Sindicaliştii din Metrorex: Suntem sceptici că bucureştenii vor circula în acest an pe Magistrala Eroilor-Drumul Taberei

Sindicaliştii din Metrorex sunt sceptici că bucureştenii vor putea circula cu metroul pe Magistrala 5 Eroilor - Drumul Taberei în anul 2019, în contextul în care constructorul Astaldi a câştigat un proces împotriva Metrorex în urma căruia a blocat conturile companiei, se menţionează într-un comunicat transmis miercuri de Unitatea - Sindicatul Liber Metrou (USLM).
Economica.net - mie, 07 aug. 2019, 14:18
Sindicaliştii din Metrorex: Suntem sceptici că bucureştenii vor circula în acest an pe Magistrala Eroilor-Drumul Taberei

Sindicaliştii din Metrorex mai avertizează că, în prezent, siguranţa circulaţiei în sistemul de metrou este într-un pericol iminent.

„Cu toate că Astaldi trebuia să termine lucrările la magistrala 5 de metrou Eroilor – Drumul Taberei în anul 2015, nu numai că nu s-au terminat lucrările, dar din cauza incompetenţei reprezentanţilor direcţiei juridice din cadrul Metrorex, care au pierdut în instanţă proces după proces (circa 110 milioane de euro), s-a ajuns şi la blocarea conturilor bancare ale metroului de către această companie italiană. Menţionăm că, în prezent, Metrorex are de plată circa 115 milioane de lei şi către firma franceză Alstom, care asigură mentenanţa trenurilor electrice de metrou”, se precizează în comunicatul remis de USLM.

Sindicaliştii din Metrorex denunţă lipsa de reacţie a Ministerului Transporturilor şi a conducerii Metrorex faţă de blocarea conturilor companiei.

„În aceste condiţii exploatarea, siguranţa circulaţiei şi realizarea investiţiilor la metrou sunt într-un pericol iminent, astfel că suntem sceptici că în acest an 2019 bucureştenii vor putea circula cu metroul pe Magistrala 5 de metrou Eroilor – Drumul Taberei. USL Metrou se va mobiliza şi va lupta ca de fiecare dată, folosind toate pârghiile legale pentru funcţionarea în condiţii normale ale metroului bucureştean. Ne surprinde lipsa de reacţie şi atitudine atât a reprezentanţilor Ministerului Transporturilor cât şi a reprezentanţilor Metrorex”, se menţionează în comunicatul USLM.

Societatea Metrorex are conturile blocate în urma unei datorii de 94 de milioane de lei, bani pe care transportatorul subteran trebuia să îi mai dea companiei italiene Astaldi după ce aceasta a câştigat o serie de procese în instanţă, au declarat, marţi, pentru AGERPRES, surse din Metrorex.

„În urma proceselor pe care le-am pierdut în instanţă, noi trebuie să le mai dăm 94 de milioane de lei şi ne-au pus poprire pe conturi. Astăzi s-a discutat cu ei, se găseşte o soluţie de reeşalonare, zilele astea ar trebui să se rezolve situaţia. Cumva au acceptat propunerile noastre, aşteptăm acum să vedem dacă şi conducerea companiei-mamă, de la Roma, va fi de acord cu propunerile noastre”, au spus sursele.

Potrivit acestora, Metrorex a plătit italienilor până acum peste 140 de milioane de lei, rămânând această sumă de 94 de milioane de lei, care reprezintă daune interese şi cheltuieli de judecată în urma acestor procese.

Totodată, sursele au precizat că Astaldi a încetinit drastic ritmul lucrărilor la Magistrala 5 de metrou şi condiţionează realizarea acestora de recuperarea celor 94 milioane de lei, deşi Metrorex este cu plăţile la zi pentru contractul M5.

„Noi suntem cu plăţile la zi pe lucrări şi nu avem nicio restanţă la ei apropo de lucrările pe Magistrala 5, doar că ei au încetinit ritmul de lucru şi acum au blocat şi conturile pentru aceşti bani care reprezintă daune interese şi cheltuieli de judecată în urma proceselor pe care ei le-au câştigat. Au încetinit drastic ritmul de lucru şi condiţionează execuţia lucrărilor pe Magistrala 5 de recuperarea acestor bani, deşi câştigarea unor procese în instanţă este total diferită de lucrările propriu-zise şi de plata lucrărilor propriu-zise, deci în principiu contractul trebuie să se deruleze la fel, să se respecte graficele asumate la începutul anului. Ei nu ar trebui să condiţioneze, dar o fac”, au menţionat sursele, care au admis că ar putea avea multe probleme din această cauză, una din ele fiind imposibilitatea de a se plăti salariile.

Până în prezent, Astaldi a încasat de la Metrorex peste 140 de milioane de lei în urma proceselor câştigate şi mai sunt 94 de milioane de lei.

În luna decembrie 2019 este preconizată darea în folosinţă a Magistralei 5 de Metrou, cu patru ani întârziere. Valoarea totală a proiectului de metrou Drumul Taberei-Eroilor este 3,4 miliarde de lei. Prin inaugurarea acestei magistrale, Capitala va ajunge la 78 de kilometri de reţea şi la 63 de staţii de metrou.

Primul termen avansat pentru metroul din Drumul Taberei a fost 2015. În anul 2011 s-a semnat primul contract, cel pentru partea de structură, iar termenul era de 36 de luni. Astfel, 300.000 de călători ar fi putut fi preluaţi de metrou pe acest tronson Eroilor – Drumul Taberei. Dar Magistrala M5 s-a confruntat cu probleme de avize, probleme de finanţare, probleme de lucrări neprevăzute care au apărut pe parcursul execuţiei lucrărilor.

Te-ar mai putea interesa și
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic de 50 MW și are în plan încă unul de 100 MW
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic ...
Dezvoltatorul NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar de malluri din România, va începe construcția primului parc fotovoltaic al companiei pe plan local în primele luni ale anului viitor.......
Cum poți cere despăgubiri în cazul achiziționării unor produse defecte. Comisia Europeană a clarificat situația platformelor digitale și a producătorilor de gadgeturi
Cum poți cere despăgubiri în cazul achiziționării unor produse defecte. Comisia Europeană a clarificat situația platformelor ...
Din decembrie 2026 va fi în vigoare o nouă legislație care va susține demersurile consumatorilor care au achiziționat ...
Prețul gazelor crește și a a ajuns la nivelul maxim al ultimului an pe piața românească. Posibile probleme cu plafonarea
Prețul gazelor crește și a a ajuns la nivelul maxim al ultimului an pe piața românească. Posibile probleme cu plafonarea
Prețul gazelor pe piața spot a BRM a ajuns la cel mai mare nivel al ultimului an. Prețuile sunt în creștere în toată ...
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
Ţările bogate şi cele în curs de dezvoltare nu s-au apropiat de un acord joi, în cadrul conferinţei privind schimbările ...