Transgaz s-a asociat cu CEGH şi a înfiinţat hubul românesc de gaze, în baza unui memorandum de la 1 august, despre care nu a ştiut nimeni nimic

SNTGN Transgaz SA, operatorul de transport și sistem (OTS) din România și Austrian Central European Gas Hub AG (CEGH), Operatorul Punctului Virtual de Tranzacționare de la Baumgarten, Austria, au semnat un Acord de Cooperare în vederea înființării societății române pe acțiuni ”Romanian Gas Hub”, societate mixtă ce va avea ca obiectiv operarea Punctului Virtual de Tranzacționare din România (PVT), se arată într-un comunicat al celor două companii. Salutând evenimentul, premierul Dăncilă a spus că este rezultatul unui memorandum semnat la 1 august între cele două companii, despre care însă până acum nu s-a spus nimic.
Mihai Nicuţ - lun, 30 sept. 2019, 16:43
Transgaz s-a asociat cu CEGH şi a înfiinţat hubul românesc de gaze, în baza unui memorandum de la 1 august, despre care nu a ştiut nimeni nimic

„Acordul de Cooperare a fost semnat din partea Transgaz SA România, de domnul Ion Sterian, director general și de domnul Gottfried Steiner, CEO al Central European Gas Hub AG. Ulterior semnării acordului, vor începe demersurile pentru înființarea “Romanian Gas Hub”, societate ce va furniza servicii profesionale de hub gazier pentru România (inclusiv servicii de comercializare și servicii conexe) și va avea ca scop operarea Punctului Virtual de Tranzacționare din România (PVT)”, se arată în comunicatul care încă nu a fost trimis Bursei şi nu este încă disponibil pe site-ul Transgaz.

Transgaz va deține 51% din acțiuni, iar CEGH 49%. Transgaz va nominaliza Directorul General, iar CEGH va nominaliza Directorul General Adjunct.

ŢRomânia se bucură de o poziție geostrategică fiind localizată pe importante coridoare de transport între piețele bine dezvoltate din centrul Europei și sursele de aprovizionare din SE Europei. Romania are o rețea de conducte de peste 13.300 km, un nivel ridicat al producției interne de gaze naturale de aproximativ 10 mld. mc./an și un consum de aproximativ 11 mld.mc/an.

Rețeaua este operată în mod profesionist de Transgaz și dispune de cele mai bune condiții esențiale pentru crearea unui hub de gaze funcțional, lichid și bine acceptat pe piața energetică.

Hub-ul Gazier român presupune o nouă viziune asupra pieței gazelor naturale, anume aceea de a construi o piață liberă, lichidă, responsabilă, atent supravegheată, dezvoltând modalități de susținere a clienților vulnerabili, unic dispecerizată pentru prevenirea crizelor în situații excepționale și total integrată în Uniunea Energetică Europeană.

 Hub-ul presupune regândirea tuturor activităților din sectorul gazelor naturale într-un singur scop, acela de a facilita tranzacționarea gazelor naturale cu scopul obținerii celor mai bune prețuri ale gazelor la un moment dat. Transgaz, în calitate de operator al Sistemului Național de Transport gaze naturale din România, susține acest proiect, având cunoștințe profunde în domeniul pieței gaziere naționale și o experiență multianuală în operațiuni tehnice din țară.

Central European Gas Hub, în calitate de operator al Punctului Virtual de Tranzacționare de la Baumgarten, aduce în asociere cunoștințele sale în operarea unui hub gazier de succes, deoarece CEGH reprezintă cel mai important punct de comercializare a gazelor naturale din centrul și estul Europei.

Prin înființarea “Romanian Gas Hub” părțile doresc să asigure pe piață un cadru de tranzacționare lichidă a gazelor naturale în România și să sprijine comercianții gazieri în derularea afacerilor lor”, se arată în comunicat.

