Gaura neagră care macină banii ţării: cheltuielile cu salariile bugetarilor s-au dublat în doar 4 ani. Pensiile au scăzut în buget

Economia plăteşte nesperat de mult taxe şi impozite statului. Creşterea procentuală a sumelor care ajung din economia reală la bugetul naţional are două cifre, mult peste creşterea economică. Şi totuşi, deficitul bugetar tinde către 2% din PIB la jumătatea anului, un record în ultimii 9 ani, cu şanse mari să depăşească net ţinta propusă prin lege. Cauza este un capitol de cheltuieli bugetare care a luat-o razna: salariile aparatului de stat.
Ionut Tudorica - lun, 12 aug. 2019, 19:53
Gaura neagră care macină banii ţării: cheltuielile cu salariile bugetarilor s-au dublat în doar 4 ani. Pensiile au scăzut în buget

Statul e martorul fericit al unei creşteri de venituri din taxe şi impozite care bate de departe evoluţia economiei în ansamblu. La şase luni afişează o creştere a veniturilor solidă de 12,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Este mult peste creşterea economică estimată la 4% din PIB de către Comisia Europeană. E semn că economia livrează puternic bani la buget.

Şi totuşi, deficitul bugetar, diferenţa dintre aceste venituri solide ale statului şi cheltuielile pe care el le angajează, a ajuns la jumătatea anului la nivel record în ultimii 9 ani. Este foarte aproape de 2% din PIB după 6 luni, în condiţiile în care legal, el n-ar trebui să depăşească 3% din PIB. Consiliul fiscal crede că  intervalul probabil în care se va plasa deficitul bugetar la finalul anului 2019 este cuprins între 3,4% – 3,7% din PIB. 

Salariile bugetarilor mănâncă tot mai mult din banul public. Pensiile, inedit, şi-au redus proporţia în cheltuieli

Aşadar, veniturile statului sunt solide, însă bugetul arată de parcă ne-am lupta cu un fel de criză. Principalul motiv sunt salariile personalului angajat la stat. Care în 2015 ocupau 24% din buget, iar astăzi sar de 30%.

Prin comparaţie, cealaltă mare sursă de cheltuieli a statului, pensiile, cu toate majorările operate în ultimii ani, şi-a redus incidenţa în buget. Între 2015 şi 2019, ponderea cheltuielilor cu asistenţa socială s-a redus de la 35,7% din cheltuielile bugetare la 33,2%.

Stict despre ce se întâmplă azi cu banii din taxele şi impozitele livrate de economie, avem, aşadar, 63,2% din buget ocupat de salarii şi pensii. Bunurile şi serviciile achiziţionate de stat pentru propria-i funcţionare mai iau 13% din buget. Încă aproape 5% dobânzile plătite pentru asigurarea acestor cheltuieli şi ajungem la peste 80% din buget blocat doar de acest tip de cheltuieli. 

Dublare în 4 ani

S-a ajuns în această situaţie în mare parte din cauza politicii foarte agresive a statului de a-şi majora câştigurile salariale. În doar 4 ani, cheltuiala cu personalul bugetar s-a dublat. La jumătatea anului 2015, chltuielile de personal ale statului erau de 25,1 miliarde de lei. După jumătate de an din 2019, execuţia bugetară arată o cheltuială pe acelaşi capitol de nu mai puţin de 50,9 miliarde e lei, în creştere cu nu mai puţin de 23,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când creştea cu un procent asemănător faţă de 2017.

Cheltuielile cu asistenţa socială, din care peste 80% sunt pensii, sunt la jumătatea anului de 56 de miliarde de lei. Însă, în dinamică, această cheltuială a avansat mult mai lent decât cea cu salariile de stat. Faţă de anul trecut au crescut cu 11%. În iunie 2015, lună luată careferinţă şi pentru cheltuielile salariale, cheltuielile cu asistenţa socială erau de 37,2 miliarde de lei, net superioare cheltuielilor cu salariile din acea perioadă.

 

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...