Schimbarea mai puţin ştiută a programului de instalare de panouri fotovoltaice subvenţionate. Cât vă costă şi cum vă afectează

Ghidul de finanțare pentru programul de instalare de panouri fotovoltaice subvenționate a fost modificat și a fost publicat în Monitorul Oficial (nr. 723 din 3 septembrie) iar printre noutăți apare ceva despre care nu s-a discutat până acum: verificarea invertorului după montarea instalației.
Mihai Nicuţ - mar, 03 sept. 2019, 18:22
Schimbarea mai puţin ştiută a programului de instalare de panouri fotovoltaice subvenţionate. Cât vă costă şi cum vă afectează

Iată modificarea:

La articolul 20, alineatele 10 și 11 se modifică și vor avea următorul cuprins:

“10 invertorul trebuie să fie verificat de către operatorul de rețea relevant, în conformitate cu prevederile privind responsabilitățile acestuia stipulate în Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei nr. 51/2019 privind aprobarea Procedurii de notificare pentru racordarea unităților generatoare și de verificare a conformității unităților regeratoare cu cerințele tehnice privind racordarea unităților regeratoare la rețelele electrice de interes public.

11 Verificarea prevăzută la alin. (10) are în vedere stabilirea conformității invertorului cu cerințele legale în vigoare”.

Invertorul este echipamentul care convertește curentul continuu, furnizat de panourile fotovoltaice, în current alternativ, cel care este folosit de noi acasă.

Ce înseamnă această modificare? Că, după ce firma de instalatori agreată în cadrul programului montează instalația, cu invertorul care a fost agreat de Transelectrica, firma de distribuție, la rețeaua căreia este racordat de fapt prosumatorul, trebuie să verifice funcționarea lui.  Un cost suplimentar, birocrația suplimentară, dar, în final, prevederea ar putea fi utilă pentru mulți dintre cei care doresc să devină prosumatori. Iată de ce.

Potrivit unor voci autorizate, verificarea distribuitorului ar viza în special protecția la insularizare. În specificațiile tehnice, invertoarele au această protecție dar  legiuitorul vrea să se asigure că ea și funcționează, adică ce scrie în specificațiile tuturor invertoarelor acreditate este și valabil în funcționare.

Aceasta este o chestiune strict tehnică, și, iată, grosier, despre ce este vorba:  când operatorul rețelei de distribuție oprește tensiunea într-o anumită zonă din rețea (pentru lucrări, de exemplu) iar în acea zonă este racordat și unul sau mai mulți prosumatori, cel din urmă nu trebuie ca, în acele momente când în rețea nu există energie, el să “verse” energia produsă de instalația sa fotovoltaică. Invertoarele au teoretic din construcție această funcție de protecție dar din ordin reiese că distribuitorul trebuie să testeze suplimentar acest lucru, în condiții reale de funcționare.

Această verificare are un cost, care nu este extrem de mare, de circa 100-150 de lei, potrivit unor specialiști din piață, plus birocrația aferentă. Însă prevederea ar putea ajuta mulți viitori prosumatori. Iată de ce.

În grupurile de prosumatori din social media au apărut mai multe relatări referitoare la costurile mari ale racordării, în unele cazuri. Au fost situații în care pentru obținerea unui ATR (aviz tehnic de racordare) s–au ajuns și 6.000 de lei, pentru că s-au impus soluții suplimentare de protecție la insularizare, pe care operatorul de distribuție le-a socotit necesare la racordarea instalației fotovoltaice. Părerile sunt împărțite însă, dacă pentru instalații individuale de puteri mici (în programul AFM sunt instalații care pleacă de la 3 kW) este nevoie de astfel de protecții în toate cazurile. Iar această obligație nouă din Ghid ar putea de fapt forța firmele de distribuție să nu mai ceară aceste protecții (cu costurile suplimentare aferente) în toate cazurile, în condițiile în care constată, la verificare, că invertorul asigură, el singur, această protecție a rețelei.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...