O asemenea abordare seamănă frapant cu ceea ce se întâmpla relativ recent, atunci când încă mai exista presă pe hârtie. Grămada de ziare în loc să trăiască din vânzarea produsului și al impactului direct al articolelor se finanța majoritar din reclame și publicațiile n-aveau nicio apăsare să-și mărească tirajul mituind publicul cu alte produse, cum ar fi deodorante, rujuri si geluri.
A nu se înțelege din descrierea de mai sus că s-ar întâmpla ceva ilegal, e doar imoral, cu precizarea că votul pieței e invalidat de „înțelepciunea” unui marketing care aduce frapant ca mod de acțiune cu politicul.
Iar când mâna invizibilă a pieței e răsucită la spate de susținerea marketing/politic se observă că nu e niciun impediment să apară aberații prin presă, mai ales în articolele de dat cu părerea denumite opinii. Cu alte cuvinte, în loc ca autorii să fie penalizați de piață, ei sunt susținuți de traficul de decizii, ba mai mult ajung pe la conferințe unde pun întrebări pe care le-ar putea adresa orice om de pe stradă dacă ar avea legitimație de presă.
În mod firesc dacă nu am fi asistat la o redistribuirea discreționară/arbitrară a unor resurse ce ar fi trebuit alocate rațional, pe criterii de piață, pe aceasta ar fi rămas cei mai buni. Dar nu e cazul, pentru că marketingul și politicul au alterat scara de valori.
Și sigur tot la acest punct mai merită spus câteva ceva și despre Responsabilitatea Socială Corporativă (CSR). Toate corporațiile se întrec la implementarea de proiecte de CSR, iar băncile nu fac deloc excepție. Ba chiar se acordă și premii pentru asta. În genere, poate fi vorba despre orice, de la lucruri necesare și lăudabile, cum ar fi ajutorarea celor cu adevărat în nevoie, la mofturi de tip plantat copaci sau organizat crosuri și curse cu bicicleta.
Însă nu asta-i menirea băncilor și a companiilor în general. E ca și cum corporațiile și instituțiile de credit ar recunoaște cumva tacit că reglementările și întregul aranjament instituțional etatist actual le pune într-o poziție de dominație față de clienți și societate și încearcă să compenseze asta cu gesturi mai mult sau mai puțin formale. E ca și cum ar da șpagă societății pentru ca aceasta să le accepte mai ușor statutul de entități „strategice”,too big to fail, salvate ciclic cu bani publici.
Dar lucrurile nu trebuie să stea așa. Contractele trebuie să fie corecte, oneste și mai ales respectate. Companiile și băncile trebuie să concureze între ele la slujit consumatorii.
Iar întrajutoarea socială privată, singura autentică și eficientă, se face altfel, respectând principiul capitalist de bază al diviziunii muncii: înființarea și finanțarea de fundații dedicate, bineînțeles, cu activitate supravegheată atent. Și discret, căci, după cum ne învață Scriptura, „când faci milostenie, nu trâmbiţa înaintea ta”.
Din păcate, responsabilitatea socială a devenit mai importantă decât core business-ul, asistăm la o prelungire a statelor sociale în zona corporatistă, ceea ce ar sugera un parteneriat împotriva a ceea ce se numeşte singura şansă a celor săraci de a-şi vinde forţa de muncă: piaţa liberă. În locul acesteia se pun traficul de indulgenţe – ba se măresc pensiile înaintea alegerilor, ba se mai aruncă niscaiva firmituri cu responsabilitatea socială – şi se cultivă asimetria. Piaţa liberă are un rol social veritabil, dar din moment ce avem deficit de etică şi exces de reglementare se observă că spălarea pe creier în vederea conservării unei forme de putere constituie principalul scop, nu obţinerea bunăstării
Subliniez din nou, în economia de piață incompetenții sunt eliminați din business de consumatori, iar produsele se vând pe bază de raport calitate-preț și nu în urma unor șpăgi de marketing.
Concluzia o trag chiar cei de la Metallica:
Justice is lost justice is raped
Justice is gone
Pulling your strings Justice is done
Seeking no truth winning is all