Un nou şef la Coca-Cola România. Paris Nikolopoulos va coordona din această toamnă activitatea companiei în ţara noastră

Coca-Cola România va fi coordonată din această toamnă de Paris Nikolopoulos, noul franchise country manager, după ce Nicoleta Eftimiu a fost numită la conducerea operaţiunilor companiei din Europa Centrală, conform unui comunicat, scrie Agerpres.
Economica.net - vin, 13 sept. 2019, 10:54
Un nou şef la Coca-Cola România. Paris Nikolopoulos va coordona din această toamnă activitatea companiei în ţara noastră

Din poziţia de Franchise Director Central Europe, Nicoleta Eftimiu va coordona, începând cu această toamnă, activităţile companiei desfăşurate la nivelul celor 6 ţări din regiune: Elveţia, Austria, Liechtenstein, Cehia, Slovacia şi Ungaria, continuând strategia de dezvoltare a companiei. Promovarea Nicoletei Eftimiu vine „ca urmare a rezultatelor excepţionale” obţinute după doar doi ani şi nouă luni petrecuţi la conducerea operaţiunilor locale, fiind de altfel prima femeie care a ocupat poziţia de country manager Coca-Cola România.

„Sunt mândră să preiau o funcţie regională în cadrul grupului Coca-Cola, venind dintr-o ţară recunoscută pentru performanţele remarcabile. Am multe planuri, multă energie şi deschid acest nou capitol în cariera mea cu dorinţa de a experimenta cât mai mult şi de a pune curajul la baza cât mai multor iniţiative”, a declarat Nicoleta Eftimiu.

Mandatul din Romania va fi preluat de Paris Nikolopoulos, care a ocupat anterior poziţia de franchise country manager pentru Coca-Cola Elveţia şi are o experienţă de 15 ani în Sistemul Coca-Cola.

„România este una dintre cele mai importante pieţe pentru Sistemul Coca-Cola, cu o dezvoltare rapidă şi multe idei inovatoare, de succes, în ceea ce priveşte portofoliul de produse şi strategiile de marketing. Este o onoare pentru mine să preiau conducerea Coca-Cola România şi să lucrez cu o echipă atât de talentată şi entuziastă cum este cea de aici. Pentru mine, această nouă funcţie este o ocazie grozavă să cunosc îndeaproape o piaţă atât de interesantă şi de vastă cum este cea românească. Vom continua strategia de inovare a produselor şi vom rămâne puternic implicaţi în comunitate, în acord cu filozofia noastră de a avea un impact pozitiv în ţările unde ne desfăşurăm activitatea”, a afirmat Paris Nikolopoulos.

Coca-Cola oferă consumatorilor din peste 200 de ţări mai mult de 500 de mărci de băuturi răcoritoare. Alături de mărcile Coca-Cola, portofoliul companiei include şi alte mărci, precum băuturile pe bază de plante AdeZ, ceaiul verde Ayataka, apele Dasani, sucurile şi nectarurile Del Valle, Fanta, cafeaua Georgia, ceaiurile şi cafelele Gold Peak, Honest Tea, smoothie-urile şi sucurile innocent, sucurile Minute Maid, băuturile pentru sportivi Powerade, sucurile Simply, smartwater, Sprite, vitaminwater şi apa de cocos Zico.

În România, ca în toate ţările în care îşi desfăşoară activitatea, Coca-Cola deţine şi funcţionează pe baza unui sistem propriu, incluzând toate verigile necesare producerii şi distribuţiei produselor către consumatori. Pe plan local, Sistemul este format din Coca-Cola România (filială a The Coca-Cola Company, proprietarul mărcilor înregistrate) şi partenerul său, Coca-Cola HBC România, care îmbuteliază şi distribuie produsele Coca-Cola sub licenţa The Coca-Cola Company. 

 

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...