Victor Giosan (Plus): Suntem liberali bine temperaţi. Piaţa liberă şi proprietatea privată să se manifeste într-o reglementare serioasă

Ajungeţi mâine la guvernare. Care e prioritatea?

Sunt câteva. Dar prima e reforma statului. Principala problemă despre care se discută azi în România este incapacitatea statului de a furniza servicii publice de calitate. La un nivel demn de o ţară a Uniunii Europene. Se vorbeşte despre faptul că statul nu-şi poate proteja cetăţenii. Ce s-a întâmplat în ultima vreme e elocvent. 

După 2007 (anul aderării – n.r.), România a făcut mulţi paşi spre reducerea decalajelor faţă de ţările UE însă e un domeniu în care decalajul a crescut. Acesta este capacitatea administrativă. Sunt mai multe cauze. Unele sunt obietive. Foarte mulţi profesionişti au plecat chiar în structurile de conducere ale UE. Dar esenţială este politizarea administraţiei după 2007. A fost o contra-selecţie. Am ajuns în ultimii ani ca selecţia să se facă pe bază de grup, gaşcă, nu neapărat de partid. 

A doua prioritate…

Dar cum vreţi să faceţi reforma? Daţi-ne un exemplu. 

În primul rând trebuie raţionalizată structura administraţiei centrale. De exemplu, acuma avem un număr foarte mare de ministere. Un număr uriaş de secretari de stat. Nu avem mandate clare pentru ministere, agenţii, autorităţi. E o confuzie totală între ce înseamnă agenţie şi autoritate de reglementare. Vom încerca să stabilim funcţiuni comune şi funcţiuni clare pentru aceste instituţii. Să le reducem… probabil că un guvern de 15-16 miniştri (acum sunt 24 – n.r.) este absolut suficient pentru România. La fel, într-un minister mare nu trebuie să fie mai mult de trei secretari de stat. Ideal ar fi să ai unul – doi. Ar trebui să fie profesionişti. Acum sunt politicieni. În vest sunt altfel. Acolo există o structură de înalţi funcţionari publici care asigură stabilitatea şi continuitatea în ministere. Secretarii de stat nu au funcţii atât de executive ca aici.  

Citeşte interviul cu reprezentantul USR

A doua prioritate?

A doua ţine de funcţia publică. În cinci minute de la preluarea guvernului Codul administrativ actual ar trebui abrogat. Refăcută întreaga legislaţie în domeniu, pornind de la ce s-a realizat între anii 1999 – 2007. Ţine de întreg sistemul de recrutare, evaluare, promovare şi mobilitate a funcţionarului public. Care să asigure o perspectivă de carieră. Reguli stabile. Promovarea pe bază de performanţă. 

Cum faci promovarea pe criterii de performanţă la stat? 

Nu este simplu. Însă sunt mecanisme…există şi acum un sistem de evaluare însă e defectuos, pentru că în general sunt chestiuni d-astea de psihologie, cooperează bine cu colegii, n-o face…există nişte proiecte începute din 2007 – 2008 legate de planificarea strategică în administraţia centrală, în care fiecare minister îşi stabilea nişte obiective clare, măsurabile. Dacă acest sistem se implementează până la capăt într-un minister, apoi poţi deriva pe departamente mari indicatorii de performanţă. Astfel, măsurarea departamentului devine măsurarea celor care lucrează acolo. 

Cum e la poliţie?

Da. Poliţia are indicatori. Câte cazuri s-au rezolvat. Mai precis, la ei, e important câte cazuri n-au rezolvat. Care este procentul de cazuri nerezolvate? Scade sau creşte? La fel, în educaţie, se pot folosi drept criterii testele PISA. Sau testele de evaluare ale elevilor. Evident, lucrurile nu trebuie absolutizate. Pentru că pot avea efecte negative. Apare tendinţa de a manipula indicatorii. Practica europeană ne arată că poţi crea un sistem de promovare pe bază de performanţă care să dea stabilitate funcţionarului public. Să permită în anumite limite şi reîmprospătarea personalului. Vedeţi? La noi tot timpul s-a spus că trebuie să permitem intrarea cât mai uşoară din afară a unor persoane în funcţia publică însă acest mecanism a fost pervertit şi a devenit unul de politizare.  

