Luna august a fost o lună neagră pentru industria românească. Contracţie pe toţi indicatorii – barometru IRSOP-SNSPA

Producţia industrială din România a intrat în contracţie, în luna august, după ce, în iunie şi iulie, ajunsese aproape de creştere zero, iar costurile de producţie au crescut brusc, potrivit barometrului industrial lunar efectuat de IRSOP şi SNSPA, scrie News.ro.
Economica.net - joi, 03 oct. 2019, 07:10
Luna august a fost o lună neagră pentru industria românească. Contracţie pe toţi indicatorii - barometru IRSOP-SNSPA

Începând din 2014, în fiecare lună, IRSOP şi SNSPA întreabă un eşantion de manageri dacă în firma lor producţia, comenzile, stocurile, angajările şi alţi parametrii au crescut sau au scăzut faţă de luna precedentă. Un index bazat pe raportul net dintre răspunsuri semnalează expansiune dacă trece de 50 de puncte şi contracţie dacă scade sub 50, scrie News.ro.

Volumul producţiei a căzut de la 52 de puncte în iulie la 48 în august.

”Alunecarea în zona de contracţie, sub 50 de puncte, s-a produs de două ori în primele 8 luni ale anului, în ianuarie şi acum în august. Căderea din ianuarie a arătat că în urma şocului, creşterea rămâne modestă şi instabilă”, se arată în comunicat.

Totodată, stocurile au rămas în zona de contracţie la 45 de puncte faţă de 46 în iulie.

Totodată, comenzile noi s-au contractat puternic la 45 de puncte, iar comenzile pentru export s-au contractat mai mult, ajungând la 43 de puncte.

Importurile de materii prime s-au redus inevitabil pe fondul scăderii exportului şi a reducerii cererii interne. E a doua oară în acest an că importurile se contractă din cauza perspectivelor nefavorabile ale activităţii viitoare.

În ceea ce priveşte forţa de muncă, numărul de salariaţi se află în contracţie din luna aprilie, iar contracţia se prelungeşte şi se accentuează. Indicele a ajuns în august la 44 de puncte.

Costurile de producţie cresc, chiar dacă activitatea încetineşte.

”În august indicatorul arăta 66 de puncte, în expansiune cu 4 puncte faţă de luna trecută. Creşterea costurilor ar putea fi cauzată de creşterea autonomă a preţurilor la import şi de creşterea salariilor reale în industrie”, se arată în comunicat.

Preţurile se află şi ele în zona de creştere la 55 de puncte staţionare faţă de luna iulie.

Indicatorul global de încredere a managerilor a crescut puţin, la 55 de puncte faţă de 52 în luna iulie, dar se află departe de cele 70 de puncte pe care le avea în ianuarie 2019.

”Optimismul creşte în general pe baza aşa-numitelor aşteptări adaptative. Managerii cunosc ciclurile economice şi dinamica sezonieră. După o vară „secetoasă” în materie de activitate se aşteaptă la o revenire sănătoasă în lunile următoare”, se arată în comunicat.

Uneori predicţia se confirmă, alteori nu. Dacă exporturile nu îşi revin, probabil că industria nu va reuşi să iasă din contracţie prea curând, potrivit specialiştilor.

Barometrul Industriei este realizat de IRSOP & SNSPA Facultatea de Management pe un eşantion de 300 de firme industriale, reprezentativ la nivelul celor 15.200 de firme industriale cu peste 9 angajaţi din România, care generează aproximativ 95% din totalul cifrei de afaceri din industrie.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Conducerea Exim Banca Românească va fi asigurată, în următorii patru ani, de Traian Halalai în calitate de preşedinte executiv şi de trei vicepreşedinţi, în urma deciziei de luni a......
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde de lei
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde ...
Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, din România au crescut în luna octombrie, ...
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă au intrat două asocieri de firme românești și una de firme italiene
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă ...
Directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) Cristian Pistol a anunțat că ...
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
Autorităţile egiptene au anunţat luni că 28 de persoane au fost salvate după ce o ambarcaţiune turistică s-a scufundat ...