Investiţiile în inteligenţă artificială vor fi de aproape 100 de miliarde de dolari în 2023, la nivel mondial

Companiile din întreaga lume continuă să investească puternic în proiecte care utilizează softuri și platforme cu inteligenţă artificială (AI), astfel încât cheltuielile globale cu sisteme AI vor ajunge la 97,9 miliarde de dolari în 2023, de peste două ori și jumătate față de cei 37,5 miliarde de dolari care vor fi cheltuiţi în 2019.
Lidia Neagu - mar, 10 sept. 2019, 18:31
Investiţiile în inteligenţă artificială vor fi de aproape 100 de miliarde de dolari în 2023, la nivel mondial

Creșterea anuală va avea o rată (CAGR) pentru perioada de prognoză 2018-2023 de 28,4%, potrivit unui studiu al IDC.

„Piața AI continuă să crească într-un ritm constant în 2019 și ne așteptăm ca acest impuls să continue”, a spus David Schubmehl, director de cercetare, Cognitive / Artificial Intelligence Systems la IDC. „Utilizarea inteligenței artificiale și a învățării automate are loc într-o gamă largă de soluții și aplicații, de la software-ul ERP la gestionarea conținutului, colaborarea și productivitatea utilizatorului. Inteligența artificială și învățarea automată sunt tehnologii de vârf pentru majoritatea companiilor de astăzi și IDC se așteaptă ca AI să influențeze schimbărea radicală a industriilor în următorul deceniu”.

Industriile cu cele mai mari investiţii în sisteme AI sunt cele de retail şi bancare, fiecare dintre acestea urmând să investească peste cinci miliarde de dolari în 2019.

Aproape jumătate din cheltuielile industriei de retail se vor orienta către agenți automatizați de servicii pentru clienți și consiliere la cumpărături și sisteme de recomandare a produselor.

Sistemul bancar își va concentra investițiile pe sisteme automatizate de informații și sisteme de prevenire a amenințărilor și analiză și investigare a fraudei.

Alte industrii care vor face investiții semnificative în sistemele AI  în această perioadă includ producţia, asistența medicală și servicii profesionale. Cea mai rapidă creștere a cheltuielilor va veni din industria mass-media și de la instituţiile de stat cu CAGR pe cinci ani de 33,7%, respectiv 33,6%.

„Inteligența artificială a trecut demult din faza de prototip în faza de execuție și implementare”, a declarat Marianne D’Aquila, manager de cercetare, IDC Customer Insights & Analysis. 

Cazurile de utilizare care vor înregistra cea mai rapidă creștere a cheltuielilor în perioada 2018-2023 sunt resursele umane automatizate (43,3% CAGR) și cercetarea și dezvoltarea farmaceutică (36,7% CAGR).

Cea mai mare pondere a cheltuielilor tehnologice în 2019 se va orienta către servicii, în primul rând servicii IT, deoarece firmele caută expertize externe pentru proiectarea și implementarea proiectelor lor de AI.

Cheltuielile pentru hardware vor fi ceva mai mari decât cheltuielile cu software-ul în 2019, deoarece firmele își construiesc infrastructura AI, însă achizițiile de software AI și platforme AI le vor depăși pe cele de hardware până la sfârșitul perioadei de prognoză, cheltuielile cu software văzând un CAGR de 36,7%.

Statele Unite vor asigura peste 50% din totalul cheltuielilor AI în toată perioada analizată, în principal în industria de retail și bancară. Europa de Vest va fi a doua cea mai mare regiune geografică, investiţiile fiind conduse de activitățile bancare și de producția discretă. China va fi a treia cea mai mare regiune pentru cheltuielile AI, cele mai multe fonduri urmând să fie alocate în industria de retail, investiţiile guvernamentale și servicii profesionale. Cea mai puternică creștere a cheltuielilor pe prognoza de cinci ani va fi în Japonia (45,3% CAGR) și China (44,9% CAGR).

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...