Avem în plan să introducem concursuri naţionale. Avem drept model sistemul folosit de Comisia Europeană pentru recrutările pe care le fac. De fapt, nu numai Comisia foloseşte sistemul ăsta, toate marile administraţii europene. E un proces lung. Nu de un mandat. Trebuie continuat de oricine vine. Ce s-a făcut până în 2007, sub presiunea aderării, s-a politizat, au dispărut regulile, iar acum e un şvaiţăr. Sunt multe posturi tranzitorii! Lucrul ăsta s-a văzut foarte bine în scandalul tragediei de la Caracal. Câţi şefi de inspectorate sunt numiţi definitiv şi câţi temporar? Câţi prefecţi sunt numiţi definitiv şi câţi temporar? Faceţi o anchetă şi vedeţi câţi directori generali sunt numiţi temporar. Ce vreau să zic e că aceste numiri temporare creează o mare dependenţă de cel care îl numeşte. Asta trebuie rezolvată! 

Şi la local trebuie umblat, trebuie făcută o reformă teritorială. Avem 3.300 de autorităţi locale, ar trebui să avem cel mult 1.000. 

Care e ideea? De ce o reformă teritorială?

Avem două modalităţi de a face acest lucru. Cea voluntară, pe care vrem noi s-o promovăm. Să ajustăm cadrul legal pentru stimularea comunităţilor locale de a coopera între ele şi de a furniza servicii în comun. Şi treptat, această comasare voluntară să se transforme într-una normativă. Multe ţări au făcut aşa. A doua modalitate este să faci numai comasarea normativă. Dai o lege în care ţii cont de populaţie, suprafaţă, distanţe, cultură. Dar e o variantă politic mult mai complicată.  

Iar este un proces de durată pe care oricum nu-l putem evita. Strict în opinia mea, reforma teritorială e mai importantă decât regionalizarea. 

Împreună cu asta, mai avem o problemă de rezolvat. Cea a zonelor metropolitane din jurul oraşelor mari. Situaţia cea mai complicată e la Bucureşti. Câteva servicii fundamentale, cum ar fi planificarea urbană, transportul public, furnizarea de apă, epurarea, colectarea deşeurilor, trebuie consolidate într-o zonă metropolitană. Şi nu numai la Bucureşti, ci cam de toate oraşele de peste 200.000 de locuitori.  S-a încercat la Oradea, dar fără prea mare succes. S-a făcut un referendum prin care restul oraşelor din jur să accepte fuziunea cu oraşul mare. A eşuat din motive fiscale. Pentru că impozitarea proprietăţii azi în România e calculată pe parametri tehnici. Şi este mai avantajos să stai în mediul rural, chiar dacă ai o locuinţă foarte valoroasă. Şi atunci asta ar trebui schimbat. Trecut la un impozit calculat pe baza valorii de piaţă.  

Aceasta e agenda. E foarte complicată, dar politic. Tehnic, avem o grămadă de exemple din alte ţări. Nu numai la ţări nordice, Albania a făcut reformă teritorială, Ucraina a intrat acum în proces. Sunt ţări în jur care au unităţi administrative foarte mari, cum sunt Bulgaria şi Serbia.  

Şi pe parte economică aveţi priorităţi?

Da, că acesta e subiectul. Credem că pe parte economică cea mai mare problemă acum este de natură fiscal-bugetară. Şi intenţia alianţei USR-Plus este să găsească spaţiul fiscal pentru dezvoltarea infrastructurii şi o finanţare decentă a educaţiei. Aceasta e miza cea mai mare. Noi am ajuns într-o situaţie încare nivelul veniturilor bugetare este extrem de mic, practic cel mai mic din UE. E evident că mai jos nu putem merge. Trebuie să găsim soluţii să urcăm la niveluri decente. 

