Preţul energiei pe piaţa bursieră spot a crescut cu aproape 41% în săptămâna 26 august – 1 septembrie

Preţul mediu al energiei pe piaţa bursieră spot (Piaţa pentru Ziua Următoare - PZU) a crescut cu 40,84% în săptămâna 26 august - 1 septembrie, comparativ cu săptămâna anterioară, arată ultima raport postat pe site-ul operatorului pieţei, OPCOM.
Economica.net - vin, 06 sept. 2019, 12:52
Preţul energiei pe piaţa bursieră spot a crescut cu aproape 41% în săptămâna 26 august - 1 septembrie

Astfel, în intervalul analizat, preţul mediu al energiei pe PZU a fost de 367 lei pe MWh.

Preţul maxim a ajuns la 655 de lei pe MWh, foarte aproape de nivelul-record din iarna 2017, când România a traversat o perioadă geroasă, iar consumul a fost de asemenea unul istoric.

De această dată, săptămâna trecută a fost caracterizată de o vreme caniculară, concomitent cu o producţie mică de energie hidro şi eoliană, care sunt cele mai ieftine.

Astfel că România a fost nevoită să importe peste 1.000 de MWh/h, iar preţurile la noi în ţară au fost cele mai mari din regiune.

În săptămâna analizată, volumul de energie tranzacţionată pe PZU a fost 420.616 MW, în uşoară scădere, de 0,5%, faţă de săptămâna anterioară.

Te-ar mai putea interesa și
Banco BPM respinge oferta nesolicitată de preluare făcută de UniCredit
Banco BPM respinge oferta nesolicitată de preluare făcută de UniCredit
Banco BPM SpA a respins marţi oferta nesolicitată de preluare a UniCredit SpA, spunând că oferta nu a fost convenită în prealabil, este prea scăzută şi ar putea afecta probabil locurile de......
Gazprom admite că nu va mai exporta gaze naturale în Europa de la 1 ianuarie 2025 – surse Reuters
Gazprom admite că nu va mai exporta gaze naturale în Europa de la 1 ianuarie 2025 – surse Reuters
Compania rusă de stat Gazprom se aşteaptă ca după 31 decembrie să nu mai fie livrate gaze către Europa via Ucraina, ...
Ylva Johansson, comisarul european pentru Afaceri Interne: Mă aştept Bulgaria şi România să adere pe deplin la spațiul Schengen începând cu 1 ianuarie 2025
Ylva Johansson, comisarul european pentru Afaceri Interne: Mă aştept Bulgaria şi România să adere pe deplin la spațiul ...
Comisarul european pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson (foto), s-a declarat convinsă, marţi, în plenul Parlamentului ...
Sezamo începe de astăzi livrarea de brazi naturali
Sezamo începe de astăzi livrarea de brazi naturali
Supermarketul online Sezamo anunță anunță că în cepând de astăzi și până pe 23 decembrie va livra brazi naturali ...