Colapsul Thomas Cook: 50.000 de turişti blocaţi în insulele din Grecia şi alţi 21.000 în Turcia

Aproximativ 50.000 de turişti au rămas blocaţi în Grecia, în principal pe insule, ca urmare a falimentului touroperatorului britanic Thomas Cook, a declarat luni pentru Reuters un oficial din Ministerul Turismului din Grecia.
Economica.net - lun, 23 sept. 2019, 08:28
Colapsul Thomas Cook: 50.000 de turişti blocaţi în insulele din Grecia şi alţi 21.000 în Turcia

Turiştii blocaţi în Grecia, în principal turişti britanici, sunt în vacanţă în insulele Zakynthos, Kos, Corfu, Skiathos şi Creta, a declarat oficialul. „Principala noastră prioritate este să îi ajutăm să ajungă acasă”, a mai spus oficialul care a dorit să îşi păstreze anonimatul.

În paralel, Ministerele de Finanţe şi de Turism din Turcia au anunţat că lucrează la un pachet de sprijin financiar pentru companiile locale afectate de falimentul touroperatorului britanic Thomas Cook. Potrivit unui mesaj publicat pe contul de Twitter al Ministerului Turismului din Turcia, un număr de 21.033 de clienţi ai Thomas Cook sunt în prezent în vacanţă în Turcia. Ministerul Turismului mai informează că pachetul de sprijinire a firmelor locale va fi pus în aplicare în cel mai scurt timp posibil.

Operatorul britanic Thomas Cook, cea mai veche firmă de turism din lume, a anunţat luni intrarea în faliment după ce a eşuat în cursul weekendului să găsească fondurile necesare pentru supravieţuire şi va intra în „lichidare imediată”.

Thomas Cook realiza o cifră de afaceri de aproximativ 10 miliarde lire sterline (11,32 miliarde euro) pe an. De mai mulţi ani însă compania era afectată de o concurenţă acerbă între tour-operatori şi un mediu economic incert în special în Marea Britanie, în contextul Brexitului şi deprecierii lirei. Grupul Thomas Cook are o povară a datoriilor de 1,7 miliarde lire sterline şi întâlnirea cu creditorii era decisivă pentru o companie care are 19 milioane de clienţi pe an în 16 ţări.

Te-ar mai putea interesa și
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit pe Ciolacu cu 2.742 de voturi
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit ...
Site-ul Autorităţii Electorale Permanente, prezenta.roaep.ro, indică luni centralizarea 100% a proceselor verbale la primul tur al alegerilor prezidenţiale....
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Liderul PNL Botoşani, Valeriu Iftime, consideră că preşedintele României, Klaus Iohannis, are o vină "enormă" în ...
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel intenţionează să renunţe la 5.000 de angajaţi până în 2030 şi la încă 6.000 prin vânzarea ...
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor fără fum
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor ...
Consecventă cu angajamentul său de a accelera tranziția către un viitor fără țigări, Philip Morris România (PMI) ...