Iohannis: Pentru descurajarea actelor ostile în regiunea Mării Negre avem nevoie în continuare de o abordare coordonată

Constanţa, 15 aug /Agerpres/ - Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi că, pentru descurajarea actelor ostile în regiunea Mării Negre, este nevoie în continuare de "o abordare cuprinzătoare, coerentă şi coordonată la toate nivelurile, inclusiv politic", abordare care să acopere, pe lângă domeniul militar, şi "aspecte privind domeniile economic, transport, energie, mediu şi rezilienţa societăţii".
Economica.net - joi, 15 aug. 2019, 10:34
Iohannis: Pentru descurajarea actelor ostile în regiunea Mării Negre avem nevoie în continuare de o abordare coordonată

„Marea Neagră şi întreaga sa regiune au o importanţă strategică deosebită, nu numai pentru ţara noastră, dar şi pentru întregul spaţiu euro-atlantic. Securitatea acestei zone marcate de provocări complexe şi în continuă schimbare este vitală în asigurarea securităţii noastre, a tuturor. Pentru descurajarea actelor ostile în regiunea Mării Negre avem nevoie în continuare de o abordare cuprinzătoare, coerentă şi coordonată la toate nivelurile, inclusiv politic, abordare care să acopere, pe lângă domeniul militar, şi aspecte privind domeniile economic, transport, energie, mediu şi foarte important rezilienţa societăţii. Zona Mării Negre este o regiune cu valenţe geostrategice atât pentru Alianţa Nord- Atlantică, cât şi pentru Uniunea Europeană. Ca stat membru al acestor organizaţii, România face parte parte dintr-un spaţiu comun de securitate şi apărare”, a spus Iohannis la Constanţa, la festivităţile prilejuite de Ziua Marinei Române.

Iohannis a menţionat că asigurarea securităţii şi apărării naţionale, care garantează siguranţa fiecărui român, nu se poate realiza fără o bună înzestrare şi modernizare a Armatei şi fără perfecţionarea continuă a militarilor.

„Tocmai de aceea, încă de la începutul mandatului meu, am iniţiat Acordul politic naţional pentru creşterea finanţării pentru apărare, prin care se alocă anual acestui domeniu 2% din PIB. Dimensiunea maritimă reprezintă un element esenţial şi, din această perspectivă, accentul va fi pus pe componenta navală şi pe cea de apărare aeriană şi antirachetă. Au fost făcuţi paşi importanţi în această direcţie, dar încă nu sunt suficienţi. Trebuie să acţionăm mult mai rapid pentru a depăşi sincopele şi inconsecvenţele din procedurile de achiziţie a dotărilor atât de necesare misiunilor în care suntem angajaţi. Anul viitor se vor împlini 160 de ani de la înfiinţarea Forţelor Navale Române. Aş dori ca această aniversare să vă găsească angrenaţi în plin proces de modernizare şi echipare, pregătiţi să faceţi faţă provocărilor tot mai diversificate din zonele în care vă veţi desfăşura activitatea”, a afirmat şeful statului.

În ce-i priveşte pe marinarii români, Iohannis a amintit că încă de la începutul acestui an au fost implicaţi în misiuni complexe pe Marea Neagră şi pe Marea Mediterană, în marşuri de instrucţie, în exerciţii multinaţionale de anvergură.

„Reamintesc exerciţiile ‘Sea Shield 19’, cel mai mare exerciţiu NATO din apele teritoriale ale României şi din cele internaţionale ale Mării Negre şi ‘Saber Guardian 19’, un alt exerciţiu impresionant prin numărul participanţilor, prin locurile şi durata desfăşurării. Apreciez contribuţia dumneavoastră la îndeplinirea angajamentelor asumate de România faţă de aliaţi în ceea ce priveşte asigurarea securităţii statelor membre NATO pe flancul estic, prin integrarea Fregatei ‘Regele Ferdinand’ în gruparea navală permanentă ‘Standing NATO Maritime Group’, în cursul lunii iulie 2019. Vă felicit pentru profesionalismul şi tăria de caracter pe care le-aţi demonstrat, pentru nivelul de interoperabilitate al Forţelor Navale Române cu NATO, precum şi pentru contribuţia esenţială pe care o aduceţi la menţinerea unui mediu stabil de securitate la graniţa de sud-est a Alianţei. Forţele Navale contribuie la realizarea obiectivelor de securitate maritimă şi fluvială ale României, ale Uniunii Europene şi ale NATO şi, în acelaşi timp, la promovarea securităţii regionale. În acest context, salut prezenţa, în premieră, a infanteriştilor marini aflaţi în Teatrul de Operaţii din Afganistan, la misiunea NATO ‘Resolute Support'”, a arătat preşedintele Iohannis.

El i-a felicitat şi pe cei care au participat la marşul internaţional de instrucţie al Navei Şcoală „Mircea”, „cea mai longevivă prezenţă navală română pe mările şi oceanele lumii”.

„În semn de apreciere a înaltului profesionalism şi a rezultatelor importante obţinute de-a lungul timpului de către echipajul Navei Şcoală ‘Mircea’, am conferit pavilionului acestei nave Ordinul ‘Virtutea Maritimă’ în grad de comandor, cu însemn de pace, pentru militari”, a mai spus Iohannis.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunța la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunța la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...