Aproape 99.000 de români au lucrat în aprilie 2019, cu normă întreagă, pe salarii de bază nete cuprinse între 4.800 de lei şi 5.200 de lei, arată datele obţinute de Economica de la Inspecţia Muncii. Numărul lor a crescut cu 40,8% într-un an, reiese din informaţiile transmise pentru Economica de Inspecţia Muncii.
Peste 26% dintre românii care au salarii de bază în jurul valorii de 1.000 de euro net lunar lucrează la stat, a spus Inspecţia Muncii.
Ponderea românilor care lucrează la stat, cu normă întreagă, şi au salarii de bază nete cuprinse între 4.800 de lei şi 5.200 de lei a crescut cu peste 6 puncte procentuale în aprilie 2019 faţă de nivelul aceleiaşi perioade din anul precedent, reiese dintr-o analiză Economica pe baza datelor pe care ni le-a trimis Inspecţia Muncii.
Peste 70% dintre oamenii care au avut salarii de bază nete pentru normă întreagă, situate în jurul valorii de 1.000 de euro, în aprilie 2019, lucrează la angajatori privaţi, conform informaţiilor pe care Inspecţia Muncii le-a transmis pentru Economica.
În constrast, aproape jumătate dintre salariaţii cu normă întreagă din România încasează salariul minim pe economie.
Economica a arătat deja că aproape jumătate dintre angajaţii cu normă întreagă câştigau, în octombrie 2018, în jurul salariului minim pe economie, potrivit unei statistici preliminare dintr-un studiu amplu privind remunerarea şi dinamica pieţei muncii, la care lucrează Patronatul Investitorilor Autohtoni din România (PIAROM).
Studiul privind dinamica pieţei muncii la nivelul principalelor industrii angajatoare din România, realizat de Patronatul Investitorilor Autohtoni din România (PIAROM), este una dintre cele mai riguroase şi aprofundate analize ale pieţei muncii din ţara noastră. Studiul este realizat de experţii PIAROM cu datele Inspecţiei Muncii, Institutului Naţional de Statistică, Eurostat şi Oficiului Naţional al Registrului Comerţului. Studiul complet despre dinamica pieţei muncii în 2018 va fi publicat în curând.
În jur de 830.000 de oameni au salarii nete de peste 2.600 de lei.
La 1 octombrie 2018, doar 15,34% dintre salariaţii cu normă întreagă erau plătiţi cu salarii nete de peste 2.600 de lei, arată o statistică preliminară din analiza pieţei muncii la care lucrează Patronatul Investitorilor Autohtoni din România (PIAROM).
În octombrie 2018 aveam circa 5,4 milioane de contracte individuale de muncă, în regim full time, în Revisal. Numărul contractelor de muncă a crescut cu aproximativ 4% faţă de nivelul din octombrie 2017, se mai arată în studiul PIAROM.
Precizări:
Datele prezentate de Economica în acest articol se referă la salariile de bază pentru normă întreagă cuprinse între circa 4.800 de lei net şi 5.200 de lei net în aprilie 2019, respectiv în aprilie 2018, declarate în Registrul General de Evidenţă a Salariaţilor.
Potrivit HG 905/2017:
ART. 1: înfiinţarea registrului general de evidenţă a salariaţilor, precum şi completarea şi transmiterea în registru a elementelor raportului de muncă sunt obligatorii pentru următoarele categorii de angajatori:
ART. 2 (1) În registru se înregistrează, anterior începerii activităţii, datele menţionate la art. 1 pentru persoanele care urmează să desfăşoare activitate în baza unui contract individual de muncă încheiat potrivit prevederilor Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
ART. 2 (4) Au obligaţia de a înfiinţa registrul, completa şi transmite datele în registru la inspectoratul teritorial de muncă şi misiunile diplomatice, oficiile consulare ale altor state în România, respectiv, după caz, reprezentanţele organizaţiilor internaţionale acreditate în România, institutele culturale şi reprezentanţele comerciale şi economice ale altor state în România, pentru personalul angajat local care are cetăţenia română sau reşedinţa permanentă în România
Instituţia Muncii ne-a spus că în Registrul General de Evidenţă a Salariaţilor nu sunt declarate salariile funcţionarilor publici, militarilor, personalului din justiţie.
Citeşte în Economica şi:
România profundă: judeţele în care majoritatea salariaţilor câştigă salariul minim pe economie