MFP propune o serie de măsuri de reducere a fenomenului de decapitalizare a societăţilor din sectorul nefinanciar

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) propune o serie de măsuri de reducere a fenomenului de decapitalizare a societăţilor din sectorul nefinanciar, în condiţiile în care analizele arată că există un număr mare de companii din economia naţională care au capitalurile proprii negative sau valoarea acestora se situează sub limita reglementată de Legea societăţilor, informează un comunicat al instituţiei. 
Economica.net - mie, 14 aug. 2019, 16:18
MFP propune o serie de măsuri de reducere a fenomenului de decapitalizare a societăţilor din sectorul nefinanciar

„Ministerul Finanţelor Publice propune ordonanţa pentru instituirea unor măsuri privind societăţile decapitalizate, care implementează o serie de prevederi pentru îmbunătăţirea cadrul legal reprezentat de Legea societăţilor şi Legea contabilităţii. Măsurile propuse în proiectul de act normativ au fost discutate cu reprezentanţii BNR în cadrul Comitetul Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială (CNSM), analizele din cadrul grupurilor de lucru arătând că există un număr mare de companii din economia naţională care au capitalurile proprii negative sau valoarea acestora se situează sub limita reglementată de legea societăţilor. Totodată, măsurile vizează aspecte solicitate atât de reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI), cât şi de alte structuri internaţionale”, se arată în comunicat.

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a apreciat că această măsură va determina declanşarea unui proces de îmbunătăţire semnificativă a sănătăţii financiare a economiei româneşti.

„Cred cu tărie că dacă va creşte nivelul de capitalizare al companiilor româneşti acestea vor putea să beneficieze pe deplin de condiţiile de dezvoltare generate de creşterea economică. În plus, vom avea companii mai competitive, care se vor putea integra mai bine în ecosistemul economic european. Îi îndemn pe toţi acţionarii şi administratorii să vină în sprijinul măsurilor cu creşterea nivelului de capitalizare şi să parieze pe economia românească! Piaţa arată că există resurse, iar dacă aceste resurse sunt aduse în capitalul companiilor atunci vom avea cu toţii de câştigat pe termen lung. Sunt convins că această măsură va determina declanşarea unui proces de îmbunătăţire semnificativă a sănătăţii financiare a economiei româneşti”, a precizat ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.

Măsurile, care privesc sănătatea financiară a companiilor, vizează unele modificări şi completări ale Legii societăţilor nr. 31/1990 şi ale Legii contabilităţii nr. 82/1991.

În ceea ce priveşte Legea societăţilor, sunt prevăzute următoarele: interzicerea acordării de avansuri sau împrumuturi acţionarilor/asociaţilor la societăţile care optează pentru distribuiri trimestriale de dividende, până nu se regularizează sumele astfel distribuite în cursul anului (interdicţia menţionată nu vizează avansurile acordate în legătură cu desfăşurarea activităţii economice); clarificarea regulilor referitoare la distribuirea sub formă de dividende din anumite rezerve existente la nivelul societăţii, precum şi din rezultatul reportat înregistrat de aceasta (menţionarea explicită a elementelor de capitaluri proprii care pot fi distribuite ca dividende asigură o interpretare unitară a conceptului de ‘rezerve distribuibile/disponibile pentru distribuire’); introducerea prevederii referitoare la conversia obligatorie în acţiuni/părţi sociale a datoriilor societăţii faţă de acţionari/asociaţi, rezultate din împrumuturi sau alte finanţări acordate de aceştia, la societăţile la care activul net a scăzut sub jumătate din capitalul social; desemnarea autorităţilor cu competenţă în domeniul monitorizării entităţilor care se confruntă cu probleme financiare în raport cu nivelul legal de capital, respectiv Ministerul Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi stabilirea clară a situaţiilor în care fiecare din cele două instituţii depun cererea de dizolvare; transferul competenţei de soluţionare a acţiunilor de dizolvare judiciară de la instanţele judecătoreşti la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi simplificarea procedurilor de numire a lichidatorului şi de efectuare a publicităţii legale a rezoluţiilor de dizolvare.

