Autostrada Lugoj-Deva: Guvernul României reziliază contractul pentru un lot făcut 96%

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a reziliat contractul pentru lotul 3 din Autostrada Lugoj – Deva, ce trebuia recepţionat pe 12 august, potrivit unor informaţii ale Asociaţiei Pro Infrastructură (API), confirmate de surse oficiale.
Anemona Andone - mie, 28 aug. 2019, 08:53
Autostrada Lugoj-Deva: Guvernul României reziliază contractul pentru un lot făcut 96%

„CNAIR a reziliat contractul lotului 3 al Autostrăzii A 1 Lugoj – Deva”, anunţă Asociaţia Pro Infrastructură.

Contactat de către ECONOMICA.NET, Ionuţ Ciurea, directorul executiv al API a explicat că informaţia se bazează pe scrisoarea de reziliere emisă de CNAIR şi primită miercuri, 28 august, de către constructorul spaniol Comsa.

Surse oficiale au confirmat ulterior informaţia lansată de API.

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a vorbit în repetate rânduri despre posibilitatea rezilierii contractului pentru lotul 3 din Autostrada Lugoj-Deva.

Răzvan Cuc a adăugat că deja a dat termen 10 zile pentru remedierea problemelor, care însă nu s-au rezolvat.

„Dacă ei n-au fost în stare să facă nişte decolmatări în 10 zile… n-au fost în stare să aducă două utilaje… Adică dacă ne chinuim aici facem noi cu 20 de inşi decolmatarea şanţurilor cu lopeţile, nu e greu. Dar eu cred că unele elemente din cadrul companiei (CNAIR – n.r.) au plecat şi s-au dus să lucreze la ei şi îi învaţă că n-au ce să vă facă, se poate merge şi aşa. Nu! Eu am spus-o, dar cred că n-au înţeles bine şmecheraşii. Nu mai merge aşa! Nu ştiu cine le-a dat asigurări, dar în acest moment, această firmă, Comsa SA, este în pericol să păţească următoarele lucruri: unu – rezilierea contractului. Doi: reţinerea sumelor care sunt depuse drept garanţie, neplata restului care trebuie plătit de companie şi certificatul negativ constatator. Deci nu stăm să negociem. Negocierea s-a făcut la momentul semnării contractului. Ei au încasat deja 90 şi ceva la sută din banii de autostradă. Nu suntem la piaţă, faceţi ce trebuie să faceţi, dacă nu, ne despărţim”, a continuat ministrul.

Când i s-a spus că respectiva companie a anunţat că are de recuperat bani de la statul român şi se va adresa Comisiei Europene în acest sens, Cuc a răspuns: „Să se ducă în instanţă dacă ei cred că li se cuvin aceste sume. Eu m-am săturat de ping-pongul asta. Eu cred că în Spania niciun constructor nu venea să pună condiţii ministrului Transporturilor”.

Lotul 3 are o lungime de 21,14 kilometri, iar lucrările au fost contractate la o valoare de 579,92 milioane lei, fără TVA. Din această sumă, 492,93 milioane lei, adică 85%, reprezintă Fonduri de Coeziune, iar diferenţa de 86,98 milioane lei a fost asigurată din fonduri ale Guvernului României.

Citeşte şi Autostrada Lugoj-Deva: constructorul lotului nedeschis spune că CNAIR îi datorează 100 milioane lei şi că se duce la Comisia Europeană

FOTO Autostrada Lugoj – Deva lot 3, constructor Comsa

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...