Titea: Cred că acest frumos Salon Oficial al Aeroportului Otopeni se poate muta şi pe Aeroportul Băneasa

Aeroportul Internaţional Băneasa ar trebui să aibă un Salon Oficial frumos cum este cel al Aeroportului Internaţional Henri Coandă, să fie şi acela un punct de intrare în România, a declarat, vineri, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Dragoş Titea, cu ocazia aniversării a 50 de ani de la inaugurarea Salonului Oficial al Aeroportului Henri Coandă - Otopeni. 
Economica.net - vin, 02 aug. 2019, 15:07
Titea: Cred că acest frumos Salon Oficial al Aeroportului Otopeni se poate muta şi pe Aeroportul Băneasa

„Pentru noi, ca Minister al Transporturilor, Aeroportul Otopeni înseamnă poarta de intrare a României, poartă de intrare care, de-a lungul timpului, a fost şi o carte de vizită a României. Pentru noi, acest aeroport înseamnă foarte mult, dar nu numai acest aeroport, pentru că vorbim de Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, în cadrul căreia avem şi Aeroportul Internaţional Băneasa. După cum aţi văzut în ultima perioadă, s-au făcut paşi importanţi, şi asta datorită actualei conduceri a aeroportului şi conducerii autorităţii, care a dat o mână de ajutor ca acest Aeroport Băneasa să fie repus din nou pe circuitul intern şi internaţional. De aceea, cred că acest frumos Salon Oficial se poate – să spunem – muta şi pe Aeroportul Băneasa, să fie şi acela un punct de intrare în România şi o carte de vizită pentru tot ce înseamnă patriotismul nostru românesc”, a afirmat Dragoş Titea.

La rândul său, directorul Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, Alexandru Ivan, a precizat că sute de lideri de naţiuni au trecut pragul Salonului Oficial al Aeroportului Internaţional Henri Coandă în aceşti 50 de ani.

„A trecut, iată, jumătate de secol de când pe harta aeroporturilor civile apărea şi Aeroportul Henri Coandă, pentru început numai cu Salonul Oficial. Dar cât de important este acest Salon Oficial? Sute de preşedinţi, sute de şefi de state şi de guverne au trecut pe aici în ultimii 50 de ani. Summituri şi conferinţe la cel mai înalt nivel au avut ca punct de start acest salon şi tot aici ne-am întâmpinat de atâtea ori campionii ţării”, a afirmat Alexandru Ivan.

La evenimentul organizat de CNAB a participat şi ambasadorul Statelor Unite în România, Hans Klemm.

Te-ar mai putea interesa și
Ciucă: PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale
Ciucă: PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, că PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale, chiar dacă......
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de management al situațiilor de urgență
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de ...
AROBS Engineering, parte a grupului AROBS, cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, anunță ...
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
OPPO a lansat la nivel global seria Find X8, Europa fiind regiunea care prezintă în exclusivitate modelul premium, Find ...
UniCredit Bank a încheiat cu succes cea mai mare emisiune a sa pe piaţa locală de obligațiuni corporative negarantate, în valoare de 750 milioane de lei
UniCredit Bank a încheiat cu succes cea mai mare emisiune a sa pe piaţa locală de obligațiuni corporative negarantate, ...
UniCredit Bank anunță finalizarea cu succes a unei noi emisiuni de obligațiuni corporative în lei (negarantate, de rang ...