Milea (APIA): Proiectul privind introducerea vinietei „Oxigen” în Bucureşti, un prim pas spre normalitate

Proiectul anunţat de Primăria Municipiului Bucureşti prin care se urmăreşte reducerea poluării din oraş, odată cu limitarea accesului unor autovehicule în zona centrală, reprezintă un prim pas spre normalitate, a declarat, miercuri, Cristian Milea, preşedintele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA). 
Economica.net - mie, 14 aug. 2019, 16:05
Milea (APIA): Proiectul privind introducerea vinietei

„Apreciez faptul că proiectul anunţat astăzi de către Primăria Municipiului Bucureşti, prin care se vor supune dezbaterii publice o serie de măsuri menite să reducă poluarea din Bucureşti (respectiv restricţii de circulaţie între anumite ore şi pentru autoturismele nonEuro-Euro2), este un prim pas către o normalitate pe care o regăsim deja de ceva timp în foarte multe oraşe europene. Pe de altă parte, având în vedere impactul negativ asupra sănătăţii populaţiei produs de autovehiculele vechi şi foarte vechi, impact pe care îl putem deduce inclusiv din Raportul Agenţiei Europene de Mediu, şi care estimează că emisiile poluante specifice (PM şi NOx) generează în România circa 27.000 de decese premature, apreciem că este necesar ca astfel de măsuri să fie adoptate (cu specificul local, evident) în cât mai multe oraşe din România, fapt care, din informaţiile disponibile în spaţiul public, se întâmplă deja”, susţine Cristian Milea, preşedintele APIA, într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.

Acesta menţionează, totodată, că, pentru o eficienţă superioară a politicilor publice care au drept obiectiv reducerea poluării, sunt necesare şi alte măsuri complementare, o parte dintre acestea fiind evidenţiate într-un material public disponibil pe site-ul APIA, încă din luna februarie a acestui an.

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat miercuri introducerea în dezbatere publică a unui proiect care prevede achiziţionarea unei viniete pentru toate autoturismele care intră în Capitală, dar nu sunt înmatriculate în municipiul Bucureşti sau în judeţul Ilfov.

De asemenea, nu va fi permis accesul în zona centrală a oraşului pentru maşinile non-Euro, Euro 1 şi Euro 2.

Într-o declaraţie ulterioară, directorul executiv al Direcţiei Transporturi din cadrul PMB, Mihai Teodorescu, a explicat că aceste restricţii vor fi valabile doar în intervalul orar 7:00 – 22:00, de luni până vineri. Totodată, restricţiile nu se vor impune în perioada sărbătorilor legale, nici pentru maşinile înmatriculate în afara Capitalei, nici pentru cele care generează un grad ridicat de poluare.

„Autoturismele care nu sunt înmatriculate în Bucureşti şi în judeţul Ilfov, la momentul pătrunderii în Capitală vor trebui să facă dovada că şi-au achiziţionat o vinietă de Bucureşti, vinieta Oxigen B, care va costa 10 lei pentru o zi, iar pentru un an – 1.900 de lei. Mă refer la autoturisme înmatriculate în celelalte judeţe şi în alte ţări, inclusiv Bulgaria. Cât priveşte autoturismele neînmatriculate în Bucureşti sau Ilfov, dar care au un grad ridicat de poluare, adică non-Euro, Euro 1 şi Euro 2, acestea nu vor avea acces în centrul Capitalei. (…) În ceea ce priveşte autoturismele înmatriculate în Bucureşti şi în zona metropolitană Ilfov, acestea vor avea accesul interzis dacă sunt poluante, în zona centrală, începând cu 1 ianuarie 2020. Mă refer la maşinile non-Euro, Euro 1 şi Euro 2. Autoturismele Euro 3, chiar dacă sunt înmatriculate în Bucureşti şi Ilfov, vor trebui să plătească o vinietă, vinieta Oxigen C, ‘C’ de la centru”, a precizat, miercuri, primarul general.