„Modificările propuse vor conduce la lărgirea accesului la informaţiile înregistrate în registrul comerţului, la simplificarea formalităţilor şi scăderea costurilor administrative, la degrevarea activităţii instanţelor judecătoreşti, precum şi la asigurarea unui mediu de afaceri transparent şi predictibil şi introducerea de noi contravenţii şi sancţiuni corespunzătoare noilor prevederi cuprinse în Legea societăţilor nr. 31/1990”, se precizează în documentul citat.

Modificările aduse Legii contabilităţii vizează introducerea de prevederi exprese referitoare la cuprinderea în aria de aplicabilitate a Legii contabilităţii a persoanelor juridice străine care au rezidenţa fiscală în România în scopul obligării acestora să conducă şi evidenţă contabilă şi să depună situaţii financiare în România pentru a da eficienţă controlului fiscal şi introducerea de prevederi exprese prin care să se stabilească cu claritate modul de raportare prin situaţiile financiare anuale a pierderii contabile înregistrate în exerciţiul financiar curent.

„Scopul acestor dispoziţii îl constituie acoperirea pierderii contabile reportate din profiturile curente înainte de distribuirea de dividende”, explică MFP.

Proiectul de act normativ este publicat de site-ul MFP.

La data de 4 octombrie 2018, Guvernul României a aprobat Memorandumul cu tema: „Măsuri/propuneri de îmbunătăţire a cadrului de reglementare privind sectorul companiilor nefinanciare în scopul reducerii fenomenului de decapitalizare a societăţilor”, prin care se propune amendarea cadrului legal reprezentat de Legea societăţilor şi Legea contabilităţii.

De asemenea, Comitetul Naţional pentru Supraveghere Macroprudenţială (CNSM) a constatat nerespectarea de către firme a pragului minim de capitalizare solicitat prin lege, context în care a fost emisă Recomandarea CNSM nr. R/2/2018 referitoare la implementarea unor măsuri privind sănătatea financiară a companiilor, prin care se recomandă ca Guvernul să analizeze posibilităţile de îmbunătăţire a cadrului de reglementare privind sectorul companiilor nefinanciare.

Te-ar mai putea interesa și
Care a fost motivul „divorțului” dintre Austria şi Gazprom, o relaţie veche de peste 50 de ani – Reuters
Care a fost motivul „divorțului” dintre Austria şi Gazprom, o relaţie veche de peste 50 de ani – Reuters
Factorul declanşator care a pus capăt unei relaţii de peste 50 de ani între grupul rus Gazprom şi cel austriac OMV la începutul acestei luni a fost decizia grupului austriac de a pune sub......
China vrea să fie un „asociat, nu un rival” al Uniuniii Europene şi cere independenţă Bruxelles-ului
China vrea să fie un „asociat, nu un rival” al Uniuniii Europene şi cere independenţă Bruxelles-ului
Ministrul chinez de externe, Wang Yi, a declarat luni, la Beijing, că Uniunea Europeană şi China "sunt parteneri, nu adversari" ...
Ce spune Rusia despre viziunea politică a lui Călin Georgescu faţă de Kremlin
Ce spune Rusia despre viziunea politică a lui Călin Georgescu faţă de Kremlin
Kremlinul a reacţionat luni în mod reţinut la victoria lui Călin Georgescu, în primul tur al alegerilor prezidenţiale ...
SUA – Scott Bessent, numit de Trump pentru şefia Trezoreriei, anunţă că reducerea taxelor este o prioritate
SUA – Scott Bessent, numit de Trump pentru şefia Trezoreriei, anunţă că reducerea taxelor este o prioritate
Scott Bessent, persoana desemnată de preşedintele Donald Trump pentru postul de secretar al Trezoreriei SUA, a declarat ...