Pasajul Domneşti: Ministerul Transporturilor a emis autorizaţia de construcţie

Ministerul Transporturilor e emis, miercuri, cea de-a doua Autorizație de Construcție necesară executării lucrărilor de construcție a Pasajului suprateran pe DJ 602 – Centura București – Domnești, potrivit unui comunicat de presă al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).  
Economica.net - mie, 28 aug. 2019, 17:27
Pasajul Domneşti: Ministerul Transporturilor a emis autorizaţia de construcţie

Astfel, Antreprenorul, Asocierea STRACO GRUP SRL – COMNORD SA – SPECIALIST CONSULTING SRL, are din acest moment front de lucru și poate demara lucrările de construcție ale Pasajului Domnești.

Valoarea totală a acestui contract este de 91.552.381,90 lei fără TVA și este compusă din 8.123.476,10 lei fără TVA, procent de diverse și neprevăzute de 10% și 83.428.905,80 lei fără TVA, valoare inițială a contractului.

Sursa de finanțare este asigurată din POIM, Fonduri Externe Nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020.

Durata de execuție a lucrărilor este de 24 luni, de la data emiterii ordinului de începere pentru execuție.

Te-ar mai putea interesa și
Tarom a contractat un Airbus A320 de la Dan Air
Tarom a contractat un Airbus A320 de la Dan Air
Tarom a încheiat un parteneriat cu Dan Air şi a contractat, în regim ACMI (Aircraft, Crew, Maintenance, Insurance), o aeronavă necesară în perioada sezonului de iarnă, în lunile decembrie şi......
Tribunalul obligă Administrația de Apă Dobrogea Litoral sa comunice studiile de ecotoxicitate pentru proiectul Neptun Deep
Tribunalul obligă Administrația de Apă Dobrogea Litoral sa comunice studiile de ecotoxicitate pentru proiectul Neptun ...
Tribunalul Bucureşti obligă Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral şi Institutul Grigore Antipa să comunice ...
Autostrada A1, închisă din cauza rafalelor de vant care ajung la 120 km/h
Autostrada A1, închisă din cauza rafalelor de vant care ajung la 120 km/h
Autostrada A1 a fost închisă vineri dimineaţa, între Sibiu şi Boiţa, din cauza vântului puternic, a informat DRDP ...
Producția de mașini a României a urcat cu 19%, după primele zece luni din 2024, până la 466.838 de unități. Câte automobile au făcut Dacia şi Ford
Producția de mașini a României a urcat cu 19%, după primele zece luni din 2024, până la 466.838 de unități. Câte ...
Raportul ACAROM cu privire la producția de mașini a României arată că, în perioada ianuarie - octombrie 2024 au fost ...