Care ar fi acele soluţii de creştere a veniturilor fiscale ale statului? 

Aici sunt soluţii pe parte de venituri şi pe parte de cheltuieli. Pe parte de venituri, ideea este să stabilizăm Codul fiscal în forma actuală. Să reducem cât mai mult diversele nişe. Pe TVA, de exemplu. Avem o cotă standard de 19% şi avem diverse cote reduse. Şi au fost diverse iniţiative. Cotă redusă pentru aia, pentru aia. Când e 9%, cand e 5%. Aceste cote reduse s-au tot multiplicat. Trebuie văzut dacă ele au vreo eficienţă. Ele s-au aplicat la produse cu elasticitate foarte mică. În cazul acesta, degeaba reduci cota TVA, pentru că, de fapt, consumul tot ăla este, şi de fapt nu consumatorul este principalul beneficiar, poate nici producătorul, ci intermediarul. Cel care vinde. Îi creşte profitul cu partea pe care ai tăiat-o din TVA. 

Deci trebuie văzut efectiv ce s-a opţinut din toate aceste cote reduse. Nu vorbesc aici de medicamente sau de produse esenţiale. 

Dar despre ce ar fi vorba?

Sunt foarte multe zone în care se aplică. De asemenea aplicarea impozitului pe profit în cotă unică. Ar trebui să devină chiar cotă unică. Şi acolo trebuie analizate excepţiile. Asta e una dintre probleme. 

Apoi cea a evaziunii şi a colectării. Aici e vorba de o reformă a ANAF, care tot patinează de ani de zile. A eşuat până şi programul Băncii Mondiale în acest sens. Reforma ar ţine pe de o parte de profesionalizarea instituţiei, iar pe de alta de digitalizarea serviciilor ei, care ar mări gradul de conformare voluntară. 

Citeşte interviul cu reprezentantul PRO Romania

E un laitmotiv acesta cu digitalizarea serviciilor ANAF, până acum, toţi economiştii partidelor cuprinşi în această serie de interviuri au adus asta în discuţie. E o problemă de care toată lumea şi-a dat seama.

Da. Păi ai ţări cu acelaşi nivel de taxare ca al tău şi ei colectează mult mai mult. Bulgaria e un exemplu. Ei au făcut o reformă serioasă a Fiscului. La noi s-au încercat diverse sisteme. S-a lucrat acolo şi cu SRI. Apoi a fost scos. Această instabilitate din zona ANAF trebuie eliminată şi procesul de reformă trebuie regândit. Sigur, există urgenţe acolo şi la nivelul echipamentelor, legat de durabilitatea lor, de siguranţa lor. E nevoie şi de investiţii. 

Pe parte de cheltuieli?

E nevoie de revizuirea cheltuielilor, în special pe partea de achiziţii de bunuri şi servicii. Noi am început în 2016, când eram la guvernare, un sistem de “pending review”. România are o mare problemă cu calitatea bunurilor şi serviciilor achiziţionate public. 

Putem încerca, de exemplu, în Sănătate, un sistem centralizat de achiziţii publice. După practica noastră şi a altora, acolo se pot face economii. Un alt lucru care trebuie analizat este PNDL. Avem de discutat despre două lucruri. Dacă avem ca prioritate infrastructura naţională, să o facem pe aceasta. Dacă e cea locală, trebuie să vedem ce putem finanţa şi să vedem şi calitatea proiectelor. Nu rezolvă conectivitatea. Se fac bucăţi disparate din diverse drumuri judeţene şi la final… 

Care credeţi că e prioritatea între infrastructura naţională şi cea locală?

Prioritatea în acest moment e infrastructura naţională. O să vă fac o comparaţie cu corpul uman. Dacă principalele artere sunt colmatate, degeaba ai capilarele de bună calitate. Este evident că România se sufocă pe marile structuri de transport.  