Firea a adăugat că vor exista şi autoturisme care vor fi exceptate de la aceste reguli: maşinile pentru situaţii de urgenţă (SMURD, Ambulanţă, Poliţie), maşinile care desfăşoară lucrări de utilitate publică şi maşinile corpului diplomatic. Pe de altă parte, potrivit proiectului, aceste excepţii nu vor fi valabile pentru riverani.

Proiectul va fi supus dezbaterii publice timp de 45 de zile şi urmează să fie discutat în şedinţa Consiliului General al Capitalei de la sfârşitul lunii septembrie.

La începutul lunii februarie, producătorii şi importatorii de autoturisme au propus aplicarea taxei de congestie şi crearea Fondului pentru Aer Curat, în Bucureşti, bani din care să fie finanţate proiecte menite să reducă nivelul de poluare din oraş.

În viziunea APIA, complementar, se făcea referire la aplicarea unor stickere (vigniete) colorate corespunzătoare normei de poluare pentru autoturismele înmatriculate în Bucureşti. Aplicarea acestora ar putea să se facă, în primă fază benevol, iar ulterior obligatoriu, susţin specialiştii. Aceştia menţionează, în acelaşi timp, că măsura poate fi valabilă şi pentru autovehiculele care traversează oraşul „şi ar putea presupune, în faza de obligativitate, restricţionarea accesului în zona centrală (sau, de ce nu, în tot oraşul), în funcţie de situaţia de la acea dată, a autoturismelor cu emisii poluante ridicate”.

Documentul, publicat pe site-ul APIA, aducea în prim-plan şi propunerea de introducere a unei „Taxe municipale de poluare” aplicabilă tuturor autoturismelor înmatriculate în Bucureşti. În acest sens, reprezentanţii producătorilor şi importatorilor de automobile susţin că o astfel de taxă locală poate avea un cuantum relativ mic, dar care să diferenţieze autoturismele în funcţie de nivelul lor de poluare. Sumele, odată colectate, ar urma să fie incluse în Fondul pentru Aer Curat, cu scopul de a fi utilizate pentru stimularea scoaterii din parcul municipal al vehiculelor vechi, dar şi pentru dezvoltarea transportului public durabil, precum mijloace de transport în comun „verzi”.

Specialiştii APIA propuneau, totodată, aplicarea unei „Taxe de congestie” tuturor autovehiculelor cu un grad ridicat de poluare, care nu sunt înmatriculate în Bucureşti, dar care circulă în Capitală. Această taxă ar urma să se aplice tuturor autovehiculelor (autoturisme, autovehicule de transport marfă) a căror normă de poluare este sub Euro 5, inclusiv, iar estimările ar fi că, în acest mod, se va reduce numărul maşinilor care afectează nu numai nivelul de poluare din Bucureşti, dar şi disponibilul de locuri de parcare.

Conform calculelor acestora, veniturile anuale ce pot fi colectate la acest Fond ar urma să se ridice la aproximativ 120 de milioane de euro, raportate la numărul de autoturisme care intră în Bucureşti (circa 137.000), înmulţit cu o taxă medie de 3 euro/zi şi cu un număr de 300 de zile.

Te-ar mai putea interesa și
AI la bugetari. Program de guvernare PSD privind digitalizarea – Ivan: Vorbim inclusiv de folosirea inteligenţei artificiale în administraţia publică
AI la bugetari. Program de guvernare PSD privind digitalizarea – Ivan: Vorbim inclusiv de folosirea inteligenţei artificiale ...
Inteligenţa artificială va fi folosită în administraţia publică din România, iar cel mai important proiect pregătit în momentul de faţă este aplicaţia unică a statului, a declarat,......
UPDATE – România intră deplin în Schengen în ianuarie 2025, anunţă Ungaria. Primele reacţii
UPDATE – România intră deplin în Schengen în ianuarie 2025, anunţă Ungaria. Primele reacţii
România şi Bulgaria se pot alătura pe deplin spaţiului Schengen de liberă circulaţie din ianuarie 2025, a declarat ...
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
Aproximativ 43% dintre companiile germane din România estimează o înrăutăţire a situaţiei economice în următoarele ...
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise ...