România intenţionează să îşi majoreze capitalul deţinut la BIRD cu 21,246 milioane de dolari

România intenţionează să-şi majoreze capitalul autorizat deţinut la Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD) cu 21,246 milioane de dolari SUA, potrivit unui proiect de lege postat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice (MFP). 
Economica.net - lun, 26 aug. 2019, 13:30
România intenţionează să îşi majoreze capitalul deţinut la BIRD cu 21,246 milioane de dolari

Conform expunerii de motive, în conformitate cu prevederile Rezoluţiilor nr. 663 şi 664 / 2018, România, prin Ministerul Finanţelor Publice, va putea să subscrie un număr total de 1.344 acţiuni în cadrul celor două creşteri de capital. „În cadrul majorării generale de capital suma de 82.273.070 dolari SUA (682 acţiuni cu o valoare unitară de 120.635 dolari SUA), din care 20% va fi subscris şi vărsat, respectiv 16.454.614 dolari SUA. Participarea la majorarea selectivă de capital va presupune subscrierea a 662 acţiuni în valoare totală de 79.860.370 dolari SUA, din care 6% va fi subscris şi vărsat, respectiv 4.791.622,20 dolari SUA”, se arată în proiect.

Astfel, valoarea totală a capitalului subscris şi vărsat de România este de 21.246.236,20 dolari SUA. .

Subscrierea numărului de acţiuni alocate României prin cele două majorări de capital este favorabilă consolidării poziţiei României în cadrul structurii de acţionariat a Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, puterea de vot a României urmând a se menţine la 0,31%. În aceste condiţii, ţara noastră îşi va păstra puterea de reprezentare în cadrul Constituentei din care face parte, plasându-se astfel pe cea de-a treia poziţie ca putere de vot.

Conform documentului, contribuţia României la majorarea capitalului BIRD va contribui implicit la majorarea resurselor pe care instituţia le poate aloca pentru acordarea de finanţări ţării noastre, în contextul în care volumul total al împrumuturilor contractate de România de la BIRD în perioada 1991 – 2018 se ridică la circa 14,078 miliarde de dolari SUA, iar media anuală a împrumuturilor contractate în ultimii 10 ani se cifrează la circa 500 milioane de dolari SUA.

Împrumuturile acordate de BIRD sunt competitive şi mai flexibile decât celelalte instrumente alternative de finanţare existente pe piaţa financiară internaţională, din punct de vedere al termenilor şi condiţiilor financiare, contribuind astfel la limitarea costurilor şi extinderea maturităţii portofoliului de datorie publică la un cost avantajos şi reprezentând totodată o sursă avantajoasă de finanţare a deficitului bugetului de stat şi a refinanţării datoriei publice guvernamentale.

Participarea la majorarea de capital a BIRD favorizează totodată nivelul sprijinului acordat de România pentru dezvoltare.

Te-ar mai putea interesa și
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești în blocul comunitar
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești ...
Uniunea Europeană şi China se apropie de o soluţie privind taxele vamale suplimentare la importurile de vehicule electrice chineze în blocul comunitar, a declarat Bernd Lange (foto),......
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Mercosur
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită autorităţilor române blocarea semnării tratatului comercial ...
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva semnării acordului comercial dintre UE și Mercosur
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva ...
Fermierii polonezi au blocat sâmbătă un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta împotriva ...