Banca Angliei menţine dobânzile, dar înrăutăţeşte prognoza de creştere, pe fondul sporirii incertitudinilor provocate de Brexit

Banca Angliei (BoE) a menţinut joi dobânda de politică monetară la 0,75%, pe fondul sporirii incertitudinilor privind Brexitul în rândul mediului de afaceri, dar nu a indicat dacă ia în considerare reducerea costului creditului, ca alte bănci centrale, transmit BBC şi Reuters, preluate de Agerpres.
Economica.net - joi, 01 aug. 2019, 12:12
Banca Angliei menţine dobânzile, dar înrăutăţeşte prognoza de creştere, pe fondul sporirii incertitudinilor provocate de Brexit

Decizia era aşteptată de pieţele financiare, după ce în august 2018 Banca Angliei a majorat rata dobânzii de la 0,50% la 0,75% – cel mai ridicat nivel din martie 2009 şi a dat asigurări că orice creşteri în următorii trei ani vor fi limitate şi graduale, pe fondul temerilor provocate de Brexit.

La o zi după ce Rezerva Federală a SUA a redus rata dobânzii de referinţă cu un sfert de punct procentual, pentru prima dată din decembrie 2008, BoE a anunţat că încă se aşteaptă să majoreze gradual dobânzilor, în funcţie de Brexit şi de evoluţia economiei mondiale.

Previziunile Băncii Angliei, bazate pe un scenariu în care Marea Britanie evită şocul Brexit, indică o creştere de 1,3% în 2019 şi 2020, faţă de un avans de 1,5 şi, respectiv, 1,6% previzionat în mai.

De asemenea, BoE a avertizat că un Brexit fără acord va afecta economia şi va duce la o deprecierea suplimentară a lirei sterline. În următoarele luni, banca centrală se aşteaptă la o creştere economică modestă, pe fondul încetinirii economiei mondiale şi al escaladării tensiunilor comerciale dintre SUA şi China.

Data iniţială a Brexitului era 29 martie, dar aceasta a fost amânată de două ori, la solicitarea fostului premier Theresa May, care voia să evite un Brexit fără acord. Însă Theresa May nu a reuşit să obţină votul Parlamentului britanic pentru acordul de ieşire încheiat în noiembrie 2018 cu Bruxellesul, după 17 luni de negociere.

Boris Johnson i-a succedat în funcţie pe 24 iulie. El vrea să renegocieze acordul de retragere, ceea ce UE exclude. Dacă eşuează în tentativa sa de renegociere, Johnson a promis să scoată ţara din UE şi fără acord.

Temerile privind un „no deal” au făcut ca lira să se deprecieze semnificativ în această săptămână. Marţi, moneda britanică a ajuns la cel mai scăzut nivel faţă de euro şi dolar din 2017.

Te-ar mai putea interesa și
Ce spune Rusia despre viziunea politică a lui Călin Georgescu faţă de Kremlin
Ce spune Rusia despre viziunea politică a lui Călin Georgescu faţă de Kremlin
Kremlinul a reacţionat luni în mod reţinut la victoria lui Călin Georgescu, în primul tur al alegerilor prezidenţiale din România, notează EFE, AFP şi Reuters....
SUA – Scott Bessent, numit de Trump pentru şefia Trezoreriei, anunţă că reducerea taxelor este o prioritate
SUA – Scott Bessent, numit de Trump pentru şefia Trezoreriei, anunţă că reducerea taxelor este o prioritate
Scott Bessent, persoana desemnată de preşedintele Donald Trump pentru postul de secretar al Trezoreriei SUA, a declarat ...
MET a cumpărat Comax France SAS
MET a cumpărat Comax France SAS
Grupul energetic MET a achiziţionat o participaţie de 100% la Comax France SAS (Comax), proprietar, operator şi dezvoltator ...
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu ...