, nu au reuşit încă se se pună de acord asupra unui nume în vederea succesiunii lui Christine Lagarde, a anunţat joi Ministerul francez al Finanţelor, relatează AFP, citată de News.ro
Economica.net - joi, 01 aug. 2019, 11:22
UE nu a ajuns încă la un consens asupra candidatului său la succesiunea lui Christine Lagarde la conducerea FMI

”În acest stadiu, în pofida faptului că anumiţi candidaţi par să fie mai susţinuţi ca alţii, nu există încă un consens complet asupra unui nume”, a anunţat ministerul.

Cinci candidaţi vizează postul: doi din ţări din Sud – şi anume ministrul spaniol al Finanţelor Nadia Calvino şi omologul său portughez Mario Centeno, totodată preşedinte al Eurogrupului -, doi din Nord – olandezul Jeroen Dijsselbloem şi fostul guvernator al Băncii Finnlandei Olli Rehn – şi o candidată din Est – bulgara Kristalina Gheorghieva, actualul număr doi la Banca Mondială (BM).

În urmă cu două săptămâni, în cadrul reuniunii G7 a Finanţelor, la Chantilly (Oise), la nord de Paris, ministrul francez al Finanţelor Bruno Le Maire a fost însărcinat de către colegii săi europeni să conducă discuţiile în vederea desemnării unui candidat european la succesiunea lui Lagarde în această toamnă la FMI, dându-şi ca termen sfârşitul lui iulie.

”Ministrul a continuat să discute cu toţi omologii săi europeni în ultimele zile şi a rămas în contact strâns cu Olaf Scholz”, ministrul german al Finanţelor, a precizat Bercy.

În vederea găsirii unei soluţii, Le Maire ”organizează o conferinţă telefonică astăzi (joi) cu toţi omologii săi europeni”, a precizat ministerul acestuia.

”El îi va informa despre rezultatele largilor consultări pe care le-a purtat. Obiectivul este să se pună de acord asupra procesului care va permite să se ajungă la un consens în jurul unui unic candidat european”, a adăugat el.

În lipsa unui consens, guvernele europene ar putea să fie nevoite să se exprime prin vot în vederea desemnării candidatuluii lor. ”Aceasta este una dintre opţiunile care vor fi discutate în conferinţa telefonică”, a declarat o sursă apropiată dosarului.

Te-ar mai putea interesa și
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Liderul PNL Botoşani, Valeriu Iftime, consideră că preşedintele României, Klaus Iohannis, are o vină "enormă" în eşecul lui Nicolae Ciucă în alegerile prezidenţiale, transmite Agerpres....
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel intenţionează să renunţe la 5.000 de angajaţi până în 2030 şi la încă 6.000 prin vânzarea ...
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor fără fum
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor ...
Consecventă cu angajamentul său de a accelera tranziția către un viitor fără țigări, Philip Morris România (PMI) ...
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...