„UNSAR a luat notă de aceste declaraţii şi opinii referitoare la piaţa de asigurări şi face apel la responsabilitate în comunicarea publică. Precizăm că UNSAR nu deţine atribuţii în ceea ce priveşte supravegherea companiilor de asigurări, fie ele sau nu membre ale asociaţiei. Orice informaţie distorsionată sau incompletă prezentată în spaţiul public despre piaţa asigurărilor poate afecta încrederea clienţilor în mod nejustificat, având în vedere faptul că vizează o industrie care gestionează circa 15 milioane de contracte de asigurare şi plăteşte despăgubiri de peste 2,9 milioane de euro în fiecare zi calendaristică (2018)”, se arată într-un comunicat de presă transmis vineri AGERPRES.
Conform UNSAR, industria aduce importante beneficii societăţii şi reprezintă un punct real de sprijin pentru cei care au nevoie, dincolo de percepţiile existente, iar generalizări care limitează rolul şi importanţa pieţei la un singur tip de asigurare, cel RCA, sunt cel puţin inadecvate. În plus, în industria de asigurări din România lucrează aproximativ 8.500 de angajaţi direcţi şi peste 30.000 de colaboratori, ajutând familii şi afaceri aflate în situaţii dificile după producerea unui risc asigurat.
„Subliniem că industria de asigurări din România este guvernată de un cadru de reglementare care trebuie să se alinieze în totalitate normelor europene. Respectarea atribuţiilor de către fiecare instituţie publică, organizaţie profesională, stabilitatea pieţei, identificarea eventualelor derapaje punctuale şi corectarea controlată a acestora sunt esenţiale pentru buna funcţionare a industriei de asigurări”, se menţionează în comunicat.
Din datele oficiale transmise de către autorităţile relevante, toţi indicatorii de solvabilitate şi lichiditate ai companiilor membre UNSAR respectă cadrul legal în vigoare.
Înfiinţată în 1994, UNSAR – Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România reprezintă 20 de companii de profil. Acestea deţin o pondere de peste 80% din piaţa locală de asigurări. UNSAR este o organizaţie neguvernamentală care susţine dezvoltarea pieţei asigurărilor şi de a se implica în aspectele de interes strategic pentru această piaţă. Printre priorităţile acesteia se numără creşterea nivelului de educaţie financiară a populaţiei şi promovarea unei conduite etice în relaţiile cu clienţii.
Din anul 2007, UNSAR este membru cu drepturi depline al federaţiei asigurătorilor şi reasigurătorilor europeni – Insurance Europe.