Inedit: Rompetrol s-a înscris la o licitație de nouă miliarde de lei lansată de Petrom

Printre ofertanții care s-au înscris la o megalicitație organizată de Petrom pentru achiziția de servicii pentru toate câmpurile sale de producție din România este și un consorțiu condus de Rominserv, care face parte din Grupul Rompetrol, competitor al Petrom pe piața de rafinare și distribuție a carburanților.
Mihai Nicuţ - Dum, 25 aug. 2019, 18:52
Inedit: Rompetrol s-a înscris la o licitație de nouă miliarde de lei lansată de Petrom

OMV Petrom, cel mai mare jucător pe piața energiei din România, a lansat acum două luni o licitație de până la 9,076 miliarde lei (1,91 miliarde euro), fără TVA, care vizează achiziția de servicii privind industria petrolului și a gazului pentru mai multe zone de producție din România.

Valoarea serviciilor este estimată între 1,127 miliarde lei și 9,076 miliarde lei, potrivit anunțului lansat în sistemul electronic de achiziții publice în iunie. Zonele de producție vizate sunt Oltenia, Muntenia, Muntenia de Vest, Moesia, Moldova și Crișana. Contractele sunt împărțite pe cinci loturi.

În sistem au apărut și numele firmelor care sunt interesate să participe la licitația organizată de compania petrolieră.

Este vorba despre șase consorții de firme, iar unul dintre ele este condus de firma Rominserv SRL, care face parte din Grupul Rompetrol-KMGI, și este chiar contractorul său general. Din acest consorțiu mai fac parte Siemens, CIS Gaz dar și o altă companie din grupul Rompetrol specializată în servicii de suport pentru industria petrolieră, Rompetrol Well Services.

Rominserv este contractorul general al Grupului Rompetrol, susţinând dezvoltarea operaţiunilor şi activităţilor acestuia de rafinare, marketing şi trading, dar şi explorare şi producţie, servicii petroliere, EPCM, transport. Rominserv a preluat în 2001 activităţile şi experienţa dobândită de Rompetrol SA (înfiinţată în 1974, cu ample proiecte în state precum Turkmenistan, Rusia, Irak, Serbia, Yemen, Sudan, Angolo, Egipt, Iordan, Mozambic şi Iugoslavia). De când Rompetrol a fost preluat de compania petrolieră națională a Kazahstanului, KazMunayGas, Rominserv s-a ocupat inclusiv de modenizarea rafinăriilor de acolo.

Iată lista consorțiilor care s-au înscris la licitația Petrom:

Irem SPA – Irem General Contractor SRL – Control SVC SRL

Dietscon O&M SRL – Dietsmann Safety & Environmental Services SRL – Dietsmann SRL – Cofind SRL

 Rohrer Oilfield Services – Rohrer Emergency Services – R&R Oil Services – ROS

J.Christof E&P Services SRL – Christof Private Firefighting Services SRL

Bonatti SPA – Bonatti Parma RO SRL

Rominserv SRL – Siemens SRL – Fire Protect Activ SRL – CIS GAZ SA

Petrom și Rompetrol sunt cele mai mari companii petroliere din România, competitori direcți pe piața carburanților. Cele două companii operează, pe lângă rețelele de distribuție a carburanților, cele mai mari două dintre cele trei rafinării din România, Petromidia Năvodari și Petrobrazi Ploiești.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...