Cuc, despre podul peste Dunăre dintre Tulcea şi Brăila: Lucrările sunt în grafic

Lucrările de realizare a podului peste Dunăre, între judeţele Brăila şi Tulcea, sunt în grafic, au susţinut marţi, în timpul unei vizite pe şantierul de pe malul tulcean al fluviului, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc şi ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici. 
Economica.net - mar, 20 aug. 2019, 13:08
Cuc, despre podul peste Dunăre dintre Tulcea şi Brăila: Lucrările sunt în grafic

„Proiectul are o valoare de 488 de milioane de euro, este al cincilea din Europa în ceea ce priveşte gradul de complexitate. Nu sunt probleme de finanţare şi toate cererile înaintate de constructor au fost plătite. Lucrările sunt în grafic”, a declarat ministrul Cuc.

Referindu-se la defrişarea unui hectar de pădure, ministrul Transporturilor a menţionat că s-au obţinut avizele pentru această lucrare.

„La partea de relocare de gaze, s-a reluat procedura de licitaţie, după ce la prima licitaţie nu s-a prezentat niciun ofertant”, a mai spus ministrul Transporturilor.

Potrivit sursei, autorităţile au lansat licitaţiile pentru elaborarea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic pentru drumul expres Constanţa-Brăila, iar în maximum două luni se vor plăti despăgubirile pentru exproprieri.

La rândul său, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat că firmele de construcţii din România au apreciat măsurile fiscale aplicate începând din acest an pentru stimularea domeniului şi a anunţat două noi măsuri.

Una dintre ele vizează acordarea unui bonus financiar firmelor care termină lucrările cu cel puţin şase luni înainte de termenul prevăzut în contract, bonus echivalent cu procentul de penalizare aplicat în caz de întârziere a lucrărilor.

A doua măsură vizează inclusiv reducerea timpilor de realizare a unui proiect, potrivit sursei.

„Pentru a nu mai relansa licitaţia şi a pierde timp, atunci când CNAIR este gata să atribuie un contract şi constată că între bugetul firmei câştigătoare şi ce are în caietul de sarcini există o diferenţă, aceasta să fie suportată de la bugetul de la stat, să nu se mai organizeze o licitaţie şi să se piardă timp. Sunt două măsuri care vor relansa domeniul construcţiilor”, a declarat ministrul Teodorovici.

Potrivit reprezentanţilor companiei care execută lucrările de construire a podului peste Dunăre între judeţele Tulcea şi Brăila, până la finele acestui an se vor încheia lucrările la fundaţia podului.

Podul peste Dunăre între judeţele Brăila şi Tulcea este unul din obiectivele anunţate de peste 20 de ani de autorităţile publice, pentru care s-au făcut mai multe studii de fezabilitate.

Durata de realizare a investiţiei este de 48 de luni, din care 12 luni proiectarea şi 36 de luni execuţia, iar termenul de garanţie este de 10 ani.

Te-ar mai putea interesa și
Gazele se scumpesc din nou în România și le depășesc la preț pe cele din Europa centrală, pe fondul frigului
Gazele se scumpesc din nou în România și le depășesc la preț pe cele din Europa centrală, pe fondul frigului
Prețul gazelor naturale a crescut din nou pe piața spot de la București, pe fondul vremii reci și a reducerii volumelor din depozite. Volumele tranzacționate la preț mare sunt și ele în......
Statele Unite au trimis guvernelor europene întrebări despre ce ar avea acestea nevoie de la SUA pentru a furniza Ucrainei garanţii de securitate
Statele Unite au trimis guvernelor europene întrebări despre ce ar avea acestea nevoie de la SUA pentru a furniza Ucrainei ...
Un purtător de cuvânt al Departamentului american de Stat a declarat că Washingtonul a fost clar că se aşteaptă "ca ...
Voucher de energie electrică de 36 de lei pe lună pentru 5,7 milioane de clienți casnici cu consum lunar de maximum 150 kWh, de la 1 aprilie – nouă opțiune pe masă după eliminarea plafonării prețurilor
Voucher de energie electrică de 36 de lei pe lună pentru 5,7 milioane de clienți casnici cu consum lunar de maximum 150 ...
O propunere de protejare a consumatorilor casnici de energie electrică după data de 1 aprilie, moment de la care nu se ...
Nicuşor Dan: Bolojan şi Hurezeanu au obligaţia să obţină un loc la masa discuţiilor de la Paris convocate de Macron
Nicuşor Dan: Bolojan şi Hurezeanu au obligaţia să obţină un loc la masa discuţiilor de la Paris convocate de Macron
Preşedintele interimar Ilie Bolojan şi ministrul de Externe, Emil Hurezeanu, au "obligaţia" să obţină un loc la masa ...