UNTRR solicită menţinerea legislaţiei RCA. În caz contrar, transportatorii afirmă că tarifele vor creşte de peste 5 ori

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicită sprijinul autorităţilor pentru menţinerea legislaţiei actuale în ceea ce priveşte RCA, transportatorii avertizând că, în caz contrar, tarifele asigurărilor RCA vor creşte de peste 5 ori iar ei vor demara din nou proteste. 
Economica.net - mie, 07 aug. 2019, 15:18
UNTRR solicită menţinerea legislaţiei RCA. În caz contrar, transportatorii afirmă că tarifele vor creşte de peste 5 ori

„Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicită sprijinul Guvernului, Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Transporturilor pentru menţinerea legislaţiei actuale RCA, respectiv Legea 137/2017 şi norma ASF 20/2017, în caz contrar tarifele asigurărilor RCA vor creşte de peste 5 ori, iar transportatorii rutieri vor demara din nou proteste naţionale. Comisia Europeană, la cererea companiilor de asigurări, susţine că normele naţionale actuale din România privind asigurarea RCA contravin Directivei Solvabilitate II, fapt semnalat printr-o scrisoare trimisă autorităţilor române în luna iulie 2018, fără a fi pusă la dispoziţia tuturor părţilor interesate deşi a fost solicitată în repetate rânduri”, precizează UNTRR.

În aceste condiţii, UNTRR a iniţiat o acţiune juridică la Curtea Europeană de Justiţie împotriva Comisiei Europene, după ce instituţia europeană a refuzat să desecretizeze scrisoarea transmisă autorităţilor române.

Potrivit transportatorilor, modificarea legislaţiei RCA are un impact financiar uriaş pentru posesorii celor 8 milioane de vehicule înmatriculate în România.

„UNTRR se opune ferm modificării Legii 132/2017 şi Normei 20/2017 în sensul eliminării tarifului de referinţă cât şi a limitei de 25% a cheltuielilor administrative şi de vânzare ale poliţei de asigurare, incluse în tariful de primă. Reamintim că înainte de plafonarea tarifelor RCA şi de intrarea în vigoare a actualei legislaţii, unii asigurători aveau cheltuieli administrative uriaşe, de până la 80%, în condiţiile în care acestea includeau cheltuielile aferente tuturor liniilor de business, această practică diminuând baza de impozitare şi motivând tarifele uriaşe”, subliniază sursa citată.

Pe de altă parte, reprezentanţii UNTRR afirmă, în comunicat, că, de la intrarea în vigoare a acestor reglementări legale, piaţa RCA în România a funcţionat în condiţii foarte bune, suportabile pentru toţi clienţii asiguraţi şi profitabile pentru asiguratori, la tarife chiar sub tarifele de referinţă, demonstrând atât justeţea principiilor pe care a fost construită şi adoptată legea, cât şi viabilitatea acesteia în piaţă.

„În luna iulie 2019, ASF a elaborat un proiect pentru modificarea Normei 20/2017 sub protecţia secretului scrisorii Comisiei Europene şi a introdus în mod abuziv şi nejustificat, tot sub protecţia secretului scrisorii Comisiei Europene – măsuri care vor conduce la reintrarea în criză a pieţei RCA, iar tarifele vor creşte vertiginos pentru toate categoriile de vehicule. Totodată, modificarea legislaţiei actuale RCA, prin eliminarea tarifului de referinţă şi a limitei de 25% a cheltuielilor administrative, va facilita apariţia unor noi posibile practici de cartel pe piaţa RCA românească, în ciuda declaraţiilor ipocrite ale companiilor de asigurări în favoarea pieţei libere”, se mai arată în comunicatul citat.

În aceste condiţii, UNTRR solicită Guvernului, Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Transporturilor intervenţia fermă pentru ca legislaţia RCA să nu fie modificată, dar şi pentru desecretizarea scrisorii primite de la CE în data de 19 iulie 2018.

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) este o organizaţie profesională şi patronală, înregistrând de la înfiinţare până în prezent peste 16.000 de firme înscrise.

Te-ar mai putea interesa și
Ce planuri are acum compania care a făcut hidrocentralele mari ale României
Ce planuri are acum compania care a făcut hidrocentralele mari ale României
Hidroconstrucția, cel mai mare antreprenor român în domeniul construcțiilor hidroenergetice, aflat acum în insolvență, anunță că se indreapta pe drumul spre redresare prin definirea......
Airbus ar trebui să livreze peste 100 de avioane pe lună pentru a-şi îndeplini obiectivul din 2024
Airbus ar trebui să livreze peste 100 de avioane pe lună pentru a-şi îndeplini obiectivul din 2024
Airbus SE va trebui aproape să dubleze livrările sale lunare în ultimele opt săptămâni din acest an pentru a-şi îndeplini ...
Rusia şi Venezuela îşi întăresc cooperarea semnând acorduri militare şi petroliere
Rusia şi Venezuela îşi întăresc cooperarea semnând acorduri militare şi petroliere
Venezuela şi Rusia au semnat joi acorduri în domeniul militar şi petrolului care, potrivit preşedintelui venezuelean ...
Crește interesul pentru abonamentele de sănătate. Care este explicația, răspunde Ana Maria Marian, director Enayati Medical City
Crește interesul pentru abonamentele de sănătate. Care este explicația, răspunde Ana Maria Marian, director Enayati ...
Pandemia a schimbat fundamental modul în care percepem sănătatea. Spectrul amenințător al bolii și incertitudinea accesului ...