Cred că prioritatea e autostrada Transilvania, definitivarea A1, şi autostrada Transilvania – Moldova. Dar nu trebuie să ne oprim la autostrăzi. Trebuie să facem ceva şi cu transportul feroviar. Câteva axe naţionale de transport feroviar decent. Nu zice nimeni să facem TGV. Dar măcar la 120 – 160 de kilometri pe oră. A treia ar fi transportul fluvial, utilizarea la potenţial a Dunării.  

Ok, dar cu ce bani faceţi toate lucrurile astea?

Pai, iei Masterplanul de Transport vezi de ce resurse ai nevoie. E  evident că prima resursă disponibilă sunt fondurile europene, cronic subutilizate. Nu avem capacitate administrativă să le luăm. Şi acesta e un motiv care îndreptăţeşte reforma statului.  

Adică oamenii din Ministerul Transporturilor nu se pricep? 

Ministerul Transporturilor este, din experienţele mele, unul dintre cele mai critice în ce priveşte personalul. Asta nu înseamnă că dacă statul e slab acum trebuie să mutăm totul în zona privată. Cred că mai degrabă trebuie să transformăm statul şi să-l facem cât de cât performant. E foarte complicat să vă răspund la întrebarea de ce nu se atrag fonduri europene. Să ştiţi că la acest minister fluctuaţiile de personal au fost foarte mari în ultimii ani. Au fost plecări masive şi s-a ajuns la deprofesionalizare. Dar nu e singura cauză. Şi managementul investiţiilor publice trebuie schimbat. Trebuie asigurat că un proiect pornit ajunge la bun sfârşit.  

Ştiţi cum e acum? Nu ştiu dacă e un lucru cunoscut. Avem peste 40.000 de obiective de investiţii în derulare. Unele sunt pornite din anii ‘70. Şi avem obiceiul tâmpit ca atunci când vine un nou ministru să înceapă alte proiecte şi să le pună în stand by pe celelalte. Lucrurile astea conduc la un mod de finanţare care se poate numi “cu ţârâita”. Când devin atât de multe dai la fiecare, ca să nu zici că le opreşti.  

Haideţi să vă dau şi un exemplu. La Ploieşti se construieşte un palat de Justiţie. Nu discut dacă era, nu era momentul , e bine, e rău. A început în 1996. În 2015 avea un grad de realizare de 20%. Dacă continuăm în stilul ăsta n-o să facem nimic niciodată. Cum raţionalizezi? Iei cele 40.000 de proiecte. Hai să facem o analiză. Pe care le oprim, pe care le terminăm. Pe cele pe care le oprim să ştie toată lumea că le-am oprit. Dar, vedeţi, toată lumea se teme. Când am lucrat la guvern am întrebat, există vreo experienţă a închiderii unui proiect de investiţii? Nu! România nu are experienţa de a închide un proiect de investiţii care a eşuat sau nu mai e de actualitate. 

Într-adevăr, n-am mai auzit această idee în spaţiul public.

În zona de consultanţă e un lucru bine cunoscut. România are printre cele mai lungi perioade de implementare. Perioada pentru un proiect mare de infrastructură finanţat din resurse bugetare proprii este undeva în jurul a 10 ani. Tocmai din cauza acestui fenomen, pe care l-am numit finanţare cu ţârâita. Altfel, el e o consecinţă a instabilităţii deciziilor strategice. Ce vă spuneam, de obiceiul acela ca un nou ministru să înceapă alte proiecte şi să le pună în stand by pe celelalte. Imaginaţi-vă că în 2014 – 2015 am lucrat cu ei şi la Transporturi venea un ministru nou la 6 luni. E o problemă politică şi nu poate fi rezolvată legal. Dar putem s-o punem pe masă.  

Schimbăm subiectul. Ce orientare politică are Plus dacă vorbim de economie?

Este vorba de un liberalism bine temperat. Ţine cont că mecanismele de piaţă şi proprietatea privată sunt esenţiale pentru dezvoltare şi eficienţă economică. Dar în acelaşi timp ţine cont că proprietatea privată şi mecanismele pieţei concurenţiale trebuie să se manifeste într-un cadru coerent. Trebuie o reglementare, nu excesivă, dar serioasă. Oricum, ne trebuie un stat eficient! 

