Iranul anunţă că a avertizat SUA cu privire la reţinerea petrolierului Grace 1

Iranul a avertizat SUA cu privire la reţinerea petrolierului său ''Grace 1'' care a părăsit apele teritoriului britanic Gibraltar unde a fost sechestrat câteva săptămâni, a declarat, luni, la Teheran, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe iranian, Abbas Mousavi, relatează AFP.
Economica.net - lun, 19 aug. 2019, 08:23
Iranul anunţă că a avertizat SUA cu privire la reţinerea petrolierului Grace 1

„Iranul a trimis avertismentele necesare responsabililor americani prin canale oficiale (…) să nu facă o astfel de greşeală, deoarece ar avea consecinţe grave”, a menţionat Abbas Mousavi.

Potrivit site-ului de monitorizare a traficului maritim Marine Traffic, petrolierul care a fost sechestrat din 4 iulie în largul coastelor Gibraltarului a ridicat ancora duminică seara şi s-a îndreptat spre sud. Autorităţile din Gibraltar nu au confirmat plecarea petrolierului, iar destinaţia şi situaţia încărcăturii rămân încă neclare.

Guvernul local din Gibraltar a respins duminică o solicitare a SUA de a reţine petrolierul iranian care se pregăteşte să părăsească apele sale teritoriale, justificând această decizie prin faptul că sancţiunile americane nu sunt aplicabile Uniunii Europene, notează AFP.

Autorităţile acestui teritoriu britanic au sechestrat pe 4 iulie petrolierul ”Grace 1”, bănuit de SUA că transporta petrol către Siria, ţară vizată de sancţiuni europene.

Petrolierul a fost autorizat joi să plece din Gibraltar – între timp şi-a schimbat numele în ‘Adrian Darya-1’ şi a înlocuit pavilionul panamez cu unul iranian -,

Te-ar mai putea interesa și
Croația a atras peste 21 de milioane de turiști în 2024
Croația a atras peste 21 de milioane de turiști în 2024
Croaţia a înregistrat în 2024 o creştere de 4% a sosirilor de turişti, până la 21,3 milioane, precum şi o creştere de 1% a înnoptărilor, până la 108,7 milioane, a anunţat vineri......
AROBS a încheiat două contracte de Market Maker cu Raiffeisen și InterCapital Securities
AROBS a încheiat două contracte de Market Maker cu Raiffeisen și InterCapital Securities
Conducerea AROBS Transilvania Software S.A. a informat astăzi investitorii de la Bursa de Valori București că a semnat ...
Ministrul Finanțelor Tanczos Barna: În momentul de față nu iau în calcul nicio majorare de impozite și taxe
Ministrul Finanțelor Tanczos Barna: În momentul de față nu iau în calcul nicio majorare de impozite și taxe
Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a declarat vineri că nu vrea să crească taxele și impozitele în acest an, în ...
Un nou sistem de rachete Patriot pentru România. Pentagonul a acordat contractul de înlocuire a sistemului donat Ucrainei. Termenul contractului este 2029
Un nou sistem de rachete Patriot pentru România. Pentagonul a acordat contractul de înlocuire a sistemului donat Ucrainei. ...
Departamentul Apărării din Statele Unite a alocat un contract de 946 de milioane de dolari companiei de armament Raytheon ...