Primul zbor regulat transcontinental Paris – Bucureşti, marcat luni pe Aeroportul Băneasa

Şapte avioane din Cehia, care refac simbolic ruta Paris - Strasbourg - Nurenberg - Praga - Viena - Budapesta - Arad - Belgrad - Bucureşti, au aterizat luni pe pista Aeroportului Băneasa, cu prilejul unui eveniment dedicat primului zbor regulat transcontinental Paris - Bucureşti, efectuat de Compania Franco-Română de Navigaţie Aeriană - CFRNA/CIDNA.
Economica.net - lun, 09 sept. 2019, 13:46
Primul zbor regulat transcontinental Paris - Bucureşti, marcat luni pe Aeroportul Băneasa

Compania Franco-Română de Navigaţie Aeriană – CFRNA a fost prima companie aeriană din România, prima companie aeriană multinaţională şi prima companie aeriană transcontinentală.

Intitulat „În căutarea zborului pierdut”, proiectul este unul „foarte interesant şi foarte spectaculos de aducere aminte şi de reconstituire a unui drum legendar şi aproape centenar”, a apreciat purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), Valentin Iordache.

Potrivit reprezentanţilor CNAB, readucerea în actualitate a importanţei CFRNA, în zorii aniversării centenarului primei companii aeriene comerciale transcontinentale, se datorează revistei de aviaţie cehe – Flying Revue, care a pus la cale un raid comemorativ pe rutele CFRNA, înlănţuind „ca mărgele pe aţă”, toate destinaţiile care au marcat istoria aviaţiei europene şi mondiale”. Etapa 1 a zborului comemorativ – etapa orientală – are loc în perioada 7-10 septembrie 2019 pe ruta Praga – Viena – Budapesta – Szeged – Arad – Bucureşti Băneasa. Etapa 2 – etapa occidentală – este programată în perioada 19 – 22 septembrie 2019 pe ruta Praga – Starsbourg (Les Plessis Belleville) – Paris – Strasbourg (Neuhof) – Praga.

Avioanele participante la raidul comemorativ au fost WT 9 Danamic, Tecnam, Fascination, Viper SD4AFT, Socata, SportStar RTC, Piper PA28. Delegaţia cehă a fost condusă de pilotul Jiri Prusa, redactor al Flying Revue.

„Salutăm iniţiativa de a marca împlinirea a 100 de ani de la înfiinţarea companiei Franco-Române de navigaţie aeriană, prima companie transcontinentală internaţională. Cunoaştem cu toţii faptul că TAROM este o succesoare a acestei companii în România. Discuţiile despre înfiinţarea acestei companii au început în timpul conferinţei de la Trianon, la iniţiativa ministrului român Nicolae Titulescu, care a declarat: ‘Să redăm aviaţiei rolul pentru care a fost creată aceea de transport civil’.
Astfel, în 1920, s-a creat societatea CFRNA, prima companie aeriană din istoria aviaţiei, cu operare transcontinentală, care în 1925 s-a reorganizat schimbându-şi denumirea în CIDNA. Pe 18 septembrie 1954, avea să se înfiinţeze Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române, săptămâna viitoare vom sărbători 65 de ani de activitate. Pe parcursul celor şase decenii şi jumătate, am rămas fideli pasiunii pentru zbor. Datorăm prezentul şi viitorul celor care au ales să călătorească alături de noi, pasagerilor, partenerilor şi întregului colectiv TAROM”, au transmis reprezentanţii companiei TAROM, prezenţi la eveniment.

În 1919, în timpul discuţiilor premergătoare Tratatului de pace de la Trianon, ministrul român Nicolae Titulescu, discutând cu reprezentantul Franţei însărcinat cu dezarmarea – generalul Duval – i-a propus acestuia crearea unei companii aeriene comune destinate transportului poştal.”Din aviaţie să facem o armă de pace”, a spus el.

În 1920, la 23 aprilie, la Paris se înfiinţează CFRNA şi Pierre de Fleurieu este primul director al primei companii aeriene comerciale din lume. Din punct de vedere geopolitic, CFRNA a jucat un rol esenţial, legând Franţa de ţările din centrul şi estul Europei (Cehia, Slovacia, Ungaria, Serbia, România), precum şi de Alsacia regăsită. Legea care a permis înfiinţarea societăţii este Decretul 3742 din 12 noiembrie 1920. Statul român a concesionat companiei, pe 20 de ani, transportul de călători, marfă şi poştă, punând la dispoziţie două aerodromuri, la Arad şi Bucureşti-Băneasa, acesta din urmă dotat şi cu ateliere Investiţia iniţială, în valoare de 3 milioane de franci, a fost suportată de bancherul român Aristide Blanck, codeţinător al Băncii Marmorosch Blanck.

Statul francez a contribuit la capitalul societăţii cu 18 avioane, piloţi şi mecanici.

În septembrie 1920 este inaugurată prima rută: Paris – Strasbourg, iar la 27 octombrie este lansată linia Strasbourg – Praga. În 1921, în rutele CFRNA se înscriu Varşovia, Viena şi Budapesta, iar în 1922 s-a realizat un voiaj test între Paris şi Bucureşti pentru a putea realiza toate lucrările necesare în vederea punerii în funcţiune a acestei rute. Astfel, s-au amenajat aerogări în Praga, Viena, Budapesta şi Belgrad capătul liniei fiind la Bucureşti. De asemenea, la Arad se construieşte cel mai mare hangar din lume la acel moment (se decola din fundul hangarului), iar la Băneasa s-a construit un far.

Pentru a fi şi mai profitabilă, ruta a fost prelungită până la Constantinopol. Trecând Bosforul, CFRNA devine şi prima companie intercontinentală din lume. Pe 1 mai – are loc primul zbor pe această rută până la Budapesta, a doua zi continuându-se până la Constantinopol. Ruta constituia o alternativă la celebrul Orient Express. Pentru a fi mai eficientă, compania a început să efectueze zboruri de noapte, reducând astfel timpul necesar.

Pe 2 septembrie 1923,are loc primul zbor comercial de noapte pe linia Strasbourg – Paris.

La 1 ianuarie 1925, CFRNA îşi schimba denumirea în CIDNA – Compania Internaţională de Navigaţie Aeriană, avându-l ca administrator pe alsacianul Paul-Louis Weiller, el însuşi fost pilot de vânătoare în Primul Război Mondial. Compania Franco-Română de Navigaţie Aeriană este bunica companiei aeriene Air France.

Tot în 1925, oraşul Galaţi a devenit prima destinaţie internă românească pentru linia aeriană, în urma unui experiment care a durat 62 de zile, pentru a se verifica rentabilitatea liniei. Pe timpul experimentului linia a fost deservită de avioane Potez XV şi piloţi militari aflaţi sub comanda Direcţiei Aviaţiei Civile, subordonate Ministerului de Război.

La 24 iunie 1926, are loc prima cursă internă oficială a CIDNA (Compania Internaţională de Navigaţie Aeriană), noua denumire a CFRNA, pe ruta Bucureşti – Galaţi – Iaşi – Chişinău. În 1930, CIDNA îşi încetează activitatea, ea lăsând o moştenire ce se continuă în secolul al XXI-lea în Franţa prin Air France, iar în 1937 se înfiinţează Liniile Aeriene Române Exploatate cu Statul – LARES.

Între 1920 şi 1930, un număr de 120 de piloţi au lucrat pentru CFRNA, 16 dintre ei plătind cu viaţa.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...