Puternic?

Nu aş zice puternic. Dar un stat competent. Nu aş zice nici minimal. Noi trăim în Uniunea Europeană. Aici nu există state minimale. Nici în rest nu cred că sunt. Toată lumea vorbeşte de  state minimale dar ele nu există, nici măcar în Statele Unite. Dar, e adevărat că faţă de modelul american, în UE statul şi asistenţa socială sunt mult mai dezvoltate. Noi suntem aici. Suntem parte a UE şi nu putem ignora! Nu putem fi noi o insulă de minimalism şi lucrurile să funcţioneze bine într-o Uniune cu o altă filozofie.  

Un pic etatist, aş zice…

Nu…nu e chiar. Literatura de specialitate s-a discutat după război de modele. Şi a fost o discuţie şi la noi în anii ‘90. Despre capitalismul anglo-saxon şi capitalismul renan. Plus este mult mai apropiat de capitalismul renan. Să zici că e etatist, mi se pare o exagerare. De exemplu, în ţările nordice, desigur, cu impozitarea lor, care e mare, intervenţia statului în economie este minimă. N-aş zice că ţările nordice sunt etatiste, în sensul în care statul conduce direct economia. La noi nu se pune problema. Eu cred cu putere că societatea românească e foarte dezamagită de stat. Şi din cauza asta a apărut un curent foarte pregnant că trebuie să înlocuim statul. Eu nu cred că trebuie înlocuit statul. Ci trebuie schimbat şi făcut cât de cât performant.  

Dumneavoastră aţi lucrat vreodată în mediul privat?

Am lucrat în perioada comunistă într-o fabrică de încălţăminte şi încă vreo 7 ani după. Însă, am lucrat în mediul privat în măsura în care, ca freelancer, în consultanţă… 

Da, dar tot cu domeniul public aţi lucrat

Eu sunt angajat fie de instituţii cum e Banca Mondială, fie de firme de consultanţă care fac echipe de proiect pentru implementarea unui proiect de asistenţă tehnică. Chiar dacă finanţatorul este instituţie publică, cel care te selectează şi cu care lucrezi este o firmă de consultanţă care câştigă o licitaţie pentru a implementa proiectul respectiv. De obicei, firmele de consultanţă au ca personal permanent un nucleu de managerişi fac echipe de proiect din consultanţi independenţi. Deci, da, lucrez undeva la graniţa asta între zona privată şi zona publică. Dacă mă întrebaţi de business, nu am lucrat în domeniul ăsta. 

M-am uitat în CV-ul dumneavoastră. Este impresionant, dar peste tot aţi lucrat în sau cu domeniul public, iar în România lucrul ăsta are o conotaţie uşor negativă, chiar dacă, probabil, neîndreptăţită.

Am avut mare noroc, apropo de CV-ul meu. Pentru că am putut periodic să lucrez direct în administraţie. Deci am fost patru ani vice primar, patru ani secretar de stat, am fost un an consilierul premierului Cioloş. Şi am avut în acelaşi timp să fiu şi de partea cealaltă a baricadei (?), consultant.  

Deci am fost şi în poziţia să implementez, am fost şi în poziţia să sfătuiesc. Ceea ce e un privilegiu. Dar asta ţine de noroc.  

Primul job pe care l-am găsit în CV-ul dumneavoastră e din 2002. Ce-aţi făcut din 1986 când aţi terminat ASE până atunci? 

În 1986 am terminat facultatea de planificare economică. De atunci şi până în 1996 am fost angajatul fabricii de încălţăminte Vâlceana. Până în 2000 am fost vice primar la Râmnicu Vâlcea. Şi din acel an am intrat în domeniul consultanţei. În 2005-2009 am fost secretar de stat la SGG…Deci am lucrat din 1986, cred că în unele CV-uri sunt trecute toate. 

În altele nu, am înţeles, nu contează acum. Cum i se pare unui consultant de politici publice că funcţiona statul pe vremea lui Ceauşescu?

