Germania ar putea intra în recesiune în T3 2019 – Bundesbank

Banca centrală a Germaniei (Bundesbank) a avertizat luni că prima economie a Europei ar putea să intre în recesiune în trimestrul al treilea, ca urmare a unei contracţii semnificative a producţiei industriale, afectată de tensiunile comerciale internaţionale, informează Reuters.
Economica.net - lun, 19 aug. 2019, 11:45
Germania ar putea intra în recesiune în T3 2019 - Bundesbank

„Economia ar putea să se contracte din nou în trimestrul al treilea”, a apreciat Bundesbank în raportul său lunar. Perioada iulie-septembrie ar fi al doilea trimestru consecutiv de contracţie a economiei germane, definiţia obişnuită a recesiunii, după un declin de 0,1% în perioada aprilie-iunie 2019.

„Principalul motiv pentru acest lucru este continuarea încetinirii în industrie”, susţine Bundesbank, menţionând un declin semnificativ al comenzilor şi diminuarea încrederii în rândul companiilor manufacturiere. Chiar dacă consumul intern continuă să sprijine economia germană, piaţa muncii dă deja semne de slăbiciune iar încrederea în sectorul serviciilor este deja în scădere”, a adăugat Bundesbank.

Până la începutul acestei luni, economiştii mizau în cazul Germaniei pe o creştere de 0,2% în acest trimestru. Între timp, însă, o serie de instituţii importante precum Deutsche Bank şi-au revizuit estimările. Principala îngrijorare pentru mulţi analişti este că tensiunile comerciale globale vor agrava problemele din sectorul manufacturier şi eventual se vor extinde şi asupra sectorului serviciilor.

Chiar dacă până acum, autorităţile germane au respins ideea de a stimula cheltuielile publice pentru a contracara încetinirea economiei, ministrul german de Finanţe, Olaf Scholz, a spus că Berlinul are spaţiul fiscal de rezervă necesar pentru a contracara orice criză economică viitoare. Scholz a spus că criza financiară globală din 2008/2009 a costat Germania aproximativ 50 miliarde euro iar, dacă va fi nevoie, Guvernul de la Berlin ar putea aloca din nou această sumă.

 

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...