Declaraţiile

Ion Sterian, Director General al Transgaz SA: “Prin acest hub de gaze, Transgaz își afirmă rolul de leader în ceea ce privește asigurarea securității energetice în România și în regiune. Hub-ul Românesc de gaze este o reușită deosebit de importantă, care creează premisele pentru dezvoltarea economică și financiară a României. Transgaz are capacitatea și know-how-ul necesare pentru a gestiona proiectul. Cu sprijinul Ministerului Economiei, acționarul majoritar al Transgaz, al tuturor factorilor decizionali, vom reuși să dezvoltăm sectorul gazier, transformându-l într-unul din principalele motoare de dezvoltare ale țării. După implementarea calendarului privind înființarea noii societăți, Romanian Gas Hub, estimată pentru finalul lunii februarie 2020, se va putea efectua majorarea de capital social al acesteia, majorare la care, conform Acordului de Cooperare, CEGH nu va subscrie acțiuni noi. Funcție de ceea ce hotărăște Statul Român, în această societate pot intra în calitate de acționari, companii/entități românești precum: Romgaz, OMV Petrom, alți producători de gaze din România, CEC sau Eximbank în calitate de Casă de Clearing, OPCOM, BRM, BVB , ș.a „.

Gottfried Steiner, CEO al Central European Gas Hub AG: “România având un sistem mare de conducte gaziere și o producție națională de gaze ridicată, asigură condițiile ideale pentru un cadru de tranzacționare a gazelor. CEGH a creat cu succes cel mai lichid loc de tranzacționare din centrul și estul Europei și este mândru să susțină Transgaz în dezvoltarea unui hub gazier în România.”

Viorica Dăncilă: “O altă dovadă fermă privind angajamentul României de a deveni un furnizor de securitate energetică este acordul de cooperare semnat în această vară, la 1 august 2019, între TRANSGAZ România și CEGH AG din Austria, prin care se pun bazele realizării unul Hub Românesc de Gaze”.

“HUB-ul de gaze în România este un obiectiv ambiţios, care susţine pe deplin consolidarea Uniunii Energetice Europene, plasând ţara noastră pe harta proiectelor inteligente şi inovatoare la nivel naţional, regional, european şi internaţional. Acest proiect va aduce o viziune nouă asupra pieței gazelor naturale, fiind cea mai mare piață gazieră din regiune, cu cea mai mică dependență de importuri. Venim, astfel, în susținerea proiectelor energetice majore de importanță geostrategică pe care România le gestionează la ora actuală, beneficiind şi de sprijin partea Uniunii Europene”, a transmis Dăncilă.

Niculae Bădălău: În ”Romanian Gas Hub”, așa cum se va numi această societate mixtă, care va deveni operatorul Punctului Virtual de Tranzacționare din România, TRANSGAZ, operatorul național de sistem, va deține 51% din acțiuni, iar partea austriacă 49 %, a declarat şi ministrul Economiei, Niculae Bădălău.

“HUB-ul de gaze în România este un proiect ambiţios care susţine pe deplin consolidarea Uniunii Energetice Europene, plasând ţara noastră pe harta proiectelor inteligente şi inovatoare la nivel naţional, regional, european şi internaţional. Acest proiect va aduce o viziune nouă asupra pieței gazelor naturale, fiind cea mai mare piață gazieră din regiune, cu cea mai mică dependență de importuri. Venim, astfel, în susținerea proiectelor energetice majore de importanță geostrategică pe care România le gestionează la ora actuală, beneficiind şi de sprijin din partea Uniunii Europene”, a mai spus Bădălău.  

Te-ar mai putea interesa și
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mai multe organizații patronale au transmis astăzi un apel, cu titlul "România, sens unic spre viitor, via UE, NATO și OCDE", în care cer mediului politic menținerea țării noastre pe......
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat joi legea bugetului naţional pentru 2025, din care puţin peste 50 de ...
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare al criptoactivelor
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare ...
Cu prilejul celei de a 17-a reuniuni plenare a forumului global al OCDE cu privire la transparenţă şi schimb de informaţii ...
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” – Corneliu Bodea
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” ...
Corneliu Bodea, fondatorul grupului Adrem și președintele Centrului Român al Energiei (CRE), spune că ar trebui ca clienții ...