SUA: Discuţiile comerciale cu China din septembrie sunt încă „în program”, dă asigurări Donald Trump

Preşedintele american Donald Trump a afirmat joi că următoarea sesiune a negocierilor comerciale dintre Beijing şi Washington, programată pentru începutul lunii septembrie, este încă "în program", informează AFP.
Economica.net - vin, 16 aug. 2019, 07:11
SUA: Discuţiile comerciale cu China din septembrie sunt încă

„Sunt în continuare planificate, dacă înţeleg bine. Dar mai important decât întâlnirea din septembrie (este faptul că) vorbim la telefon şi avem conversaţii productive”, a răspuns Trump jurnaliştilor în New Jersey.

Preşedintele american a repetat faptul că Beijingul „îşi doreşte să ajungă la un acord” şi că va vorbi „în curând” cu preşedintele Xi Jinping, pe care „îl cunoaşte bine”.

La începutul săptămânii, administraţia Trump a amânat în cele din urmă cu peste două luni impunerea de tarife vamale suplimentare pentru o listă lungă de produse de interes general importate din China, precum telefoane şi jucării.

Suplimentarea acestor taxe ar fi trebuit să fie aplicată de la 1 septembrie, după cum decretase Donald Trump în urma dezamăgirii după ultima rundă de negocieri când emisarii săi, Steven Mnuchin, ministrul trezorerie şi Robert Lighthizer, reprezentantul SUA pentru comerţ, s-au întors de la Shanghai la sfârşitul lunii iulie fără să fi obţinut progrese semnificative.

Dar, pe măsură ce sezonul de cumpărături de la sfârşitul anului s-a apropiat, administraţia Trump, de teama consecinţelor asupra preţurilor pentru consumatorii americani, a preferat să amâne majorarea tarifară.

Joi, Donald Trump a reiterat îndemnul adresat Rezervei federale şi preşedintelui acesteia, Jerome Powell, de a scădea rata dobânzilor.

„Toate ţările din întreaga lume îşi reduc rata. Trebuie să fie echilibru. Nu mă deranjează dacă suntem mai sus (la rata dobânzilor), dar suntem prea sus”, a spus el adăugând că Jerome Powell a făcut o mare greşeală prin creşterea ratei dobânzilor la sfârşitul anului 2018.

Te-ar mai putea interesa și
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Programul celui care a obținut cele mai multe voturi în primur tur......
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare ...
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și joasaă tensiune
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și ...
Reţele Electrice Muntenia a lansat o licitaţie publică pe platforma SEAP, cu o valoare de peste 445 milioane lei, pentru ...
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După ce andidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi și a câștigat primul tur de scrutin al alegerilor ...