Vreme extremă – Caniculă în toată ţara şi Cod galben de ploi, furtuni şi grindină, în 21 de judeţe. Bucureşti: 36 de grade

Meteorologii au emis, luni, o informare de caniculă şi disconfort termic, asociate cu perioade de instabilitate atmosferică, valabilă în intervalul 27 - 29 august, la nivelul întregii ţări. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis un Cod galben de furtună şi grindină, valabil în 17 judeţe pe parcursul zilei de luni, precum şi o atenţionare similară pentru alte patru judeţe din vestul ţării, care va fi în vigoare în noaptea de luni spre marţi.
Economica.net - lun, 26 aug. 2019, 07:29
Vreme extremă - Caniculă în toată ţara şi Cod galben de ploi, furtuni şi grindină, în 21 de judeţe. Bucureşti: 36 de grade

Conform prognozei publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), marţi, miercuri şi joi, disconfortul termic va fi ridicat, iar local în regiunile vestice, sudice şi sud-estice indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor situa frecvent între 32 şi 34 de grade în toate zonele de câmpie şi podiş, iar îndeosebi în Oltenia şi Muntenia se vor atinge valori de 35 – 36 de grade.

Pe de altă parte, după-amiaza şi seara se vor semnala manifestări de instabilitate atmosferică (averse torenţiale, vijelii, descărcări electrice, grindină) pe arii restrânse, temporar accentuată în zonele deluroase şi montane, şi pe spaţii mai restrânse în restul teritoriului.

La nivelul Capitalei, în intervalul 26 – 29 august, vremea va continua să se menţină călduroasă, caniculară în orele amiezii, când disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi. Valorile maxime vor atinge 34 – 36 de grade, în timp ce minimele vor oscila între 17 şi 20 de grade.

ANM menţionează că, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza informarea emisă luni.

Cod galben de ploi torenţiale, vânt puternic şi grindină, în 21 de judeţe

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis un Cod galben de furtună şi grindină, valabil în 17 judeţe pe parcursul zilei de luni, precum şi o atenţionare similară pentru alte patru judeţe din vestul ţării, care va fi în vigoare în noaptea de luni spre marţi.

Potrivit meteorologilor, luni, 26 august, între orele 14:00 şi 22:00, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torenţiale, intensificări ale vântului, cu rafale în general de 55 – 70 km/h, iar temporar 80 – 90 km/h, vijelii, frecvente descărcări electrice şi grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 20 – 25 l/mp şi izolat 50 – 60 l/mp.

Judeţele vizate de prima atenţionare Cod galben sunt: Satu-Mare, Maramureş, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Mureş, Harghita, Hunedoara, Alba, Sibiu, Braşov, Covasna, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa şi Prahova. Pe durata acestei atenţionări, meteorologii precizează că disconfortul termic se va menţine ridicat, în după-amiaza zilei de luni (26 august), cu precădere în regiunile sudice şi sud-estice, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, iar temperaturile maxime se vor situa între 33 şi 36 de grade.

Cea de-a doua atenţionare Cod galben de vremea rea vizează judeţele Bihor, Arad, Timiş şi Caraş-Severin, în intervalul 26 august, ora 22:00 – 27 august, ora 8:00.

Astfel, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată. Vor fi averse torenţiale, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 20 – 25 l/mp şi, izolat, 40 – 50 l/mp.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, ANM va actualiza atenţionarea prin avertizări de vreme severă imediată.

Te-ar mai putea interesa și
Producătorul de armament Colt CZ Group va asambla arme în România, în colaborare cu Transcarpat – FOTO şi VIDEO
Producătorul de armament Colt CZ Group va asambla arme în România, în colaborare cu Transcarpat – FOTO şi VIDEO
Colt CZ Group, concernul ceh producător de arme şi muniţie, a încheiat un acord cu Transcarpat Sportours International pentru asamblarea de arme în România la standarde NATO. Mai exact, este......
GM, Toyota și Volkswagen i-au cerut lui Trump să mențină creditele fiscale pentru mașinile electrice
GM, Toyota și Volkswagen i-au cerut lui Trump să mențină creditele fiscale pentru mașinile electrice
Un grup care reprezintă mari producători de automobile, inclusiv General Motors, Toyota Motor Corp și Volkswagen, l-a ...
Război comercial – China extinde investigaţia antisubvenţii privind importurile de produse lactate din UE
Război comercial – China extinde investigaţia antisubvenţii privind importurile de produse lactate din UE
China şi-a extins vineri investigaţia antisubvenţii cu privire la importurile de produse lactate din Uniunea Europeană, ...
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare 300 de milioane de euro printr-o nouă emisiune ...