România a semnat Memorandumul pentru cooperarea în domeniul nuclear civil cu SUA

Premierul Viorica Dăncilă a avut, marţi, o întrevedere cu secretarul american al Energiei, Rick Perry, în contextul vizitei de lucru în Statele Unite ale Americii, cu acest prilej fiind semnat Memorandumul de înţelegere între Guvernele României şi Statelor Unite privind cooperarea în domeniul nuclear civil, informează un comunicat al Executivului.
Economica.net - mie, 25 sept. 2019, 04:57
România a semnat Memorandumul pentru cooperarea în domeniul nuclear civil cu SUA

„Memorandumul este rezultatul viziunii comune cu privire la rolul strategic al dezvoltării energiei nucleare în scopuri paşnice şi marchează angajamentul de a lucra în direcţia intensificării cooperării în domeniul nuclear civil. Documentul oferă perspectiva consolidării relaţiilor economice dintre cele două ţări şi a promovării obiectivului esenţial al asigurării securităţii energetice, ca bază a prosperităţii pe termen lung a României”, precizează sursa citată.

Conform Executivului, documentul urmează să servească ca bază pentru încurajarea cooperării bilaterale în promovarea de tehnologii de ultimă generaţie în domeniul nuclear, gestionarea deşeurilor radioactive, dezvoltarea sectorului de medicină nucleară, activităţi de cercetare privind aplicabilitatea tehnologiilor nucleare în curs de dezvoltare în fizică, biologie, precum şi agricultură.

„Înaltul demnitar român a transmis părţii americane determinarea Guvernului de la Bucureşti pentru dezvoltarea pe baze pragmatice şi mutual avantajoase a componentei economice a Parteneriatului Strategic, subliniind oportunităţile din alte domenii esenţiale precum infrastructura sau modernizarea şi digitalizarea de capacităţi existente. Prim-ministrul a subliniat că Guvernul României are un interes major şi instrumentele necesare pentru consolidarea relaţiei comerciale şi investiţionale transatlantice, de natură să contribuie la asigurarea prosperităţii durabile şi a securităţii statelor de pe cele două maluri ale Atlanticului. În acest context, a fost abordată inclusiv tematica dezvoltării exploatărilor de resurse energetice din platoul continental al Mării Negre, temă relevantă pentru securitatea energetică a regiunii şi Europei”, se arată în comunicat.

Totodată, premierul Dăncilă a reiterat disponibilitatea menţinerii unui dialog constant şi constructiv cu investitorii americani interesaţi de piaţa din România, inclusiv pentru identificarea soluţiilor optime de asigurare a succesului proiectelor şi investiţiilor în economia ţării noastre.

Reactoarele modulare americane

După vizita președintelui Klaus Iohannis la Casa Alba, în declarația comună s-a făcut referire la interesul Statelor Unite pentru domeniul nuclear din România. ”Încurajăm puternic colaborarea strânsă a industriilor noastre pentru a sprijini obiectivele României în domeniul energiei nucleare civile”, se arată în declarația comună.

În luna martie, Nuclearelectrica a anunţat că a semnat un Memorandum de Înţelegere cu firma americană NuScale Power în vederea realizării unui schimb de informaţii tehnice şi economice cu privire la tehnologia nucleară inovatoare dezvoltată de NuScale.

Scopul acestui memorandum este evaluarea dezvoltării, autorizării şi construcţiei reactoarelor modulare mici (SMR) ca o potenţială soluţie pe termen lung pentru România.

„Cu multi ani de experienta in industria nucleara, SNN intelege necesitatile energetice specifice ale Romaniei”, spunea John Hopkins, Presedinte si Director General al NuScale. “NuScale asteapta cu nerabdare sa prezinte o tehnologie nucleara sigura, scalabila si fiabila si sa colaboreze cu SNN pentru a determina ce rol poate juca tehnologia NuScale in viitorul energetic al Romaniei”.

“Departamentul pentru Energie aplauda acest acord important in vederea evaluarii modului in care tehnologia reactoarelor mici modulare ar putea fi utilizata in Romania”, a spus atunci și Secretarul SUA pentru Energie, Rick Perry.

NuScale dezvolta o centrala nucleara pe baza de reactoare modulare cu apa usoara pentru a furniza electricitate, incalzire termica, desalinizare. Proiectul inovator al reactorului mic modular (SMR) are la baza o constructie modulara integral fabricata de NuScale capabila sa genereze 60 MW de electricitate utilizand o versiune sigura, redusa ca dimensiune si scalabila a tehnologiei reactoarelor cu apa sub presiune, spune compania.

Proiectul scalabil al NuScale: o centrala nucleara poate acomoda pana la 12 module individuale, care ofera beneficiile unei tehnologii fara emisii de carbon si reduce angajamentele financiare asociate unei centrale nucleare cu o productie de ordinul gigawatilor. Investitorul majoritar al NuScale este Fluor Corporation, o companie globala de inginerie, procurare si constructie cu o traditie de 60 de ani in industria nucleara comerciala.

Nuclearelectrica operează centrala nucleară de la Cernavodă, cu două unități de câte 700 MW fiecare, realizate cu tehnologie canadiană CANDU.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...