Fondul Proprietatea: Investiţia în reactoarele 3 şi 4 nu are sens din punct de vedere financiar sub nicio formă

Investiţiile în reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă nu se justifică financiar, iar subiectul este extrem de sensibil şi din punct de vedere politic, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, Johan Meyer, CEO Franklin Templeton Investments şi manager de Fond, Fondul Proprietatea.
Economica.net - mie, 04 sept. 2019, 12:29
Fondul Proprietatea: Investiţia în reactoarele 3 şi 4 nu are sens din punct de vedere financiar sub nicio formă

„Investiţia în reactoarele 3 şi 4 nu are sens din punct de vedere financiar sub nicio formă. În al doilea rând, faptul că partenerul chinez acum face obiectul unor sancţiuni în Statele Unite ar face ca acest subiect să fie extrem de sensibil din punct de vedere politic pentru Nuclearelectrica şi continuarea acestei acţiuni având în vedere alianţele”, a spus Johan Meyer, întrebat despre realizarea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă.

El a afirmat că la un moment dat reactorul 1 va trebui modernizat, pentru că acesta este planul societăţii, şi va trebui bugetat în consecinţă.

Oficialii Ministerului Energiei şi cei ai companiei chineze CGN au semnat în primăvara acestui an acordul investitorilor pentru proiectul reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, ceea ce va permite înfiinţarea unei companii de proiect şi demararea efectivă a construcţiei în următorii doi-trei ani, a declarat, atunci, ministrul Energiei, Anton Anton.

E o zi foarte importantă, din punctul meu de vedere. Ce s-a semnat aici sub ochii noştri nu e o etapă formală a unui proces lung şi greu, ci primul semnal concret în direcţia construirii celor două reactoare. Primul pas după 14 ani de dorinţe şi patru ani de negocieri cu partenerii chinezi, care au fost selectaţi în urma unui proces legal în 2014″, spunea Anton.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...