Rompetrol vrea să atragă șapte noi benzinării pe an în rețeaua sa Partener

Rompetrol Downstream, divizia de retail a Grupului KMG International, a mai atras în rețeaua Partener o benzinărie din județul Suceava, ajungând la 20 de stații preluate în ultimii trei ani. Pentru viitor, ținta este de a integra cel puțin șapte noi parteneri în rețea, în fiecare an.
Economica.net - mie, 21 aug. 2019, 12:14
Rompetrol vrea să atragă șapte noi benzinării pe an în rețeaua sa Partener

„Continuăm să ne dezvoltăm rețeaua de stații de carburanți, iar alături de partenerii noștri, succesul este unul garantat. Dovada stau cele 20 de stații preluate sub franciză în ultimii trei ani. Prin programul Rompetrol Partner, reușim să venim în întâmpinarea clienților noștri cu produse și servicii de înaltă calitate, oriunde în țară. Sistemul pe care l-am implementat oferă partenerilor un know-how necesar dezvoltării, într-un business extrem de competitiv și antrenant”, declară Serghei Șevcenco, Director General al Rompetrol Downstream, într-un comunicat în care grupul a anunțat deschiderea unei noi stații sub franciza Rompetrol Partener în comuna Pătrăuți, judeţul Suceava.

Stația de la Pătrăuți, ridicată cu un efort investițional de circa 1,5 milioane de dolari, a fost construită și este operată de firma Euro Vasilaș.

“Lansat în 2002, conceptul Rompetrol Partner a fost menit să aducă pe piața din România un model de business coerent, dar și dezvoltarea unei relații echilibrate și benefice pentru ambele părți implicate – pentru Rompetrol, extinderea rețelei de stații de carburanți în toată țara, iar pentru partener, posibilitatea de modernizare a stației și de creștere a cifrei de afaceri prin asocierea cu unul dintre cele mai importante branduri din România”, spune Rompetrol.

Intrarea sub umbrela Rompetrol se traduce în aprovizionarea cu carburanți Efix și EfixS, suport în standardele de operare, instruire complexă a angajaților și acces la campaniile naționale de marketing. Totodată, stațiile partner sunt rebranduite cu sprijinul Rompetrol și adăugate în sistemul integrat de gestiune al vânzării de carburanți.

„Putem spune că suntem martorii unei creșteri în tandem, atât a brandului Rompetrol, cât și a francizei Rompetrol Partner. Acest lucru ne motivează să continuăm trendul ascendent, iar planul pentru următorii 5 ani este să parafăm cel puțin 7 parteneriate noi în fiecare an. Este un ritm alert, dar realizabil, ținând cont de popularitatea în creștere a brandului Rompetrol, care în 2019 a intrat în Top10 la nivel național, potrivit specialiștilor”, a adăugat Serghei Șevcenco.

Rompetrol Downstream opera la final lunii iulie 939 de puncte de comercializare carburanți (stații proprii, stații Rompetrol Partner, stații Rompetrol Expres, baze interne de 9 și 20 de metri cubi), în creștere cu 70 de unități comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. La acestea se adaugă și 6 depozite de carburanți (Arad, Craiova, Mogoșoaia, Simleul Silvaniei, Vatra Dornei și Zărnești), dar și cele 3 stații de îmbuteliere a gazului petrolier lichefiat (Bacău, Arad și Pantelimon).

Rompetrol Downstream împreună cu Rompetrol Gas au reușit în perioada ianuarie – iunie 2019 o creștere cu 7% a cantităților totale de carburanți comercializați (benzină, motorină, GPL) pe plan intern.

Pe segmentul de retail, companiile au consemnat în primele luni ale lui 2019 o majorare cu 8% vânzărilor.

 

Te-ar mai putea interesa și
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Rusia a întrerupt sâmbătă livrările de gaze către Austria în urma unui litigiu între compania energetică austriacă OMV, deţinută parţial de stat, şi gigantul energetic rus Gazprom cu......
RAR, nevoit să oprească activitatea în întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
RAR, nevoit să oprească activitatea în întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
Registrul Auto Român (RAR) a oprit ieri activitatea la toate sediile sale din țară din cauza unui „incident tehnic”. ...
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii germani
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii ...
Cancelarul german Olaf Scholz urma să candideze pentru un al doilea mandat la viitoarele alegeri anticipate, după ce popularul ...
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Un proiect de hotărâre de guvern privind aprobarea unei strategii naționale privind dezvoltarea industriei până în ...