Acest rezultat a fost obţinut prin continuarea extinderii portofoliului de credite, pe de o parte, în condiţiile unei rate de neperformanţă aflată în continuare mult sub media sistemului bancar, precum şi prin optimizarea permanentă a cheltuielilor operaţionale, pe de altă parte.
„Motorul creşterii indicatorilor de performanţă ai Libra Internet Bank rămâne abordarea de nişă, cu specializare pe segmentele profesii liberale, agricultură şi real estate. Această specializare vizează atingerea celor mai înalte standarde de calitate, printr-o abordare modernă şi prudentă, în acelaşi timp, care mizează pe optimizarea şi punerea în valoare atât a canalelor alternative, cât şi a celor clasice. În ceea ce priveşte profitabilitatea, obiectivul nostru în 2019 rămâne acela de a atinge cel puţin nivelul profitului de anul trecut, de circa 95 de milioane de lei. La jumătatea anului 2019, pot confirma că suntem în grafic”, a declarat Emil Bituleanu, director general Libra Internet Bank.
La 30 iunie 2019, activele nete ale Libra Internet Bank au fost de 5,57 miliarde de lei, în creştere cu 2% faţă de începutul anului şi cu circa 12% raportat la valoarea înregistrată la jumătatea anului trecut: 4,96 miliarde de lei. Totodată, soldul creditelor a ajuns la 3,74 miliarde de lei, cu 15% mai mare decât la începutul anului şi în creştere cu circa 22% faţă de valoarea consemnată în aceeaşi perioadă a anului trecut, respectiv 3,06 miliarde de lei. Cât despre rata de neperformanţă a băncii, aceasta a fost de 1,89%, în continuare un nivel mult mai bun decât media pieţei.
Libra Internet Bank, membră a grupului american de investiţii New Century Holdings (din 2003), are o reţea de 53 de sucursale deschise în toată ţara. Banca abordează mai multe linii de business, precum profesiile liberale, dezvoltatorii imobiliari, agribusiness-ul şi segmentul IMM-urilor.