Nu se poate face o comparaţie.  

Nu o comparaţie, cum vi se pare că funcţiona.

Era un stat totalitar. Nu se putea face diferenţa între stat şi partid. Asta era principala lui caracteristică. Nu statul conta, ci partidul conta. Partidul era mult mai puternic decât statul. Funcţia în partid era şi funcţie în stat. Deci prim-secretarul unui judeţ era şi prim-secretar al comitetului judeţean de partid. Deciziile se luau la partid. Iar în anii ‘80 se luau deja în familie, nu se mai luau nici de partid. De-asta s-a ajuns unde s-a ajuns. Criza sistemului comunist din România n-a ţinut numai de criza generală a comunismului, ci şi de criza unui tip de sultanism, plus criza unui model economic, învechit, neo-stalinist de dezvoltare a industriei grele. Fără niciun fel de respect pentru bunurile de consum, pentru nivelul de trai. De asemenea, toate făcute într-o manieră ortodox comunistă. Ceauşescu n-a fost deloc atras de niciuna dintre reformele liberale, de tip maghiar, polonez, chiar de tip sovietic, în perioada perestroika. El a mers pe planificarea ultra-centralizată.  

Exista un raport faimos la începutul anilor ‘90. Criza de sistem a economiei de comandă, scris de Constantin Ionete. Una dintre cele mai şocante concluzii era că la sfârşitul lui 1989 un leu în circulaţie avea o acoperire în mărfuri de 10 bani. Inflaţia de am trăit-o noi în anii ‘90 a fost o consecinţă a faptului că ai plecat din 1990 cu o diferenţă de 1 la 10 între masa monetară şi bunurile vandabile. În comunism n-aveai inflaţie, dar erau galantarele goale.  

Aţi stat foarte multă vreme în PNL. Aţi făcut şi carieră politică în PNL. Şi la un moment dat aţi plecat şi v-aţi înscris în Plus. Ce s-a întâmplat?

Am început să fac politică în 1991, cu partidul Alianţei Civice, apoi în PL 93 şi din 1995 în PNL. Ca profil, sunt un liberal! Lucrurile au mers bine până în a doua parte a guvernării Tăriceanu. Dar cele mai mari probleme au apărut odată cu venirea lui Crin Antonescu şi crearea USL. Apoi, treptat, partidul a început să aibă poziţii tot mai conservatoare. Şi din punct de vedere social. De asemenea partidul a devenit extrem de pragmatic, în sensul PSD-ului. A fost o decizie probabil corectă atunci în sensul că dacă vrei să devii partid mare să poţi să te lupţi cu PSD, trebuie să împrumuţi din instrumentele PSD. Dar în opinia mea s-au împrumutat prea multe. Şi atunci,partea inovatoare din partid a devenit tot mai limitată. Însă în 2018 a fost un conflict în filialamea, la Vâlcea, legat de codul administrativ şi de pensiile speciale la primari. PNL a câştigat 50 de primării acolo în 2016 şi presiunea era imensă pentru adoptarea acelor pensii. M-am opus şi în interior şi public şi am considerat că s-a ajuns la un punct de la care nu mai are rost să continuăm. Simultan, în 2016, făcusem parte din guvernul tehnocrat. Am întâlnit atunci oameni cu care mi-am dat seama că am un set de valori comune, un nivel de empatie ridicat. Şi mi s-a părut că acest proiect, tot liberal, mi se potriveşte.  

Aici în partid ce faceţi?

Sunt membru în consiliul naţional şi coordonator pe zona de sud-vest. Sunt în biroul naţional şi mă ocup de pregătirea alegerilor locale, selecţia de candidaţi pentru  primării. Şi mai sunt membru în comisia naţională de politici publice şi mă ocup de partea de administraţie şi temporar de partea de buget-finanţe pentru că încă n-am prea reuşit să identificăm pe cineva foarte tare pe sectorul ăsta şi mi-a fost transmis mie.

(Photo credit: Silviu Pal – www.silviupal.ro)