Patria Bank se aşteaptă la o uşoară depreciere a monedei naţionale în al doilea semestru. Banca a trecut pe profit în primul semestru, de la pier

Patria Bank (simbol bursier PBK) a realizat în primul semestru al anului un profit net de 2,8 milioane lei, de la pierderi de 23,29 milioane lei în prima parte a anului trecut, potrivit raportului transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB), cosultat de News.ro, în care arată că se aşteaptă la o uşoară depreciere a monedei naţionale în al doilea semestru
Economica.net - Dum, 18 aug. 2019, 07:02
Patria Bank se aşteaptă la o uşoară depreciere a monedei naţionale în al doilea semestru. Banca a trecut pe profit în primul semestru, de la pier

„După primele şapte luni ale anului 2019, moneda naţională RON vs moneda unică europeană (EUR) s-a stabilizat pe palierul 4,7200 –4,7500. De altfel, Banca Naţională a României pare să fi stabilit un nivel de suport puternic la 4,7200, în contextul unor presiuni indirecte venite din dobânzile pe RON mai mari decât dobânzile monedelor ţărilor din jur (de exemplu PLN, HUF, etc.). Pentru partea a doua a anului 2019, ne aşteptăm la o uşoară depreciere a monedei naţionale, ca urmare a presiunilor apărute din zona deficitului de cont curent, aflat într-o continuă creştere. Totuşi, BNR are resursele necesare pentru a menţine evoluţia cursului valutar sub control”, se arată în raportul băncii.

Vorbind de rezultatele financiare din primele şase luni, reprezentanţii Patria Bank spun că profitul net de 2,8 milioane lei obţinut în prima jumătate a anului 2019 confirmă evoluţia pozitivă înregistrată în trimestrul 4 din 2018 şi trimestrul 1 din 2019.

„De la o pierdere de 23 milioane lei înregistrată în semestru 1 al anului 2018 la profit de 2,8 milioane lei în prima jumătate a anului 2019, banca a reuşit să obţină pe primele şase luni ale anului 2019 un rezultatul net semnificativ îmbunătăţit faţă de aceeaşi perioadă a anului 2018. Dinamica pozitivă a veniturilor bancare (bazată în principal pe creşterea veniturilor din dobânzi susţinută de creşterea activităţii de creditare în special pe segmentul de clienţi persoane juridice şi pe o diversificare a structurii veniturilor din comisioane), atenta gestionare a bazei de costuri operaţionale şi un cost al riscului mai mic cu 78% faţă de perioada similară a anului 2018 au condus la o performanţă financiară semnificativ îmbunătăţită”, se arată în raport.

Venitul net bancar a înregistrat o evoluţie pozitivă cu 19% până la 83,56 milioane lei.

De asemenea, ca urmare a programului de optimizare pe care banca l-a prevăzut în bugetul pe anul 2019 (remodelarea reţelei teritoriale de la un număr de 81 de unităţi la 46 de unităţi cu o scădere corespunzătoare a bazei de costuri) se observă o redimensionare a bilanţului, astfel că totalul activelor la 30 iunie 2019 înregistrează o scădere cu circa 10% atât faţă de 30 iunie 2018 cât şi faţă de 31 decembrie 2018.

În primul semestru al anului 2019, activitatea de creditare a generat credite noi de circa 342 milioane lei, cu o dinamică superioară în zona de persoane juridice.

„Activitatea de creditare pe segmentul Retail s-a concentrat în zona de credite ipotecare, urmărind strategia băncii de a echilibra portofoliul de produse garantate şi negarantate, respectiv de a creşte volumul expunerilor pe termen lung pe segmentul de persoane fizice. De asemenea, s-a urmărit în continuare optimizarea canalelor de vânzări, atât în sensul creşterii vânzărilor prin canalul ‘unităţi bancare proprii’, cât şi prin semnarea unor colaborări noi cu principalii brokeri de credite ipotecare”, menţionează raportul.

La data de 31 martie 2019, Patria Bank deţinea poziţia 18 în topul băncilor din România, cu o cotă de piaţă în funcţie de active de 0,73%.

Patria Bank este rezultatul fuziunii prin absorbţie dintre fosta Banca Comerciala Carpatica (ca entitate absorbantă) şi fosta Patria Bank (ca entitate absorbită).

Noua instituţie bancară are peste 240.000 de clienţi şi o capitalizare de 280,37 milioane lei.

Te-ar mai putea interesa și
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Privatul nu este egalul Statului, susține Dragoș Anastasiu, președintele Rethink, un think tank dedicat transformării României....
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe Joerg Kukies a declarat duminică că nu se aștepta ca UniCredit va merge mai departe cu planurile ...
Reorganizarea ANAF se amână cu câteva luni
Reorganizarea ANAF se amână cu câteva luni
În prima parte a lui 2024 Guvernul a adoptat o OUG privind reorganizarea ANAF. Una dintre măsuri prevedea ca în cadrul ...
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Distanța dintre Marcel Ciolacu și Elena Lasconi s-a redus la doar 4.000 de voturi, în lupta pentru intrarea în turul ...